Lămâi şi portocaleScorbutul era cunoscut şi temut printre navigatori încă din 1497. Oamenii mureau în chinuri groaznice. Imaginează-ţi cum erau perspectivele pentru un marinar care se îmbarca pentru mai mult de 3 luni. Nu avea nicio garanţie că se va mai întoarce.

 

 

 

Eşti comandant de navă. Te întorci acasă după 4 ani de călătorii, prin toată lumea. Eşti primit ca un erou deoarece, printre altele, ai capturat o corabie a Spaniei plină cu lucruri interesante pentru cei care ţi-au finanţat călătoria (o fundaţie condusă de oameni caritabili).

Suntem în 1744, într-un deceniu în care Marea Britanie şi Spania nu se înţeleg prea bine (se bat de câte ori se întâlnesc). Ai dus câteva lupte în cei 4 ani în care ţi-au murit 4 oameni. Altceva te îngrijorează: alţi 1000 au murit de o boală necunoscută. Nu mai înţelegi nimic (şi alţi navigatori de cursă lungă raportează prezenta acestei boli în cazul voiajelor lungi).


Scorbutul - ucigaşul mărilor
Noi suntem acum în 2011 şi ştim că boala respectivă se numeşte scorbut, fiind rezultatul unei deficienţe în vitamina C. Vitamina C produce colagenul, un fel de super-glue pentru muşchi şi vase de sânge. Fără vitamina C, ligamentele, tendoanele, oasele, dinţii, pielea, totul se degradează. Exact asta se întâmplă cu marinarii lui George Anson (tu, cel de sus). Evident, în cele din urmă mureau şi, spre disperarea medicilor britanici care nu reuşeau să identifice cauza (nici nu aveau cum, vitamina C a fost izolată prima dată în anii ’30).

Scorbutul era cunoscut şi temut printre navigatori încă din 1497, deci de 250 de ani (primul caz consemnat, în urma călătoriei lui Vasco da Gama spre Capul Bunei Speranţe). Oamenii mureau în chinuri groaznice. Imaginează-ţi cum erau perspectivele pentru un marinar care se îmbarca pentru mai mult de 3 luni. Nu avea nicio garanţie că se va mai întoarce.



Acesta este un articol despre ignoranţă şi despre metodologia ştiinţifică. Vreau să-ţi arăt cum gândirea ştiinţifică poate salva sute de mii de vieţi în timp ce rugăciunile, leacurile băbeşti şi medicina alternativă nu salvează nimic (cu toate acestea, în mod straniu, popularitatea lor nu scade!).



Experimentul lui James Lind
În 1746 un tânăr medic pe nume James Lind, posesor al unei minţi ascuţite şi, probabil, neinteresat de explicaţii ezoterice, a realizat primul test clinic controlat din lume. Nu a fost ceva ieşit din comun, dacă privim din perspectivă modernă, însă pentru acele timpuri a fost ceva senzaţional (îţi vine să crezi că gândirea ştiinţifică a pătruns în medicină abia acum 3 secole, iar zeci de secole înainte medicina nu a fost nimic altceva decât impostură?)

 

 

Lind, plimbându-se pe Mediterana, cu nava Salisbury, a „beneficiat”, normal, de marinari care se îmbolnăveau. Şi a avut o idee genială: i-a împărţit în grupuri diferite şi i-a tratat diferit! Întâmplător sau nu, unul din grupuri a primit în dieta portocale şi lămâi. Pacienţii din acest grup au fost singurii care s-au vindecat! (deoarece fructele conţineau vitamina C, însă lucrul acesta urma a fi aflat peste mai mult de un secol).

Ceea ce era important fusese demonstrat: tratamentul cu portocale şi lămâi funcţiona (ulterior, după ce un gen de lămâi mai mici, limes, a fost introdus în dieta marinarilor britanici, ei au ajuns să fie numiţi limeys, un termen care s-a extins apoi la toţi britanicii. Nu-l folosi, totuşi, dacă te plimbi chiar acum prin Londra!).


