Poligraful (numit şi ''detector de minciuni'') este un aparat care înregistrează schimbările apărute în procesele fiziologice (ritmul respiraţiei, presiunea arterială, conductivitatea electrică a pielii) atunci când un subiect este testat fiind pus să răspundă la anumite întrebări. Formarea, competenţa şi experienţa examinatorului sunt foarte importante pentru precizia şi acurateţea concluziilor unei examinări poligraf.


Potrivit teoriei poligrafului, minciuna modifică starea emoţională, care la rândul ei modifică starea fiziologică. Astfel, atunci când oamenii mint, devin nervoşi, iar acest lucru se poate detecta (bătăile inimii devin mai rapide, presiunea arterială creşte, se schimbă ritmul respiraţiei, apare transpiraţia etc.).



Poligraful funcţionează pe principiul comparaţiei. Astfel, pentru început, este necesară stabilirea unei stări ''normale'' fiziologice (prin intermediul unor întrebări simple, al căror răspuns este cunoscut investigatorului), iar cu ajutorul acesteia se vor identifica, prin comparaţie cu răspunsurile fiziologice la setul de întrebări relevante, stările fiziologice ''deviante''.

Dispozitivele timpurii de ''detectare a minciunilor'' includ o invenţie din 1895 a lui Cesare Lombroso folosită pentru a măsura tensiunea arterială a subiectului pentru cazurile poliţiei, un aparat din 1904 al lui Vittorio Benussi folosit pentru măsurarea respiraţiei şi un proiect abandonat de americanul William Martson care măsura tensiunea arterială pentru a examina prizonierii de război germani. Maşinăria lui Martson indica o corelaţie pozitivă puternică între tensiunea arterială sistolică şi minciună.

Martson a studiat la Facultatea de Drept de la Harvard şi a absolvit în anul 1918, republicându-şi vechea lucrare în anul 1917. Principala inspiraţie a lui Martson pentru dispozitivul creat de el a fost, se pare, soţia sa, Elizabeth Holloway Mortson. Elizabeth apare şi într-o fotografie realizată în anii 1920 în laboratorul de poligrafie al soţului ei.

În ciuda contribuţiilor aduse de predecesorii săi, Martson s-a autointitulat 'părintele poligrafului'. Martson a rămas adeptul aparatului său, încercând să-i demonstreze utilitatea în sălile de judecată, şi a lansat în anul 1938 o carte, ''Testul cu detectorul de minciuni'', în care a descris teoria şi modul de folosire a acestui aparat.

Un dispozitiv care înregistra tensiunea arterială şi conductivitatea electrică a pielii a fost inventat în anul 1921 de către dr. John Augustus Larson de la Universitatea din California şi a fost folosit pentru prima dată de către Departamentul de Poliţie din Berkeley. Leonarde Keeler, un apropiat al lui Larson, a continuat să perfecţioneze acest dispozitiv, reuşind să-l facă portabil şi să-i adauge răspunsul galvanic al pielii, în anul 1939. Dispozitivul său a fost cumpărat de FBI şi a servit drept prototipul poligrafului modern.

Alte aparate similare cu versiunea poligrafului lui Keeler au fost psihograful ''Berkeley'', un aparat dezvoltat de C.D. Lee, în anul 1936, care înregistra tensiune arterială-puls-respiraţie, şi aparatul ''Darrow'' destinat exclusiv cercetărilor comportamentale. John E. Reid a inventat în anul 1945 un dispozitiv care înregistra activitatea musculară ce însoţea schimbările de tensiune arterială.

Eficacitatea poligrafului a fost în mod constant dezbătută în comunitatea ştiinţifică şi, cu toate părerile diferite în acest sens, poligraful este folosit în continuare în secţii de poliţie din multe ţări.

De menţionat faptul că sunt categorii de persoane care nu pot fi supuse testului poligraf (femeile însărcinate, persoanele sub 18 ani, alcoolicii cronici, persoanele cu afecţiuni psihice indiferent de diagnosticul formulat în documente medicale, persoane aflate sub tratament medical ce nu poate fi întrerupt ş.a.).

Preluare de pe AGERPRES  
Credit imagine: everystockphoto

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.