Prima imagine a unei găuri negre. Imaginea nu este o fotografie, ci a fost creată cu ajutorul a multiple telescoape în cadrul proiectului EHT

Într-un adevărat tur de forță, astronomii au combinat măsurători efectuate cu zeci de radiotelescoape operate de opt observatoare din toată lumea pentru a genera prima imagine a unei găuri negre, o realizare tehnică de excepție, care dă formă și vizibilitate unui fenomen ce, prin definiție, nu este vizibil (o gaură neagră nu reflectă nimic, dat fiind că și lumina este atrasă ireversibil către centrul acesteia). Imaginea surprinde o gaură neagră situată la 55 de milioane de ani-lumină de noi, în inima galaxiei Messier 87. Prestigioasa revistă de știință Science cataloghează acest rezultat ca fiind principala realizare științifică a anului 2019.


Vă invităm să urmăriți videoclipul de mai jos pentru a vedea și alte nouă progrese realizate în domeniul științei în anul 2019. Iată, pe scurt, despre ce este vorba:
:: progrese privind înțelegerea efectelor impactului asteroidului care a dus la dispariția dinozaurilor
:: supremația cuantică
:: Inteligența artificială și pokerul
:: progrese privind specia Denisovanilor
:: progrese privind medicația în cazul Ebolei
:: fotografierea de sonda New Horizons a unui obiect din Centura Kuiper, Arrakoth (numit inițial Ultima Thule).
:: tratament pentru malnutriția din cauza microbiomului insuficient dezvoltat
:: medicație împotriva fibrozei chistice.
:: strămoșul a tot ce există.

 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.