Apropiaţi-vă vă rog: voi aşeza un şubler în jurul cutiei dvs. craniene ca să măsor coeficientul de inteligenţă, după care voi privi în ochii dvs. ca să văd dacă suferiţi de vreo boală, api voi trece cu mâna peste structura feţei dvs. pentru a descoperi tipul de personalitate din care faceţi parte.
În final voi analiza palmele ca să dezvălui ce vă rezervă viitorul. Pe scurt, voi afla totul despre dvs. din simpla analiză a constituţiei biologice.
Frenologia
Foarte mulţi dintre noi sunt familiarizaţi cu termenul frenologie. Este vorba despre credinţa că din studierea variaţiilor morfologice ale cutiei craniene ar rezulta informaţii legate de respectivele regiuni ale creierului. Frenologia a apărut în jurul anului 1800, fiind concepută de către un medic german pe nume Franz Joseph Gall. Partea interesantă este că în acele vremuri frenologia făcea parte din cercetarea neurologică de top. Gall a fost unul dintre primii reformatori care a susţinut că sediul minţii umane se află în creier, iar nu în inimă. Dacă s-ar fi oprit aici totul ar fi fost în regulă. Dar pornind de la ceea ce se ştia pe atunci el a dezvoltat un concept ultra simplist despre felul în care ar funcţiona creierul. Gall credea că fiecare parte a creierului, despre care spunea că este compus din mai multe organe separate, era responsabilă pentru un anumit comportament sau tipar de gândire. Animaţi fiind de cele mai bune intenţii Gall şi alţi frenologi au realizat studii discutabile despre cutiile craniene, executând totodată şi disecţii ale creierelor pacienţilor morţi, ale căror trăsături de personalitate erau cunoscute. Folosind această metodă ei au dat naştere în final diagramelor tipice pentru frenologie: cranii cu mici arii marcate pentru a indica elementul de personalitate guvernat de acea zonă din creier.
Franz Josef Gall
Toate acestea sunau interesant pentru anii 1800, dar după ce adevărata natură a creierului a început să fie mai bine înţeleasă frenologia a fost înlocuită de neurologia modernă. Cu toate acestea, la fel ca şi în cazul oricărei pseudoştiinţe, unii au continuat să respingă învăţăturile ştiinţei moderne preferând să să agaţe de nivelul străvechi al cunoaşterii. De pildă, frenologia este mai mult decât vie în India; poate şi pentru că frenologii britanici ai secolului 19 au ajuns la concluzia că indienii aveau caracteristici ariane, superioare altor rase.
Frenologia ocupă o poziţie centrală în Samudrika Lakchana, o învăţătură medicală ce se bazează pe constituţia biologică şi care este încă practicată pe scară largă în India. Adepţii acestei metode cred că fiecare parte a corpului este conectată la o anumită arie a creierului, neregularităţile morfologice ale craniului având astfel o legătură directă cu disfuncţionalităţile părţii respective a corpului.
Fiziognomonia
Foarte apropiată de frenologie este fiziognomonia – convingerea că se pot deduce aspecte ale caracterului şi personalităţii pornind de la anatomia facială. Fiziognomonia este interesantă prin faptul că deşi la început avea o fundaţie rezonabilă, ulterior a regresat devenind pseudoştiinţă. Pe măsură ce timpul se scurgea metoda devenea tot mai sofisticată până ce s-a transformat într-un nonsens total. În antichitate atât Aristotel, cât şi Pitagora au observat ceea ce azi denumim comunicarea non-verbală, pe care o puneau pe seama unei corelaţii dintre temperament şi expresiile faciale. Chiar dacă azi nu sună la fel de interesant, în acele vremuri teoria era inovatoare, căci nu o studiase încă nimeni. Observaţiile lui Aristotel se găsesc în volumul Physiognomica. Dar odată cu trecerea timpului s-au acumulat şi cunoştinţele despre anatomie, iar cercetători cu bune intenţii precum Johann Lavater şi Sir Thomas Browne au început să facă corelaţii cu anatomia facială, nu cu expresiile faciale.
Practicienii moderni au rafinat şi mai mult teoria denumind-o fiziognomonie ştiinţifică. Ei sunt de părere că aceeaşi genă care determină un temperament coleric duce şi la o frunte largă sau muşchi puternici implicaţi în încruntarea sprâncenelor. Aceştia au împins teoria până la extrem considerând că ochii îndepărtaţi semnifică o persoană onestă sau naivă, iar forma feţei este un indiciu legat de meseria pentru care persoana respectivă ar avea aptitudini. Una dintre metodele lor de studiu denumită „Facial Action Coding System” este folosită pentru a determina metrica facială; rezultatele obţinute sunt introduse în „Affect Interpretation Dictionary” unde sunt interpretate devenind categorii emoţionale semnificative.
