Joseph Lister. Vă spune ceva acest nume? Dar Ignaz Semmelweis? Probabil nimic, deşi noi toţi cei de azi le datorăm enorm acestor oameni. Este vorba despre doi medici, unul englez, iar celălalt maghiar, care au fost contemporani şi au trăit în urmă cu 150 de ani.
Povestea lor este fascinantă, tulburătoare şi uneori dramatică.
Aşadar, în cele ce urmează vă invităm să aflaţi povestea respingerii teoriei generaţiei spontane de către Louis Pasteur (1822 – 1895), cât şi despre realizările de pionierat în ceea ce priveşte introducerea metodelor antiseptice în spitale în secolul XIX ale lui Ignaz Semmelweis (1818 – 1865) şi Joseph Lister (1827 – 1912).
Lister şi Semmelweis, alături de Louis Pasteur, au fost în acele vremuri eroii a ceea ce numim noi acum schimbare de paradigmă. Toţi trei au pus sub semnul întrebării şi s-au luptat să dovedească netemeinicia unei convingeri care domina gândirea medicală, dar şi credinţele culturale şi religioase de aproape 2000 de ani: aşa-numita teorie a generaţiei spontane, valabilă pentru anumite forme de viaţă ce se formează, se credea pe atunci, din materia inertă. Fenomenul acesta bizar părea să apară în special în urma putrefacţiei materiei. Pe scurt: toată lumea ştia că dacă o bucată de carne crudă era lăsată la aer, în scurt timp aceasta va începe să putrezească şi să colcăie de viermi. Iar apariţia acestor viermi era considerată spontană şi inevitabilă.
Ideea generaţiei spontane fusese formulată într-un fel sau altul încă din antichitate, de către presocratici şi apoi Aristotel, continuând să fie preţuită, dar testată permanent de-a lungul timpului, până la sfârşitul secolului 19 când a fost în sfârşit „înmormântată” de către Pasteur.
Credinţa a fost supusă prima dată unui atac serios de către un medic şi poet italian - Francesco Redi – care în anul 1668 a realizat un experiment prin care a demonstrat că viermii nu apar spontan în carnea putrezită, ci în urma depunerii de ouă de către muşte. Pentru a testa ipoteza, Redi a aşezat bucăţi de carne crudă în diferite flacoane, unele deschise, altele sigilate, iar altele acoperite cu o sită sau tifon. Rezultat: viermii au apărut numai în flacoanele deschise, în care muştele au putut ajunge să depună ouăle. Experimentul lui Redi nu a eliminat însă credinţa puternică în teoria generaţiei spontane, ci a demonstrat doar că viermii nu apar spontan din carnea putrezită.
O altă încercare de testare a teoriei a fost cea realizată de preotul englez John Needham. În anul 1745 el a conceput următorul experiment: a fiert supă de pui pe care a turnat-o într-un recipient, l-a sigilat şi a aşteptat. Bineînţeles, au apărut culturi de microorganisme, iar Needham a anunţat că teoria generaţiei spontane este valabilă.
Preotul italian Lazzaro Spallanzani nu a fost convins însă de validitatea experimentului, pentru că a considerat că microorganismele au intrat în flacon după fierberea supei, dar înainte de sigilarea flaconului sau că supa nu a fost sterilizată complet prin fierbere. De aceea, în anul 1768 a modificat experimentul: a introdus supă de pui într-un recipient pe care l-a sigilat, a scos aerul din recipient pentru a crea vid parţial şi apoi a fiert supa. Rezultatul: nu au apărut microorganisme. Nici acest experiment nu a convins. Apărătorii vechii credinţe au considerat că s-a obţinut acest rezultat deoarece fenomenul apare numai în prezenţa aerului.
