Sistemul bancar global si moralitateaSe pare că nu suntem în stare să pedepsim bancherii pentru comportamentul lor scandalos. Asta pentru că instinctele noastre morale nu pot face faţă în această situaţie, este de părere un profesor în antropologie şi ştiinţe biologice.

 

 

 

 

Jefuiţi o bancă şi veţi risca o lungă şedere la închisoare. Conduceţi o bancă al cărei comportament dubios duce la prăbuşire economică globală şi nu riscaţi nimic de acest fel, ci mai degrabă o plată grasă.

Greşelile ilegale şi periculoase aferente industriei financiare au dus la o vătămare gravă a economiei  Statelor Unite şi a economiilor lumii. Nu există nicio îndoială în această privinţă. Iar scandalurile continuă – fraudarea dobânzilor, spălarea de bani, vânzările nepotrivite şi anihilarea sancţiunilor. Reacţia tot mai potrivnică împotriva industriei financiare nu dă semne de detensionare.

Aşa că având în vedere amploarea daunelor şi furia publică, alimentată de cultura bonusurilor din domeniul financiar, este curios că cei responsabili au reuşit să evite frecvent pedeapsa în sensul tradiţional judiciar, în ciuda vociferărilor care continuă să ceară pedepsirea vinovaţilor.

Faptul că dorim ca cei implicaţi să fie pedepsiţi aşa cum merită îşi are rădăcinile în forme străvechi de control social ale umanităţii, care au dus la simţul nostru modern de moralitate.

Sub formele lor rudimentare, în perioada de vânător-culegător a omenirii, criminalitatea şi pedeapsa cu siguranţă datează de zeci de milenii. Fără excepţie, grupurile de culegători, care încă mai există în zilele noastre şi care reflectă cel mai bine acest mod străvechi de viaţă, exercită o supraveghere agresivă asupra semenilor lor, pentru binele grupului. Ticăloşiile economice sunt în cea mai mare parte factori de agresiune care folosesc ameninţările sau forţa pentru propriul beneficiu,  alături de hoţi şi escroci.

Toţi aceştia sunt pasageri clandestini care iau fără să ofere nimic în schimb şi sunt pedepsiţi de restul grupului. Pedeapsa putea începe de la simpla critică până la ostracizarea sau oprobiul public, excluderea sau chiar pedeapsa capitală. Acest comportament moral a fost în aşa fel consolidat, încât grupuri egalitariste dominau viaţa oamenilor.



Apoi, cam acum 12.000 de ani,  au apărut triburi sedentare mai mari, încă egalitariste, care şi-au exprimat tot mai mult nevoia de control centralizat. În cele din urmă, grupuri de triburi au alcătuit nuclee autoritare de conducere. Pe urmă au urmat primele civilizaţii, cu coduri morale prescrise în mod centralizat şi puse în aplicare prin forţă. Un lucru leagă aceste civilizaţii străvechi şi sistemele morale actuale ale statului modern şi anume capacitatea umană pentru indignare morală. Ea rămâne puternică şi în zilele noastre.

De aceea are loc un protest inevitabil atunci când bancherii par ”să scape cu faţa curată”, ofensând acest simţ instinctiv al corecţiei morale. Şi în cele din urmă, o astfel de opinie publică ar trebui să influenţeze puternic felul în care îi supraveghem pe cei care comit abateri fiscale – dar există factori complicaţi care sugerează că acest instinct este subminat când este vorba de îmblânzirea celui mai dăunător comportament din lumea bancară.

Mai întâi, dacă moralitatea populară a însemnat din timpuri străvechi protejarea intereselor individuale de pagubele ce se pot produce prin prădarea socială, trebuie să ne punem nişte întrebări. Ce se întâmplă atunci când încălcarea legii este învăluită în vaste sisteme economice greu de înţeles şi când consecinţele pagubelor imediate par să fie difuze şi instituţionale mai degrabă, decât directe şi personale?

