În acest articol vom vorbi despre câteva personalităţi din Grecia antică, care prin abordări pur teoretice ori de natură practică au adus unele contribuţii pentru dezvoltarea ştiinţei. Vom prezenta pe scurt opera lui Aristotel, Arhimede, Teofrast şi a altor gânditori antici.
Aristotel
Una dintre cele mai importante personalităţi culturale ale antichităţii, Aristotel se naşte în anul 384 î.Hr. la Stagira. Studiază la Akademia lui Platon, ca ulterior să-şi înfiinţeze propria şcoală, Lyceum, care va fi principala rivală a Akademiei. De asemenea, Aristotel a fost profesorul viitorului rege macedonean Alexandru cel Mare. Moare în anul 322 î.Hr.
Aristotel este considerat unul dintre cei mai mari filosofi ai Greciei antice, dar pe lângă filozofie, Aristotel aduce scrie numeroase lucrări în domenii ca politica, metafizica, estetica, etica, logica, fizica, zoologia etc. Vastele cunoştinţe şi filozofia lui Aristotel vor sta ulterior la baza întregii gândirii medievale. Moare în 322 î.Hr.
Aristotel clasifică întreaga cunoaştere în științe teoretice, care includ științele naturale, matematica şi metafizica; ştiinţe practice, care includ retorica, etica şi politica şi științe poetice, care includ poezia şi celelalte arte. Logica este considerată o știință independentă, deoarece ea se află la baza întregii gândiri.
Aristotel este primul care foloseşte metoda ştiinţifică în studiul ştiinţelor naturii. Termenul de ,,filozofie naturală’’, introdus de Aristotel definea o ramură a filozofiei, care examinează fenomenele lumii înconjurătoare şi cuprindea obiectele de studiu ale fizicii, chimiei, biologiei şi a altor ştiinţe ale naturii. Aristotel studiază lumea înconjurătoare analizând-o, emiţând teorii despre ea, verificându-le ulterior prin observaţii şi experimente. El respinge orice implicare a religiei şi superstiţiilor în studiul naturii. Astfel el poate fi considerat primul om de știință în sensul adevărat al termenului.
Aristotel este considerat ,,părintele logici’’, el fiind cel care pune bazele acesteia prin lucrarea ,,Organom’’ în care formulează principalele principii ale acesteia. Logica lui Aristotel va rămâne neschimbată până la Descartes, care combate principiile logici aristoteliene. Aristotel este cel care enunţă cele patru principii de bază ale logici: principiul identităţii, principiul noncontradicţiei, principiul terţului exclus şi principiul raţiuni suficiente.
Principiul identităţii spune că ,,orice lucru este ceea ce este’’. Principiul noncontradicţiei spune că orice afirmaţie poate fi ori corectă ori falsă neputând fi în acelaşi timp şi corectă şi falsă. Principiul terţului exclus spune că dintre două afirmaţii opuse, una care neagă, cealaltă care afirmă, obligatoriu una este adevărată, iar cealaltă falsă. Principiul raţiunii suficiente spune că orice afirmaţie trebuie să aibă un temei, care constă în dovezi şi argumente. Logica aristoteliană va sta la baza logici europene, până la apariţia în secolul al XIX-lea a logici matematice.
Prin lucrarea sa ,,Politica’’, Aristotel pune bazele ştiinţelor politice moderne. Acesta analizează politica şi instituţiile acesteia în general şi face o clasificare a polisurilor greceşti în funcţie de politica specifică lor. În ultimul capitol al acestei lucrări, Aristotel abordează subiectul cetăţii perfecte. În opinia lui Aristotel, un stat perfect trebuie să se adapteze contextului în care există. Cu alte cuvinte pentru ca un stat să fie perfect, politica lui trebuie să se adapteze caracteristicilor sale istorice, geografice, culturale, demografice etc. În acelaşi tratat cu această lucrare se află şi lucrarea ,,Etica’’, una dintre lucrările care pune bazele eticii.
Cele mai importante cercetări ştiinţifice ale lui Aristotel au fost efectuate în domeniul biologiei. Aristotel a aplicat metoda ştiinţifică, pusă la punct de el în studiul acestei ştiinţe. A efectuat numeroase disecţii şi a descris structurile interne şi externe ale diverselor organisme. O lucrare importantă a lui Aristotel este ,,Descrierea animalelor’’, prima lucrare de acest gen în care descrie numeroase animale, scriind despre obiceiurile, hrana şi structura lor. El face unele dintre primele observaţii asupra animalelor marine, descriind printre alte animale şi ariciul de mare. Aparatul bucal al aricilor de mare, poartă numele de ,,lanterna lui Aristotel’’, în cinstea primului om de ştiinţă care a examinat acest animal. Alte animale descrise de el sunt somnul, ţiparul electric, caracatiţa, sepia etc. Diferenţiază mamiferele acvatice de peşti şi include rechini şi pisicile de mare într-un grup comun. Alte lucrări în domeniul biologiei sunt ,,Mişcarea animalelor’’, ,,Părţi ale animalelor’’ şi ,,Naşterea animalelor’’. Munca lui în domeniul biologiei va fi continuată de elevul său Teofrast.