Abia în anul 1859 Pasteur reuşeşte printr-un experiment devenit celebru să respingă definitiv teoria generaţiei spontane. Academia Franceză de Ştiinţe a sponsorizat un concurs pentru cel mai bun experiment care să confirme sau să infirme teoria. Pasteur a câştigat acest concurs, dar cel mai important este că a reuşit să demonstreze convingător că microorganismele nu apar spontan şi că acestea se găsesc peste tot, inclusiv în aer. El a combinat cele două experimente ale lui Needham şi Spallanzani şi a fiert supă de carne în flacoane pe care le-a încălzit ca să distrugă orice formă de viaţă, dar apoi a adăugat un element genial: a încălzit gâtul flaconului pentru a-l modela în formă de S, astfel încât a împiedicat pătrunderea microorganismelor din aer în flacon. Particulele de praf depuse la baza gâtului în formă de S nu au putut înainta contra gravitaţiei pentru a pătrunde în interiorul flaconului. Din acest motiv probele rămase cu gâtul intact nu au fost contaminate cu bacterii din aer, în timp ce în flacoanele la care s-a rupt gâtul au putut fi rapid depistate culturi de microorganisme.
Aşadar acesta era contextul cultural şi conceptual în care au trăit şi lucrat cei doi medici. Dar în timp ce în lumea ideilor, a ştiinţei şi a experimentelor aveau loc aceste „bătălii”, viaţa îşi continua cursul normal, ceea ce însemna, printre altele, că femeile năşteau, oamenii se accidentau sau se îmbolnăveau şi ajungeau să aibă nevoie de doctori, care erau obligaţi să găsească soluţii practice şi funcţionale la toate aceste nenumărate probleme.
Acum intră în scenă cei doi eroi ai noştri: Semmelweis, medicul ginecolog care s-a luptat toată viaţa cu infecţiile periculoase şi de multe ori letale dobândite de mame după naştere în spitale şi Lister, chirurgul care s-a străduit permanent să îmbunătăţească condiţiile aseptice ale sălilor de operaţie.
Ignaz Semmelweis
credit imagine: Wikimedia Commons
Ignaz Semmelweis s-a născut în anul 1818 în Buda, Ungaria, într-o familie bogată de negustor. După încheierea studiilor de medicină în Viena (1844) decide să se specializeze în ginecologie, iar după încă doi ani devine asistentul profesorului Klein la clinica de ginecologie din cadrul Spitalului General Viena. Spitalul avea două clinici de ginecologie: una condusă de medici, iar cealaltă de moaşe. Ambele clinici se izbeau fără prea mari şanse de succes de o problemă foarte des întâlnită: febra puerperală – stare febrilă cauzată de infecţii produse de germeni patogeni (în general streptococ sau stafilococ), ce avea drept complicaţie majoră septicemia (infecţie generalizată) sau embolia. Deşi toate procedurile folosite la naştere şi în spital erau similare în cele două clinici, rata mortalităţii era diferită: 1 din 10 femei murea după naştere în clinica medicilor, dar numai 1 din 50 în clinica moaşelor.
Semmelweis era extrem de intrigat de această situaţie şi pentru a găsi o explicaţie a început să analizeze în detaliu tot ce se făcea în cele două clinici. Nu a găsit nicio diferenţă, în afară de faptul că prima clinică era în acelaşi timp un institut de învăţământ pentru studenţii la medicină, motiv pentru care aici aveau loc şi disecţii, spre deosebire de clinica secundară unde moaşelor nu li se permitea acest lucru. Oricât de incredibil sună acum, în urmă cu numai 150 de ani doctorii nu practicau nicio metodă antiseptică în spitale: după ce examinau un bolnav treceau la următorul fără să-şi dezinfecteze mâinile sau instrumentele, ori operau mai mulţi pacienţi fără să-şi schimbe hainele sau să-şi dezinfecteze mâinile. Mai mult: cu aceleaşi mâini şi haine cu care participau la disecţiile unde analizau cadavrele femeilor care muriseră de febră puerperală, medicii treceau apoi imediat în sala de naşteri pentru a asista femeile în travaliu!