Scorbutul şi războiul
Nimeni nu ştia ce anume fac portocalele şi lămâile însă un lucru era sigur: tratamentul era bun! A fost nevoie de aproape 50 de ani însă pentru ca Marina Britanică să adopte recomandările lui Lind (dezvoltate, după aceea, de Gilbert Blane). Târziu, nu-i aşa? Da, suficient de târziu: în timpul celor 7 ani de război cu Franţa, 1512 marinari au murit în lupte şi 100 000 au fost ucişi de scorbut. Ignoranţa ucide, eşti de acord?, iar Dumnezeu, cumva de neînţeles, nu intervine pentru a-i salva pe oameni de efectele necunoaşterii.

Celelalte ţări aspirante la supremaţia navală au aflat şi mai târziu de „tratamentul cu lămâi”, suficient pentru ca Marea Britanie să-şi adjudece ţinuturi aflate la mare distanţă, la care alţii nu puteau ajunge, deoarece mureau pe drum (de scorbut). De aici putem începe o discuţie interesantă despre colonii, politică şi inteligenţa aplicată, însă îţi las ţie această plăcere (dacă tot eşti la Londra).


Metoda ştiinţifică, diferenţa dintre viaţă şi moarte
Am scris acest articol şi pentru a-l anunţa pe următorul. Intenţionez să scriu despre medicina alternativă (MA), extraordinar de prizată în zilele noastre. Din păcate, consumatorul de servicii de sănătate (ca şi în cazul serviciilor psihoterapeutice) este foarte puţin conştient de eficienţa medicinei alternative, nefiind la curent cu experimentele controlate ştiinţific şi rezultatele lor. Prin urmare, dacă ai deja un medic homeopat, de exemplu, ai putea reveni pe blogul meu pentru o întâlnire cu găleata cu apă rece, pe care îmi propun să ţi-o arunc în faţă (să nu zici că nu ţi-am spus!).

Nu mai am nicio îndoială că metoda ştiinţifică este cel mai bun instrument descoperit de mintea umană de natură a ne ajuta să ne apropiem de adevăr. Astăzi nu se mai moare de scorbut, deoarece, cândva, câţiva oameni capabili de gândire riguroasă nu au crezut în remedii ad-hoc sau în „vibraţii”, cu atât mai puţin în puterea pedepsitoare a unui zeu („mori pentru că eşti păcătos”), ci au ştiut să pună întrebările corecte şi să accepte răspunsurile. Asta înţeleg eu prin contact cu realitatea.

Metoda ştiinţifică, aici şi acolo, acum şi atunci, face diferenţa între viaţă şi moarte. Dacă am fi în secolul al XVII-lea şi fiul tău ar urma să plece pe mare, într-o călătorie de un an, riscând să nu-l mai vezi niciodată, poate ar fi înţelept să fii de partea ştiinţei. Faptul că-ţi petreci o oră, zilnic, în biserică, nu este suficient pentru a genera hidroxiprolina şi hidroxilizina în organismul lui privat de vitamina C. Dumnezeu nu livrează enantiomerul L al acidului ascorbic în urma rugăciunilor tale (şi nicio şedinţă de acupunctură nu ajută, te asigur!).

Mai degrabă, aşa cum a procedat Lind, tânărul doctor scoţian (şi-a sabotat  inocent propria descoperire - dar asta e o altă poveste) căruia i-a trecut prin cap să controleze dieta marinarilor (în loc să-i hrănească pe toţi la fel), o doză sănătoasă de gândire ştiinţifică poate fi dezirabilă. Dar pentru asta, mă gândesc, cineva trebuie să ne ajute să nu ne mai temem de ea şi altcineva, probabil, să ne ajute să-i lăsăm în pace pe zei, pentru că asta fac şi ei cu noi (nu-şi manifestă prezenţa!). Altfel, versiunile moderne de scorbut ne vor priva de satisfacţia de a ne vedea copiii crescând, poate, mai liber, adică eliberaţi de opinii eventual interesante, dar incapabile să vindece boli şi să salveze vieţi.

În 1805, puternica armată a lui Napoleon nu a putut invada Anglia (astfel încât azi să se vorbească franceză la Bristol sau la Liverpool), deoarece marina britanică i-a blocat navele în porturi câteva luni. Şi cum a reuşit asta? Ştii deja. God save the lemon-queen!

 

 

Articol preluat de pe blogul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.