Creşterea preţului petrolului şi aplicarea multor restricţii asupra produselor periculoase conferă bio-rafinăriilor un avantaj. Câteva uzine chimice "verzi", care există deja şi în Franţa, utilizează molecule din lemn, cereale şi seminţe în loc să folosească petrol rafinat.
Bio-rafinăriile şi "chimia verde" par a avea un viitor de succes, care se va clădi pe o gamă largă de produse cum ar fi cosmeticele, materialele plastice şi detergenţii.
”Lucrurile sunt deja interesante pentru industria de lubrifianţi, răşini şi vopseluri, având în vedere constrângerile normative existente, dar şi preţul actual al petrolului”, spune profesorul Daniel Thomas, vicepreşedinte al centrului de concurenţă IAR din Picardie şi Champagne din Nordul-Vestul Franţei. El s-a referit la utilizarea materiei vegetale în procesul de rafinare.
În imagine o bio-rafinărie din Franţa. Rafinăriile bio şi ”chimia verde” par a avea un viitor favorabil, consolidat în special pe domeniul produselor cosmetice, maselor plastice şi detergenţilor.
Directiva Comisiei Europene cunoscută sub numele de Reach, care este pe punctul de a interzice sau de aplica măsuri drastice pentru unele produse chimice precum ftalaţii1, deschide noi căi viabile din punct de vedere economic pentru utilizarea de alte molecule derivate din materie vegetală, au subliniat liderii în domeniu în timpul unei conferinţe de profil desfăşurate la Paris.
În Europa 34 de uzine sunt considerate bio-rafinării. Există 5 centre mari în Franţa, iar numărătoarea nu include laboratoarele sau centrele de testare.
Thomas a spus: “Chimia verde nu este un concept teoretic, ci este unul real”. A continuat: ”Dar este adevărat că în realitate piaţa încă este dependentă de preţul ţiţeiului, doar că această graniţă se va modifica şi din ce în ce mai multe tipuri de molecule vor deveni mai valoroase.”
De exemplu, în anii 1950 preţul unei tone de ţiţei reprezenta a şasea parte din preţul unei tone de grâu. În 2011, ţiţeiul era de trei ori mai scump decât grâul.
Un studiu realizat de compania McKinsey a sugerat că jumătate din materia primă utilizată de către industria chimică ar putea fi sub formă de materie vegetală până în 2030, cu ajutorul dezvoltării de biocarburanţi cum ar fi lubrifianţii, solvenţii şi materiale solide similare betonului fabricat din lemn pentru industria de construcţii sau plastic pentru recipiente.
Dar această trecere spre o industrie chimică bazată pe produse din agricultură şi silvicultură pune alte probleme: utilizarea terenului arabil cu alte scopuri decât producerea de mâncare ar putea deveni un factor favorizant al creşterii preţului grâului, al uleiului vegetal şi, în consecinţă, al unei mari părţi a produselor din industria alimentară.
Recent, aceste îngrijorări frânează tendinţa de dezvoltare a primei generaţii de produse ce foloseşte părţi comestibile ale plantelor, atât în Franţa, dar chiar mai pronunţat în întreaga Europă.
Industriaşii din sectorul bio-rafinăriilor menţionează că sunt conştienţi de această problemă. Modelul lor de dezvoltare se bazează pe dublarea producţiei agricole până în 2050. Dar susţin că impactul activităţilor lor asupra preţurilor este minim şi că, pe de altă parte, ei oferă o soluţie pentru problema dependenţei de petrol.
„Fără prima generaţie de biocarburanţi, nu ne-am afla unde suntem în ziua de azi, discutând despre a doua generaţie şi bio-rafinării”, spune şeful organizaţiei de vârf de reprezentare a fermierilor din Franţa, FNSEA, Xavier Beulin.
El spune că Franţa dezvoltă un model bazat pe resursele de materii prime provenite din păduri şi de pe câmpuri aflate în apropierea bio-rafinăriei, în contrast cu modelul în care rafinăria trebuie să fie plasată în apropierea unui port.
În al doilea caz, ”materialele sunt importate, fapt care are o serie de implicaţii”, spune el.
Preşedintele IAR, Dominique Dutarte, a observat că numai 4.0% din terenul arabil din Franţa este folosit pentru biocarburanţi şi că: ”nu demult, fermierii lăsau 10% din teren necultivat.”
1Ftalaţii – sunt esteri ai acidului ftalic, folosiţi în principal în plastic pentru a-l face mai flexibil (în special în cazul PVC-ului).
Traducere a articolului Biorefining: The new green wave de către Florin-Daniel Cioloboc, cu acordul Phys.org.