Pe atunci imaginea unui chirurg cu hainele pline de sânge după o operaţie era un veritabil simbol, ce întărea statutul aparte al acestei meserii. Pentru că nu ştiau de existenţa microbilor şi bacteriilor nu-şi puteau imagina că puţină mizerie sub unghiile de la degete sau pe haine poate ascunde nişte organisme vii, invizibile pentru ochiul uman, dar capabile să producă asemenea ravagii, precum moartea a mii de femei într-un timp incredibil de scurt.
Aşa cum am menţionat deja, teoria larg răspândită pentru explicarea acestor infecţii era cum că boala apare spontan, din aer şi că nu se poate face nimic împotriva acestei fatalităţi. Semmelweis nu era însă suficient de convins de acest lucru şi de aceea a continuat să investigheze atent fenomenul. Moartea unui coleg, doctorul Kolletschka, a fost piesa lipsă din puzzle-ul pe care încerca doctorul maghiar să-l rezolve. Dr. Kolletschka s-a tăiat la deget în timpul unei autopsii, iar după câteva zile murea având aceleaşi simptome ca şi femeile care decedaseră din cauza febrei puerperale. Semmelweis a făcut imediat legătura între mâinile doctorilor şi cadavre şi a emis ipoteza cum că există nişte „particule cadaverice” care ajung pe mâinile doctorilor la disecţii, iar de aici la femeile ce erau asistate la naştere. Ipoteza părea ridicolă, dar explica de ce naşterea cu moaşele era mai sigură.
Drept urmare introduce imediat un regim de curăţenie foarte strict: obligă toţi medicii să-şi spele mâinile şi instrumentele în clorură de var. A fost o mişcare nepopulară printre medici, dar cu rezultate spectaculoase: rata mortalităţii a scăzut de la 10% la 3%, ajungând în timp să fie chiar mai mică.
Semmelweis avea o fire autoritară, chiar tiranică, şi din această cauză nu şi-a atras prea mulţi prieteni printre colaboratori, care oricum considerau complet inutile şi obositoare metodele instituite de acesta. Din cauza neîncrederii în metodele sale şi a stilului său tiranic, Semmelweis şi-a îndepărtat conducerea spitalului. Doctorul maghiar nu avea nici explicaţia, nici dovada ştiinţifică care să facă legătura între mâinile murdare şi infecţii. Ştia doar cum să oprească aceste infecţii şi să reducă astfel rata mortalităţii.
Din păcate pentru Semmelweis, dar şi pentru femeile care urmau să nască la acel spital, dr. Klein, şeful clinicii, nu a fost de acord cu metodele lui şi în anul 1849 nu i-a mai reînnoit contractul de muncă. Spitalul din Viena a renunţat la metodele lui, motiv pentru care sute de femei au continuat să moară inutil după naştere din cauza infecţiilor.
Semmelweis s-a văzut nevoit să plece la Pesta. Aici a devenit şeful maternităţii din cadrul Spitalului St. Rochus (1850 - 1856), unde 1 din 3 femei murea după naştere. A testat şi experimentat toate metodele sale antiseptice cu rezultate la fel de bune, iar în 6 ani a scăzut rata mortalităţii de la peste 30% la mai puţin 1%. A devenit profesor de ginecologie la Universitatea Pest unde a condus încă un studiu antiseptic obţinând rezultate şi mai bune pentru rata mortalităţii: 0,39%.