Psihologia constituie şi ea un interes pentru Aristotel. Spre deosebire de alţi filozofi, dar în acord cu cei egipteni, Aristotel consideră inima ca fiind centrul raţiuni şi al sufletului şi nu creierul. Aristotel împarte sufletul în suflet vegetativ, suflet senzitiv şi suflet raţional. Conform lui toate fiinţele vii posedau suflet vegetativ, sufletul senzitiv apărea doar la oameni şi animale, iar sufletul raţional apărea doar la oameni. Este primul care scrie despre senzaţii şi le clasifică.
Conform lui lumea este alcătuită din cinci elemente: pământ, apă, aer, foc şi eter. Prin combinarea acestor elemente cu proprietăți diferite se formează toate substanţele existente. Mişcarea este în concepţia lui rezultatul unei anumite cauze. Nici un obiect nu s-ar mişca dacă nu ar exista o cauză, care să determine mişcarea acestuia.
Aristotel era preocupat inclusiv de astronomie. Aristotel considera că Pământul este plat şi se află în centrul Universului, iar Soarele şi celelalte planete se învârt în jurul acestuia.
O altă preocupare a lui Aristotel este meteorologia, el scriind o serie de lucrări despre acest domeniu, primele cunoscute, lucrări precum: Meteorologicele sau Despre cer.
Teofrast
Teofrast (n.372 î.Hr-287 î.Hr) a fost elevul lui Aristotel şi a manifestat un deosebit interes pentru științele naturale. Era preocupat de medicină, fizică, chimie, zoologie şi botanică. Este considerat ,,părintele botanicii’’, el fiind cel care pune bazele acestei stiinţe. Cele mai importante descoperiri ale acestuia sunt cuprinse în tratatele ,,Cercetare asupra plantelor’’şi ,,Asupra cauzelor plantelor’’. Lucrările sale despre botanică vor fi cele mai importante lucrări până la sfârşitul Evului Mediu.
Teofrast poate fi considerat şi părintele geologiei. El clasifică rocile după proprietățile acestora la încălzire. Mai târziu va clasifica mineralele în funcţie de diverse proprietăți ale acestora. În lucrările sale, el descrie cărbunele, diverse tipuri de marmură, ametistul, jaspul, smaraldul etc. Vorbeşte chiar şi despre organismele fosilizate. De asemenea, descrie un procedeu de extragere a mercurului din mineralul numit cinabru. Cunoştea faptul că piatra ponce este de origine vulcanică şi că perlele iau naştere în scoici.
Manifesta, de asemenea, interes pentru fizică şi chimie. Este considerat întemeietorul acesteia din urmă.
Arhimede
Arhimede (n.287 î.Hr-d.212 î.Hr) a fost unul dintre cei mai mari fizicieni, matematicieni şi inventatori ai antichităţii. Cea mai importantă contribuţie în știință a lui Arhimede este principiul lui Arhimede, referitor la mecanica fluidelor. Conform acestui principiu dacă un corp este împins într-un fluid, acesta va acţiona asupra corpului cu o forţă egală cu volumul de fluid dislocat de către corp.
Cea mai importantă invenţie a lui Arhimede este şurubul lui Arhimede, care a fost folosit pentru a scoate apa intrată în nave. Acest şurub poate fi folosit la orice aplicaţie care implică transportul apei.
Sunt celebre poveştile despre armele create de el pentru a-şi apăra oraşul natal de romani. El crează numeroase tipuri de catapulte, baliste, lansatoare de săgeţi şi se spune că a incendiat navele romanilor folosindu-se de oglinzi cu ajutorul cărora a direcţionat lumina solară spre pânzele acestora. Se consideră că oglinzile din bronz existente în acea vreme nu ar fi avut o putere atât de mare încât să poată incendia navele.
Strabon
Strabon este considerat părintele geografiei. Acesta a scris un număr mare de lucrări despre oraşele, viaţa oamenilor, clima, fauna, vegetaţia şi relieful diferitelor zone din Asia, Africa şi Europa. Descrieile lui se bazează pe călătoriile proprii cât şi pe poveştile altora. S-a folosit în lucrările sale şi de contribuţiile astronomice şi matematice ale astronomilor Hiparch şi Eratostene, care, de asemenea, manifestau un interes pentru geografie. Pe lângă geografie, Eratostene era preocupat şi de istorie şi filosofie.
Aristarh din Samos
Aristarh din Samos (n.310 î.Hr-d.230 î. Hr) a fost primul om de știință care a susţinut că Pământul se învârte în jurul Soarelui, care se afla în centrul Universului. Pentru aceste convingeri a fost ridiculizat la vremea sa. Deşi se consideră că Copernic este părintele teoriei heliocentriste, de fapt aceasta a fost formulată de Aristarh din Samos cu mult înainte.
Hippocrate din Cos
Hippocrate din Cos este cel mai important medic al antichităţii. Principala realizare a lui Hippocrate este teoria umorală. Conform acestei teorii în corpul omenesc se găsesc patru lichide (umori): sângele, limfa, bila galbenă şi bila neagră. Pentru ca un om să fie sănătos aceste substanţe trebuie să se afle într-un perfect echilibru. Dacă vreuna din aceste umori este în cantitate prea mare sau prea mică intervine boala.
În lucrarea sa ,,Aerul, apa şi locurile’’ el compară între ei diverşi oameni, care trăiesc în zone diferite şi observă că oamenii care trăiesc în zone diferite au caracteristici diferite. Astfel este unul dintre primii care realizează legătura dintre caracteristicile unui organism şi mediul său de viaţă.
