O temă comună pentru filmele şi cărţile de science-fiction este ideea că trăim într-un univers simulat, că nimic nu este real. Aceasta nu este o problemă simplă: unele dintre cele mai luminate minţi din istorie, de la Platon la Descartes, au cântărit această posibilitate.
Totuşi, nimeni nu a reuşit să aducă dovezi că un asemenea scenariu ar putea fi posibil. În prezent, o echipă de fizicieni care lucrează la Universitatea din Bonn a venit cu posibile mijloace de a ne oferi dovezile pe care le căutăm, şi anume o metodă măsurabilă de a arăta că Universul nostru este într-adevăr unul simulat. Ei au scris o lucrare în care îşi descriu ideea şi au încărcat-o pe serverul arXiv.
Ideea echipei se bazează pe munca realizată de alţi cercetători care sunt angrenaţi activ în încercarea de a crea simulări pentru Universul nostru, cel puţin la modul la care îl înţelegem noi. Până acum, această muncă a arătat că pentru a crea o simulare a realităţii, trebuie să existe un cadru de lucru tridimensional pentru a reprezenta obiectele şi procesele din lumea reală. Cu ajutorul simulărilor computerizate, este necesară crearea unei matrice pentru a reprezenta distanţele dintre obiectele virtuale şi pentru a simula progresia timpului. Echipa germană sugerează că o astfel de matrice ar putea fi creată pe baza cromodinamicii cuantice – o sumă de teorii care descriu forţele nucleare ce leagă particulele subatomice.
credit: Hubble/NASA
Pentru a găsi dovezi că existăm într-o lume simulată ar trebui să descoperim existenţa unui construct de tipul unei asemenea matrice fundamentale prin găsirea capetelor sau a marginilor sale. Într-un Univers simulat o matrice ar impune, prin natura sa, o cantitate limitată de energie care ar putea fi reprezentată de particulele energetice. Aceasta înseamnă că dacă Universul nostru este într-adevăr simulat, ar trebui să existe mijloace pentru a găsi acea limită. În Universul observabil există un mod de a măsura energia particulelor cuantice şi de a calcula limita maximă a acesteia pe măsură ce energia este dispersată datorită interacţiunilor cu microundele, iar acest maxim ar putea fi estimat folosind tehnologia curentă. Calcularea acestui maxim, sugerează cercetătorii, ar putea oferi credibilitate ideii că Universul chiar este o simulare. Desigur, orice concluzie care ar rezulta dintr-o asemenea întreprindere ar fi limitată de posibilitatea ca tot ceea ce credem că înţelegem despre cromodinamica cuantică, sau despre simulări, este eronat.
Mai multe detalii: aici.
Traducere realizată de Răzvan Gavrilă după real-physicists-method-universe-simulation, cu acordul Phys.org.