În 1861 se decide în sfârşit să scrie o carte în care descrie descoperirile şi metodele sale, dar nu convinge comunitatea medicală. Din disperare porneşte un atac dur la adresa criticilor săi, trimiţând scrisori deschise marilor medici ai timpului, scrisori în care le spunea acestora că sunt nişte criminali care omoară cu mâinile lor femeile din spitale. Disperarea se adânceşte, devine obsedat de problema lui, se cufundă în băutură şi se îndepărtează de familie. În 1865 suferă o cădere nervoasă, acesta fiind şi anul în care este închis cu forţa într-un azil de nebuni din Viena. Aici se îmbolnăveşte foarte grav la puţine zile de la internare şi moare de septicemie după numai două săptămâni – aceeaşi boală pe care a încercat din toate puterile lui să o elimine. Avea doar 47 de ani...
În anul în care Semmelweis murea, un tânăr medic englez – Joseph Lister – începea să găsească primele indicii despre cum ar putea fi rezolvată problema acestor misterioase infecţii. Lister, de profesie chirurg, era cu numai nouă ani mai tânăr decât Semmelweis. La fel ca şi medicul maghiar, Lister s-a izbit şi el constant de problema infecţiilor dobândite de pacienţi în spitale, infecţii care se încheiau deseori cu deces. Deşi a avut de-a face cu aceeaşi comunitate medicală sceptică la ideea de microorganisme care pot provoca boli, deşi metodele sale antiseptice au fost şi ele în mare măsură iniţial respinse, deşi a avut parte şi el de ridiculizare, indiferenţă şi tratament puţin prietenos din partea colegilor sau superiorilor, Lister a avut un destin complet diferit de cel al lui Semmelweis. A trăit 84 de ani, adică suficient de mult ca să vadă încă din timpul vieţii acceptarea pe scară largă a metodelor sale antiseptice. În plus, a primit toate premiile şi distincţiile de care se putea bucura un medic în aceea perioadă, inclusiv onoarea de a fi făcut baron de către regina Angliei pentru servicii aduse medicinei. Lister a transformat chirurgia în ştiinţă, fiind azi considerat părintele chirurgiei antiseptice.
Joseph Lister
credit imagine: Wikimedia Commons
Cum a fost posibil? Probabil că un factor decisiv în succesul lui Lister a fost caracterul şi personalitatea sa optimistă, formaţia şi cunoştinţele sale ştiinţifice temeinice, metodele de observare şi experimentare riguroase, faptul că nu s-a lăsat dominat de emoţii negative şi, nu în ultimul rând, soţia sa Agnes care nu i-a fost doar parteneră de viaţă, ci şi un colaborator şi susţinător preţios de-a lungul întregii sale vieţi. Din toate aceste motive Lister nu a fost nici descurajat, nici supărat de controversa iscată de munca lui, ci a continuat să experimenteze şi să optimizeze metodele sale antiseptice, publicând constant timp de cca. 40 de ani rezultatele obţinute în jurnalele medicale ale vremii.
Născut în Essex, Anglia, Lister a studiat medicina la universitatea din Londra şi a devenit membru al Royal College of Surgeons în 1852. Un detaliu interesant şi decisiv din viaţa lui Lister: tatăl său, Joseph Jackson Lister, a fost un bogat negustor de vin, dar şi un om de ştiinţă amator, ce a avut contribuţii importante în realizarea microscopului, inventând o lentilă ce nu distorsiona culoarea. Familiarizarea de mic copil a lui Joseph Lister cu microscopul, dar şi înţelegerea procesului de fermentaţie care stă la baza producerii vinului (o altă ocupaţie a tatălui său) par a fi factorii decisivi care l-au ajutat pe Lister să studieze şi să înţeleagă felul în care germenii produc infecţii.
În anul 1856 a fost recomandat pentru a lucra cu profesorul de chirurgie clinică James Syme din Edinburgh, Scoţia. A devenit asistentul lui, apoi chirurg, iar în final ginere, căci după 3 ani se căsătorea cu fiica acestuia, Agnes. În 1859 Lister se mută în Glasgow unde devine profesor de chirurgie. Acesta va fi locul unde, începând cu anul 1865, va începe să practice metodele antiseptice. După doi ani de experimentări publică primele rezultatele într-un jurnal medical (1867).
