O echipă de cercetători din cadrul Laboratorului de Epidemiologie Genetică al Institutului de Cercetare Medicală Queensland din Brisbane, Australia, au identificat o genă - TCHH - tricohialină, din componenţa cromozomului 1, care are o influenţă puternică în stabilirea formei - drepte, ondulate ori creţe - a firului de păr. Au fost căutate variaţiile genetice existente în cazul subiecţilor, toţi de origine europeană, pentru a localiza ulterior gene asociate cu părul creţ sau drept. S-a constatat că 45% dintre descendenţii europenilor au păr drept, 40% ondulat şi doar 15% creţ.

 

 

Liderul echipei din Brisbane, profesorul Nick Martin, a spus că variaţiile genei TCHH determină cât de creţ sau drept avem părul, dar sunt necesare studii suplimentare pentru a lămuri varianta exactă a genei care influenţează ondulaţia părului. Se ştie de mai bine de 20 de ani că TCHH joacă un rol important şi în dezvoltarea foliculilor firului de păr.

Studiul, publicat pe 5 noiembrie în ediţia online a American Journal of Human Genetics, a folosit informaţii colectate de-a lungul a 30 de ani de la 5000 de gemeni descendenţi ai unor australieni de origine europeană. Cercetătorii au încercat să descopere corelaţii între forma părului subiecţilor şi informaţiile furnizate de către genoamele acestora.

 

 

Aplicaţii posibile ale cercetării australienilor pot veni din zona industriei cosmetice ori chiar a medicinei legale, unde asemenea informaţii pot fi folositoare în cadrul procedurilor de identificare.

 

Clic aici pentru detalii suplimentare...
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Ar fi util dacă ne-ai sprijini cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro