Viaţa seamănă puţin cu plimbările prin ploaie. Mai devreme sau mai târziu te vei uda – fie că este vorba de probleme de sănătate, de dragoste neîmpărtăşită sau de pierderea slujbei. Ce este remarcabil e tocmai faptul că încă ne mai aventurăm în diverse întreprinderi.
Facem însă acest lucru protejaţi, sub umbrela „optimismului nerealist”. Exceptând oamenii depresivi, restul subestimăm posibilitatea de a ni se întâmpla lucruri rele și o supraestimăm pe cea a finalurilor fericite. Dacă ni se spune să ne imaginăm scenarii pozitive, o facem cu mai multă energie și mai rapid decât dacă suntem rugaţi să ne imaginăm evenimente negative – acestea din urmă sunt pentru noi neclare și îndepărtate.
Tali Sharot (autoarea cărţii în curs de apariţie "Erorile Optimismului") și colegii săi au investigat mecanismele cognitive aflate în spatele acestei concepţii roz asupra vieţii. Sharot le-a spus participanţilor să estimeze probabilitatea să treacă prin 80 de evenimente rele, de la a dezvolta Alzheimer la a fi jefuiţi. După ce au făcut estimările, participanţilor li s-au dat probabilităţile corecte ca unei persoane cu aceeaşi condiţie social-economică să li se întâmple aceste lucruri. Într-o sesiune de testare ulterioară, participanţii au avut o a doua șansă să prezică șansa de a trece prin aceleași 80 de nefericiri. Pe durata acestui proces, Sharot a scanat activitatea creierului participanţilor.
O descoperire cheie este că participanţii au fost mai înclinaţi spre a-și modifica estimările pesimiste decât pe cele optimiste (acest lucru a fost observat la 79% dintre participanţi). Cercetătorii au verificat și au aflat că această diferenţă nu a avut de a face cu faptul că și-au amintit mai bine probabilităţile favorabile decât pe cele nefavorabile, ci pur și simplu cu faptul că primele au fost luate în calcul mult mai mult decât cele din urmă.
S-au înregistrat şi niște observaţii neurale uimitoare. Descoperirea că o estimare iniţială a fost nejustificat de pesimistă a fost asociată cu o activitate crescută a lobilor frontali, în girusul inferior frontal stâng, în girusul frontal cortical stâng, cât și în cel drept, dar și în partea dreaptă a cerebelului – iar această activitate crescută a fost corelată cu modificarea de către participanţi a estimărilor ulterioare. Pe de altă parte, descoperirea că au fost nejustificat de optimiști a fost asociată cu o activitate scăzută a girusului frontal inferior până la girusul precentral și cortexul insular, și din nou această modificare a activităţii s-a aflat în legătură cu probabilitatea ca participanţii să își revizuiască estimările în cea de-a două rundă de pronosticuri.
Cercetătorii au mai comparat și activitatea cerebrală a celor mai optimiști cu cea a celor mai puţin optimiști participanţi. Cei mai optimiști au prezentat o scădere mai mică a activităţii girusului frontal inferior când au descoperit că fuseseră prea optimiști. Cu alte cuvinte, creierele lor au părut să ignore informaţia despre șansele reale și descurajatoare ca ei să se confrunte cu probleme mai târziu în viaţă. Din contră, atât creierele celor mai optimişti, cât și ale celor mai puţin optimiști au răspuns la fel atunci când au aflat că fuseseră nejustificat de pesimiști.
„Descoperirile noastre oferă o apreciere mecanicistă a timpului cât persistă optimismul nerealist în faţa informaţiilor ce îl contrazic,” le-a spus Sharot celor din echipă. „Am descoperit că optimismul era datorat unei codări diminuate a informaţiilor nedorite despre viitor într-o regiune a cortexului frontal, care, s-a descoperit, era sensibilă la erori de estimare negative.”
Cercetătorii au reflectat și asupra implicaţiilor la scară mai largă ale studiului lor. Au declarat că optimismul nerealist a evoluat probabil pentru a îmbunătăţi comportamentul de explorare și are beneficiul de a reduce stresul și anxietatea. Cu toate acestea, au spus că această percepţie în roz a vieţii are şi un preţ. „Spre exemplu,” au declarat aceștia, „aprecierea nerealistă a riscului financiar este considerată unul dintre factorii ce au contribuit la colapsul economic global din 2008.”
Textul reprezintă traducerea articolului The brain basis of "unrealistic optimism", publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul autorului.
Traducerea: Anca Negulescu
