Teoria jocului are o poziţie centrală în teoria economică modernă. Acordarea Premiului Nobel în 1994 unui număr de trei economişti specialişti în teoria jocului, printre care şi John Nash, a reprezentat o recunoaştere oficială a rolului important al teorie jocului în progresul şi promovarea teoriei economice.

 

Teoria jocului se ocupă cu procesul luării deciziei într-o lume interactivă, în care cea mai bună decizie a fiecărei entităţi care ia o decizie depinde de deciziile altora. Pe cale de consecinţă, toţi actorii din această lume interactivă, pentru a-şi promova propriul interes, vor trebui să prezică decizia altora.

 

 

Oficial, teoria jocului şi-a făcut apariţia în 1944 odată cu publicarea unei opere fundamentale, "Teoria jocurilor şi comportamentul economic". Cartea a reprezentat rezultatul conlucrării dintre un economist austriac, Oskar Morgenstern, şi  John von Neumann, un geniu poliglot de etnie maghiară.

Pentru cei mai riguroşi anul exact de naştere a teoriei jocului este 1928, când von Neumann a publicat teoria mini-max într-un articol intitulat “Zur Theorie der Gesellshaftsspiele” într-o revistă germană denumită Mathematische Annalen.

Von Neumann a fost un geniu indiscutabil, dar un jucător de poker mediocru; acesta a relizat că teoria probabilităţii nu-l poate ajuta să câştige la jocul de poker. Atracţia sa faţă de informaţiile fragmentare, anticipare şi impredictibilitatea jocului de poker a dus la punerea bazelor teoriei jocului - concret, modul în care jucătorii de poker pot ascunde informaţii prin livrarea în mod strategic a informaţiilor prin mişcările lor, determinând greşeli ale rivalilor.

Cu alte cuvinte, el a formalizat modul în care jucătorii de poker îşi pot păcăli adversarii, aplicând o serie de strategii care sunt destinate înşelării oponenţilor şi ascunderii de informaţii pentru a câştiga jocul.

Teoria are conexiuni fascinante cu romanul distopic al lui George Orwell, 1984,  în care acţiunea se desfăşoară într-o lume de război continuu, intrigi, blufuri şi manipulare publică. Aşadar, teoria jocurilor este în mod similar înrădăcinată în lumea orweliană a înşelării, a ascunderii informaţiilor şi, mai presus de orice, a câştigării meciurilor şi războaielor.

Totuşi, teoria modernă a jocului ar fi putut avea un al creator, şi anume uimitorul matematician francez Emile Borel, care a publicat cel puţin două lucrări în 1921. Von Neumann nu l-a menţionat pe Borel în lucrarea sa din 1928 şi nu vom şti niciodată cu certitudine dacă von Neumann nu a ştiut de lucrările matematicianului francez ori doar s-a făcut că nu ştie...

Pe măsură ce teoria jocului s-a maturizat, a fost doar o problemă de timp până când a devenit parte a războiului continuu pe care l-a descris Orwell. În 1948 von Neumann a fost angajat în calitate de consultant de RAND Corporation - fondată, finanţată şi controlată de contractori militari americani şi Forţele Aeriene ale SUA în scopul de "a gândi ce e imposibil de gândit".

Singurul ţel al RAND la acel moment era să stabilească strategii adecvate pentru a câştiga viitoare conflicte nucleare dacă URSS ar fi devenit o putere nucleară. Von Neumann era chemat să proiecteze un "război preventiv" împotriva URSS.

Von Neumann a îndemnat SUA să lanseze un atac nuclear împotriva Moscovei, distrugând inamicul şi devenind astfel puterea dominantă la nivel global. Curând von Neumann a devenit un membru marcant al Proiectului Manhattan. Până în 1953, aşa cum prezisese von Neumann, URSS cumulase până la 400 de focoase nucleare, asigurându-se astfel ceea ce von Neumann a numit mai târziu "MAD" (mutually assured destruction) - distrugerea reciprocă certă.

Până în anii 50 ai secolului trecut von Neumann devenise un intelectual de marcă în SUA. Dar contribuţiile sale au fost eclipsate în ochii publicului de John Nash, care a apărut pe scenă cu o teză de doctorat de 27 de pagini, definind şi demonstrând echilibrul Nash.

Nash, care a murit în luna mai a acestui an într-un accident de maşină, la vârsta de 86 de ani, a devenit noul erou în lumea mitologică a teoriei jocului atunci când von Neumann a murit, în 1957, de cancer pancreatic. Cu toate acestea, Nash a fost şi contestat de unii teoreticieni. De exemplu, laureatul Premiului Nobel, Eric Maskin, a afirmat că "echilibrul Nash" reprezintă cea mai importantă contribuţie adusă economiei şi altor ştiinţe comportamentale, dar acesta are unele minusuri.

A devenit dificil, dacă nu imposibil, pentru matematicieni şi economişti să efectueze cercetări privind multiple echilibre Nash, care necesită selectarea unui echilibru din mai multe posibile echilibre.

Moştenirea lui John Nash în teoria jocului reprezintă un unic şi realizabil echilibru Nash, teoria jocului fiind complet eliminată din lumea reală. Singurele excepţii printre economiştii importanţi sunt: Thomas C. Schelling şi Roger Myerson.

Un punct focal (denumit şi punct Schelling) în teoria jocului reprezintă un rezultat al echilibrului, unul din multele posibile, pe care jucătorii ajung să-l împărtăşească şi să-l aleagă, pentru că pare natural, special şi relevant. Un "echilibru" este astfel înrădăcinat în teoria socială şi expectaţiile sociale. În cartea sa din 1960 "Strategia conflictului", Schelling a descris "puncte focale pentru aşteptările unei persoane privitoare la ce aşteaptă alţii la ea să se aştepte ca alţii să se aştepte să facă" (focal point[s] for each person’s expectation of what the other expects him to expect to be expected to do). Myerson, pe de altă parte, a subliniat cum agenţii ajung să împartă un rezultat al unui echilibru, ca un punct focal din multe posibile.

Traducere după economic-theories-that-have-changed-us-game-theory

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.