Politologul de la MIT, Fotini Christia, care studiază conflictele multietnice din ţările în reconstrucţie, ne oferă detalii, în cadrul unui interviu, despre situaţia complexă şi volatilă din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Detalii, în cele ce urmează.
Politologul de la MIT, Fotini Christia, vorbeşte despre atacurile asupra ambasadelor americane şi occidentale din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
În ultimele zile lumea a fost tulburată de violenţele din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Ambasadorul SUA în Libia, J. Christopher Stevens, a fost ucis într-un atac în această săptămână*, în timp ce proteste violente au izbucnit în mai multe ţări în urma răspândirii unui videoclip-insultă la adresa Profetului Mohamed pe Internet.
Î. Cauza probabilă a multor proteste violente care au loc chiar acum este acest film care a fost lansat online. Dar, probabil, mulţi dintre aceşti demonstranţi nu au văzut videoclipul. În ce măsură ar trebui să ne gândim la aceste evenimente ca fiind cauzate de film şi cât de multă legătură au ele cu tensiunile mai vechi din aceste zone?
R. Cred că videoclipul este în mare măsură un factor declanşator, aşa cum au fost şi benzile desenate cu Mohamed tipărite în Danemarca cu câţiva ani în urmă (în 2006). Realitatea problemei este că există niveluri mari de anti-americanism latent în regiune şi în ciuda rolului de susţinere al administraţiei Obama în Primăvara Arabă (din 2011), majoritatea populaţiei este în mare măsură anti-occidentală şi anti-americană. Deci, aceste lucruri pot fi factori declanşatori foarte puternici în scoaterea oamenilor în stradă. Şi, desigur, unii clerici le-au folosit cu uşurinţă ca modalităţi de mobilizare a oamenilor. Am avut atacuri în Tunis, în Yemen, în Khartoum împotriva germanilor, aşa că se răspândeşte.
E foarte deranjant, mai ales în Egipt. Guvernul libian a condamnat atacurile, declarând că au vrut să îi aducă pe făptaşi în faţa justiţiei, în timp ce în Egipt reacţia preşedintelui Morsi a fost efectiv să spună că oamenii ar trebui să protesteze împotriva videoclipului. Doar mai târziu, după ce a fost mustrat de către preşedintele Obama, practic a acceptat faptul că nimeni nu ar trebui să fie atacat.
Î. Dacă circumstanţele sunt diferite de la ţară la ţară, reprezintă aceste evenimente o mare problemă pentru guvernul american sau e vorba doar de o serie de probleme specifice care trebuie să fie abordate în moduri diferite?
R. Cred că legătura între toate aceste fenomene este sentimentul latent, dar persistent al anti-americanismului. Modul în care se manifestă poate să difere, la fel ca răspunsul guvernului la demonstraţii. În Libia, se pare că au existat două tipuri de atacuri: unul era spontan şi altul a fost ţintit, lucru ce este destul de alarmant. Pe de altă parte, având în vedere faptul că guvernul recunoaşte că în cazul în care nu ar fi existat Statele Unite, Gaddafi nu ar fi fost răsturnat, s-ar putea să existe preocupări mai mici cu privire la Libia sau, la fel, la Tunisia, pentru aceste probleme, decât în ce priveşte Egiptul. Acolo Frăţia Musulmană simte nevoia de a pune în scenă un soi de echilibristică: pe de o parte dând satisfacţie atât suporterilor care preferă această retorică anti-americană, în special elementele mai radicale cum ar fi salafiştii, care sunt legaţi de Frăţie, iar pe de alta recunoscând faptul că administraţia Obama practic i-a susţinut şi a oferit ţării foarte mult sprijin, de care aveau absolută nevoie. Ei au trimis mesaje pe Twitter, care au fost diferite în arabă şi engleză, gândindu-se că ambasada SUA nu va citi mesajele scrise în arabă, doar că acestea au fost citite şi chiar s-a reacţionat la ele, ceea ce cred că a fost un lucru inspirat.
Deci, eu sunt de acord că aceste locuri arată diferit, dar sentimentul anti-american este prezent peste tot, ceea ce înseamnă că vom vedea răspunsuri diferite la demonstraţii şi eforturi diferite pentru a le preveni. De exemplu, în Afganistan, guvernul a încercat să blocheze videoclipul ca o modalitate de a preveni orice violenţă. Acum, în Egipt, mai bine mai târziu decât niciodată, au sperat la organizarea exclusiv a unei demonstraţii simbolice în Piaţa Tahrir, în detrimentul unor acţiuni mai violente.
Î. Acest lucru trebuie să reprezinte o întorsătură frustrantă a evenimentelor pentru oficialii guvernamentali, în sensul că acum oamenii pot provoca probleme serioase doar prin postarea de clipuri video online şi nu putem anticipa cu exactitate când se vor întâmpla astfel de lucruri. Ce pot face în practică factorii de decizie politică în aceste condiţii?
R. Trăim într-o epocă a mass-media digitale, unde acest tip de informaţie are un efect rapid, viral, ţinând cont de modul în care se răspândeşte. Şi în locurile în care oamenii nu prea au acces la Internet apar o mulţime de dezinformări şi de denaturări ale mesajului original. E foarte greu să previi acest lucru. Iar problema în cazul Islamului este că, după cum ştim, există o mare sensibilitate la prezentarea de imagini, care pot să accentueze în mod deosebit mesajele transmise, agravând situaţia.
În locurile în care unul dintre răspunsurile la acest tip de violenţă este prevenirea vizionării filmului, este deosebit de dificil, deoarece astfel de întreprinderi se lovesc de problemele libertăţii de expresie, în special în locurile care au fost restrictive pentru atât de mult timp şi unde cenzura era atât de răspândită. Odată cu Primăvara Arabă, am încercat să facem ca lucrurile să fie mai democratice şi deschise. Dar există o linie fină de demarcaţie în luarea deciziilor cu privire la ceea ce constituie un discurs bazat pe ură. De crezi că ştii ce e mai bine pentru oameni, atunci practic nu le permiţi să ia decizii în nume propriu.
*Articolul original a fost publicat la data de 14 septembrie 2012.
Traducere de Ana Spătaru după fotini-christia-middle-east-unrest.