Există o discordanţă evidentă între ceea ce se întâmplă într-un grup mic, în care furia morală duce la pedepse dureroase pe măsura faptelor, şi sistemul vast al finanţelor internaţionale, în care consecinţele negative sunt mult mai puţin directe şi puterea de a descuraja frauda se pierde pe parcursul demersului.

La toate acestea trebuie să adăugăm faptul că sistemul democratic al SUA de reprezentare populară, şi într-un anume grad şi cel al altor naţiuni, este compromis de lobby, care prea adesea ajunge să fie o luare de mită instituţionalizată. Reforma este puţin probabilă, deoarece politicienii pe care îi alegem şi pentru care s-a făcut lobby din răsputeri, răspund atât de sistemul nostru electoral, cât şi, într-o anumită măsură, de sistemul judiciar.

Rezultatul este că politica de culise a lobby-ului ”fentează” adesea voinţa poporului, atâta timp cât indignarea morală serioasă a alegătorilor poate fi evitată. Instituţiile bancare ocupă un loc important pe scena acestor manevre. Un raport din 2009 al Fondului Monetar Internaţional a concluzionat că acei creditori care au făcut cel mai mult lobby erau şi cei mai implicaţi în practici riscante.

Dacă adăugăm tradiţiei noastre îndelungate de a cocoloşi tagma ”gulerelor albe”, ale căror acţiuni par să aibă impact doar asupra corporaţiilor şi marea complexitate a posibilităţii de a judeca consecinţele economice ale comportamentului fraudulos,  poate vom înţelege mai bine de ce furia morală nu se transformă în acţiune.

În cele din urmă rămânem tot cu întrebarea ”ce este de făcut?” cu privire la acest fenomen, cum putem reglementa o economie liberă de piaţă pentru a descuraja comportamentul care cauzează probleme fiscale majore? Lăsând moralitatea deoparte, gândindu-ne la economia învăţată de la Uniunea Sovietică, şi anume că reglementările excesive duc la o ineficienţă economică flagrantă, putem spune că şi cei mai mulţi oameni din economiile capitaliste cred într-o reglementare raţională, dar minimă a economiei, care să se organizeze în mare parte de la sine.

Democraţiile moderne sunt destul de asemănătoare cu grupurile străvechi de vânători prin aceea că opinia publică moralizatoare contribuie la protejarea populaţiilor de expolierea socială şi dictează o mare parte a politicii sociale. Într-un anumit fel, Părinţii Fondatori1 ai Statelor Unite ale Americii au fost geniali în crearea unui sistem la scară largă, unul care garantează în esenţă autonomia personală şi totuşi permite îndeajuns de mult control centralizat pentru a putea conduce şi o ”navă mult mai mare”.

Cu toate acestea amploarea societăţii în general, combinată cu internaţionalismul afacerilor, a dat naştere la provocări cu care se confruntă electoratul obişnuit, într-o epocă a unei  manipulări crescânde din partea celor care practică lobby-ul. Din fericire, cei care votează nu se iau întotdeauna după banii investiţi în publicitatea politică.

Soluţii simpliste, cum ar fi incriminarea oricărei violări a unor reguli financiare care ar putea duce la daune sociale grave, sunt de natură să provoace dezbateri ample. Dar dincolo de orice dezbatere rămâne faptul că în cazul infracţiunilor corporative majore, abordarea străveche despre cum să se facă dreptate spre binele comunităţii este şi ea depăşită, ceea ce înseamnă că trebuie căutate noi răspunsuri.

Christopher Boehm este autor al  Moral Origins (Originile moralei) şi profesor în ştiinţe biologice la Universitatea California de Sud.


1. Cei care care fie au semnat Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, fie Constituţia Statelor Unite ale Americii, au participat efectiv la Războiul Revoluţionar American şi/sau au avut contribuţii majore de natură ideatică, legislativă, participativă la crearea Statelor Unite ale Americii - enciclopedia liberă Wikipedia.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Banks gone bad: Our evolved morality has failed us, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Daniela Albu

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.