Ziua de azi în știință și tehnologie:

În 1665 a murit Pierre de Fermat, avocat, funcționar public și matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale în diferite domenii ale matematicii, precursor al calculului diferențial, al geometriei analitice și calculului probabilităților. Acesta este, probabil, în special cunoscut pentru Marea teoremă a lui Fermat, o celebră teoremă de teoria numerelor. Ea a fost enunțată de Pierre de Fermat în anul 1637, iar demonstrația completă a fost găsită de-abia 357 de ani mai târziu de matematicianul englez Andrew Wiles.

În 1909 a murit Hermann Minkowski, matematician german care a dezvoltat teoria geometrică a numerelor și care a folosit metode geometrice pentru a rezolva probleme dificile din teoria numerelor, fizica matematică (metode matematice ca aplicații pentru problemele de fizică) și teoria relativității. Minkowski și-a dat seama că ideile lui Lorentz și Einstein ar putea fi mai bine înțelese într-un spațiu non-euclidian, cuplând spațiul și timpul într-un „continuum spațiu-timp” cu patru dimensiuni. Ideea sa privind spațiul cu patru dimensiuni(„spațiul Minkowski”) a pus bazele matematice ale teoriei generale a relativității a lui Albert Einstein.
La trei ani după ce Einstein a făcut cunoscută teoria relativităţii restrânse, în 1908, Minkowski, într-un discurs la  Reuniunea Oamenilor de Ştiinţă şi Fizicienilor Germani, spunea: „Viziunile asupra spaţiului şi timpului pe care vreau să le prezint în faţa dumneavoastră au răsărit din solul fizicii experimentale şi de acolo îşi extrag  puterea. Acestea sunt radicale. De acum încolo, spaţiul însuşi şi, de asemenea, timpul însuşi sunt sortite să se estompeze în simple umbre, şi doar un fel de reuniune a celor două va păstra o realitate independentă”. Minkowski le vorbea despre continuumul spaţiu-timp.

În 1967, după ce a decedat de cancer, corpul lui James Bedford, profesor american de psihologie la Universitatea din California, a fost pus în crioconservare. Bedford este astfel prima persoană care care s-a pregătit pentru o resuscitare în viitor, când o tehnologie avansată ar permite acest lucru.



Alte evenimente din istorie:

În 2010 un cutremur devastator a omorât peste 230 de mii de oameni în Haiti.


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.