Lister era intrigat de discrepanţa dintre rata mortalităţii la pacienţii care sufereau fracturi simple, faţă de cei cu fracturi deschise (la care osul ieşea prin piele şi cauza rănii). Pentru aceştia din urmă situaţia se complica rapid, căci deseori li se amputa piciorul, iar şansele de a supravieţui operaţiei erau în general de 50%, din cauza infecţiilor post-operatorii. O situaţie cu adevărat dramatică, căreia Lister avea să-i pună capăt. Lister, la fel ca şi Semmelweis, şi-a dat seama că infecţia intră de afară în rană. Dar cum? În jurul lui toţi erau convinşi că infecţiile apar spontan în răni, motiv pentru care acceptau fatalitatea decesului pacienţilor, căci erau convinşi că nu se putea face nimic! Din fericire, Lister nu era de aceeaşi părere. Nu credea că infecţia este inevitabilă şi de aceea căuta cu ardoare metode antiseptice.
În anul 1865 Lister citeşte lucrarea lui Pasteur despre germeni şi decide să folosească una din tehnicile oferite de Pasteur pentru eliminarea germenilor, şi anume substanţe chimice aplicate pe răni. Alege drept germicid acidul carbolic (fenol) şi reduce drastic rata mortalităţii. Apoi experimentează cu spălarea mâinilor, sterilizarea instrumentelor şi spray-ul cu acid carbolic. A lucrat foarte mult cu microscopul ca să înţeleagă rolul sângelui în stagiile iniţiale ale infecţiilor. Munca sa a implicat foarte multă dedicaţie şi sacrificii, căci lucra noaptea după orele de spital, fiind însă permanent ajutat de soţia sa Agnes.
În 1869 se întoarce la Edinburgh pentru a deveni profesor de chirurgie clinică – poziţia ocupată de socrul său care murise între timp. Introduce şi aici metodele sale antiseptice cu rezultate spectaculoase, dar acceptarea ideilor sale a fost mai degrabă minoră.
Totuşi, încet dar sigur, metodele încep să-i fie preluate, primii care fac acest lucru fiind doctorii din Germania şi Danemarca, astfel încât în anul 1875 ajunge să fie recunoscut în toată Europa. Cu excepţia notabilă a Angliei, căci majoritatea comunităţii medicale engleze nu îl lua în serios. Dar în anul 1877 este numit profesor de chirurgie la King’s College Hospital din Londra, iar ideile şi metodele sale încep să câştige şi aici teren. În această perioadă devine până şi chirurgul reginei Victoria a Marii Britanii (cea care îi va conferi titlul de baron în anul 1883). Drept urmare în jurul anului 1879 ideile sale ajung să fie universal acceptate.
Un alt detaliu interesant din viaţa lui Lister este legat de faptul că a corespondat şi chiar l-a cunoscut personal pe cel faţă de care avea o mare consideraţie pentru munca depusă şi pentru contribuţia decisivă adusă metodelor sale antiseptice: Louis Pasteur. Cei doi s-au întâlnit prima dată în 1878, atunci când Lister se afla în vizită la Paris împreună cu soţia sa, iar a doua oară în Anglia la Congresul Internaţional Medical din 1881, la care Pasteur a ţinut un discurs. Faptul că Lister, spre deosebire de Semmelweis, avusese şansa să descopere munca şi ideile lui Pasteur a reprezentat un alt avantaj decisiv pentru medicul englez. Dar într-un fel Pasteur l-a răzbunat şi pe Semmelweis, pentru că în anul 1879 demonstra prezenţa streptococului în sângele femeilor bolnave de febră puerperală.
