Distribuția spațială a gazului ionizat
Folosind Telescopul Keck de la Observatorul Mauna Kea din Hawaii, astronomii au încercat să descopere dacă galaxiile sunt înconjurate de zone uriașe de gaz cosmic, ceea ce părea inițial o sarcină imposibilă.
Cu ajutorul unui nou instrument astronomic, aceștia au reușit să identifice un astfel de halou de gaz, cu o dimensiune de 100 de mii de ani-lumină. Dacă galaxia noastră, Calea Lactee, ar avea un asemenea halou, acesta s-ar intersecta cu cea mai apropiată galaxie, Adromeda.
→ Citește și: Specia umană va trăi cândva în Milkomeda
Cea mai mare parte a materiei din univers nu este în stele, care sunt, într-adevăr, concentrări de materie (Soarele, de exemplu, are 99,8% din materia din sistemul nostru solar). În schimb, materia se află în procent de 70-90% în aceste halouri de gaz, formate în cea mai mare parte din atomi ușori, precum hidrogenul, heliul, carbonul, nitrogenul și oxigenul.
Cum observi un asemenea halou?
Multă vreme nu a fost posibilă observarea unor asemenea fenomene cosmice. Tehnologia nu a permis o atare întreprindere.
Dar un nou tip de spectrograf (instrument care permite vizualizarea luminii în diverse lungimi de undă), denumit „image slicer”, permite captarea imaginilor spectroscopice ale unor regiuni ale cerului cu o luminozitate foarte scăzută.
Cum ajutorul acestui instrument, atașat telescopului, cercetătorii au reușit să identifice zone de gaz de zece ori mai mari decât dimensiunea a ceea ce reprezentă galaxia.
O altă descoperire a fost aceea că galaxia nu devine din ce în ce mai puțin densă către marginile acesteia, ci că poate fi vizualizată o trecere destul de bruscă de la galaxie la haloul de gaz înconjurător.
E încă un mister de ce aceste halouri de gaz pot fi văzute. Acestea strălucesc (au luminozitate scăzută, dar am reușit să captăm această lumină), dar nu e clar de ce strălucesc.
În interiorul unei galaxii, de exemplu, poate fi observată strălucirea oxigenului, care este încălzit de radiația stelelor din relativa apropiere. Dar în afara galaxiilor, în aceste halouri, nu există stele care să producă același efect.
O ipoteză este aceea că halourile sunt, în fapt, alcătuite din fluxuri de gaz care se mișcă în diferite direcții, iar interacțiunea (coliziunea) dintre acestea duce la încălzire și emisia de fotoni.
O altă posibilitate este aceea că găurile negre și unele stele cu masă foarte mare produc enorme cantități de lumină ultravioletă. O parte din această lumină ar ieși din galaxie și ar asigura un fel de luminozitate de fundal pentru cosmos.
Iar dacă luăm în calcul ambele ipoteze, atunci am putea avea o explicație pentru strălucirea halourilor de gaza identificate.
Sursa: Enourmous halos that shroud all galaxies, scris de Deanne, Fisher, profesor asociat de astronomie la Universitatea de tehnologie Swinburne
