Fondată în 2010, mişcarea Action for Happiness declară: „Ceea ce ne dorim pentru societatea noastră este cât se poate de multă fericire şi, mai presus de toate, cât mai puţină suferinţă”. Un nou studiu arată că astfel de campanii ar putea să îi facă pe oameni să se simtă şi mai trişti.
Aceste obiective sunt bine-intenţionate, dar un nou studiu arată că astfel de campanii ar putea avea un efect ironic şi, de fapt, să îi facă pe oameni să se simtă şi mai trişti.
Brock Bastian şi colegii săi au realizat studii pe sute de studenţi australieni şi japonezi, constatând că acei oameni care au crezut cel mai mult în faptul că societatea se aşteaptă ca noi să încercăm să fim fericiţi au avut, de asemenea, tendinţa de a-şi evalua propriile emoţii negative, chiar şi mai negativ. Cu alte cuvinte, conştientizarea faptului că există o aşteptare de ordin cultural de a tinde spre fericire duce la apariţia unui sentimentul de tristeţe asociat cu faptul că suferim de tristeţe. La rândul lor, oamenii care au simţit mai acut această aşteptare din partea societăţii au relatat, de asemenea, că se confruntă cu emoţii negative mai des şi cu o bunăstare redusă (urmări pe care aceşti participanţi le-au simţit ca fiind mai acute decât propriile lor emoţii negative). Comparând mai multe culturi, imaginea de ansamblu a rezultatelor a fost prezentă, dar mai slab, în Japonia, unde emoţiile negative sunt în general mai uşor tolerate.
Dar aceste constatări iniţiale au furnizat doar un instantaneu. Pentru a înţelege şi mai bine legăturile de cauzalitate cu aşteptările venite din partea societăţii, Bastian şi echipa sa au realizat încă două studii suplimentare, în care participanţii australieni au fost mai întâi instruiţi prin intermediul unor articole din ziare atent alese, iar apoi au fost determinaţi să simtă emoţii negative cerându-li-se să evoce în scris amintiri despre un eveniment negativ din viaţa lor.
Citind un articol cu ştiri despre cercetările care susţineau că tristeţea este molipsitoare sau că oamenii trişti sunt antipatici, participanţii au experimentat şi mai multe emoţii negative după evocarea evenimentului rău din trecut. Ca şi cum un memento al intoleranţei societăţii la emoţia negativă agrava propriile sentimente negative ale participanţilor. Prin contrast, citirea unui articol care spunea că oamenii trişti nu sunt respinşi a făcut ca participanţii să simtă mai puţină emoţie negativă după exerciţiu.
Rezultatele provenind de la grupul de control folosit în cadrul acestui studiu au fost foarte revelatoare. De această dată participanţilor li s-a pregătit un articol banal despre îngrăşămintele chimice. Ei au experimentat emoţii la fel de negative după exerciţiul cu amintirea evenimentului trist ca şi participanţii care au citit articolul despre oamenii trişti care sunt antipatizaţi. Acest lucru sugerează că reamintirea intoleranţei societăţii la emoţii negative nu mai era necesară pentru agravarea trăirii sentimentului de tristeţe. „Presiunile sociale par a fi extrem de normative, în mod special în culturile occidentale”, au afirmat cercetătorii.
Bastian şi colegii săi au spus că rezultatele lor arată cum credinţele noastre referitoare la intoleranţa în societate în ceea ce priveşte emoţiile negative au efecte pe mai departe, schimbând modul în care experimentăm propriile noastre emoţii, „agravând, în mod ironic, aceleaşi emoţii care sunt considerate nedorite sau inacceptabile din punct de vedere social.”
„Încercările de a promova importanţa trăirii emoţiilor pozitive faţă de cele negative, subliniind normele sociale ale acestora pot avea, prin urmare, efectul de a face oamenii să se simtă rău tot mai des”, au concluzionat cercetătorii.
Traducere realizată de Ana Mitran după how-happiness-campaigns-could-end-up, cu acordul autorului.