Ceea ce este însă cu adevărat şocant în toată această poveste este cât de greu a fost pentru comunitatea medicală să accepte noua paradigmă şi rezultatele incontestabile obţinute de cei doi medici. De altfel, destinul tragic al lui Semmelweis a dus la crearea unui nou termen în ştiinţă - reflex Semmelweis sau efect Semmelweis – ce face referire la tendinţa de a respinge evidenţele unei teorii noi atunci când acestea vin în contradicţie cu normele sociale larg acceptate. Cercetătorii microbiologiei moderne sunt de părere că în cele două experimente care au infirmat teoria generaţiei spontane (ale lui Spallanzani şi Pasteur) a intervenit şi o oarecare formă de noroc, căci metodele de sterilizare folosite de aceştia nu ucid de obicei endosporii, motiv pentru care ar fi putut să obţină culturi în mediile lor. Ceea ce înseamnă că într-un fel ambele „tabere” lucrau puţin pe nimerite în experimentele lor, pentru că persistau într-o formă de eroare logică.
Din perspectiva gândirii critice, această eroare sistematică de gândire este cunoscută sub numele de confirmarea unei convingeri. Cum este definită această eroare: concentrarea selectivă asupra evidenţelor care confirmă convingerea proprie şi ignorarea selectivă a evidenţelor care nu confirmă convingerea proprie. Astfel poate fi explicată încăpăţânarea incredibilă a adepţilor teoriei generaţiei spontane de a se agăţa de orice formă de evidenţă favorabilă şi de a respinge toate dovezile contrare. Dar fiindcă este vorba despre o eroare logică cu răspândire universală, noi cei de azi care analizăm la rece istoria putem manifesta compasiune şi chiar înţelegere faţă de ambele tabere, ştiind că şi noi suntem predispuşi spre aceeaşi eroare logică.
Ceea ce este dramatic însă este preţul mare plătit pentru acest tip de eroare de gândire - în cazul de faţă moartea inutilă sau vătămarea definitivă a mii de oameni! Ştiind ceea ce ştim acum nu pot să nu mă întreb: oare noi, oamenii moderni ai sec. 21 nu manifestăm aceeaşi eroare de gândire? Răspunsul este cu siguranţă afirmativ. Şi atunci, care ar fi tabu-urile sau credinţele susţinute azi pe scară largă cu aceeaşi încăpăţânare ca şi cea demonstrată de oponenţii lui Lister sau Semmelweis?
Bibliografie
1. Pasteur and Lister: A Chronicle of Scientific Influence - Charles De Paolo, Ph.D., Professor of English, Manhattan Community College, City University of New York
http://www.victorianweb.org/science/health/depaolo.html
2. The Slow Death of Spontaneous Generation (1668-1859) - Russell Levine and Chris Evers
http://www.accessexcellence.org/RC/AB/BC/Spontaneous_Generation.php
3. The Microbial World
http://www.microbiologytext.com/index.php?module=Book&func=displayarticle&art_id=27
4. John Turberville Needham, English Naturalist
http://www.bookrags.com/research/john-turberville-needham-scit-0412/
5. Ignaz Semmelweis (1818-65)
http://www.sciencemuseum.org.uk/broughttolife/people/ignazsemmelweis.aspx
6. Dr. Semmelweis’ Biography
http://semmelweis.org/about/dr-semmelweis-biography/
7. Joseph Lister Biography (1827-1912)
http://www.faqs.org/health/bios/35/Joseph-Lister.html
8. Joseph Lister
http://www.historylearningsite.co.uk/joseph_lister.htm
9. Joseph Lister: Father of Modern Surgery - Ann Lamont
http://www.answersingenesis.org/articles/cm/v14/n2/joseph-lister
10. Joseph Lister (1827-1912)
http://www.surgical-tutor.org.uk/default-home.htm?surgeons/lister.htm~right
11. Louis Pasteur (1822-1895)
http://www.accessexcellence.org/RC/AB/BC/Louis_Pasteur.php
12. Pasteur’s Experiment
http://bcs.whfreeman.com/thelifewire/content/chp03/0302003.html