Este uşor de înţeles de ce există atracţie pentru fiziognomonie. Oricui i se poate întâmpla să vadă o persoană pentru prima dată şi să poată spune ceva despre personalitatea acesteia, ba chiar să aibă dreptate. E un băiat rău. E uşuratică. Pare a fi un tip de treabă. Pun pariu că e avocat. Poţi afla o sumedenie de informaţii doar uitându-te la cineva; acesta este de altfel şi motivul pentru care ghicitorii şi clarvăzătorii au de lucru. Dar asta nu este fiziognomonie. Niciunul dintre aceste indicii nu are nimic de-a face cu structura facială fiziologică. Tot ceea ce este vizibil este doar o expresie facială care trădează atitudinea, nivelul de încredere în sine, conduita. Vizibile sunt şi îmbrăcămintea sau freza de pe urma cărora se pot trage concluzii referitoare la condiţia socială, profesie ori cercul de cunoştinţe. De asemenea, pot fi observate şi eventuale bijuterii ori tatuaje. Să nu uităm însă nici de comunicarea non-verbală ori limbajul trupului. Gradul de igienă şi îngrijirea sunt şi ele la vedere, la fel ca şi stilul vestimentar sau modul în care persoana respectivă relaţionează cu mediul. Şi uite aşa tocmai aţi reuşit să realizaţi o şedinţă de clarviziune! Felicitări! Aţi dobândit o cantitate apreciabilă de informaţii doar privind faţa persoanei respective şi apelând la legi psihologice de bun simţ. Nu există nicio nevoie pentru principiile lipsite de temei ale fiziognomoniei, dar este uşor de înţeles de ce oamenii care nu sunt în temă cu subiecte precum psihologia sau comunicarea pot crede că există un dram de adevăr în fiziognomonie.
Arta chiromanţiei
Arta chiromanţiei este binecunoscută chiar şi printre copiii de şcoală, căci practic există de când lumea. Prima carte scrisă despre chiromanţie are o vechime de 5.000 de ani şi aparţine unui hindus. Chiromanţie înseamnă în greacă divinaţia mâinii, ea fiind arta interpretării liniilor din palmă în scopul de a obţine informaţii despre caracter, evenimente din viitor, ba chiar şi evenimente ale vieţilor anterioare. Trebuie menţionat că există multe şcoli de chiromanţie ce se contrazic una pe cealaltă şi care îşi au originea în diverse culturi: începând cu chinezii şi ţiganii ori chiromanţii din târguri şi ajungând până la naturopaţii actuali ori practicienii moderni care cred că metodologia lor se bazează pe ştiinţă.
Aşa cum probabil bănuiţi nu există niciun studiu bine realizat care să confirme vreuna dintre presupoziţiile clasice ale chiromanţiei. Şi atunci de ce se agaţă suporterii moderni? Ei caută să găsească corelaţii între anatomia mâinii şi antecedente fizice cunoscute, în speranţa că aceste corelaţii vor oferi aparenţa unei fundaţii ştiinţifice pentru chiromanţie. De exemplu, autorul John Manning asociază raporturile dintre lungimea degetelor cu nivelul hormonilor sexuali in utero. Un inelar lung înseamnă mai mult testosteron, iar un arătător lung mai mult estrogen. Manning susţine că aceste măsuri ale degetelor pot fi corelate cu caracteristici precum homosexualitate, fertilitate, probabilitatea de a suferi un infarct sau cancer de sân şi aptitudinea pentru muzică ori sport. Atunci când practicienii chiromanţiei vorbesc despre aceste cercetări pe care le prezintă drept suport ştiinţific nu uitaţi că editurile vor publica aproape orice dacă există şansa să vândă aceste lucrări. Dar de fapt lungimea degetelor este corelată cu rasa şi poziţia geografică – cu alte cuvinte caracteristica este genetică.
Iridologia
Iridologia este fascinant de bizară. Iridologii cred că irisul (partea colorată a ochiului) este ca un monitor de computer ce afişează tot ce nu este în regulă în corp. În Statele Unite ale Americii iridologia este practicată în cea mai mare parte de către chiropracticieni. Fostul mare chiropractor Bernard Jensen spunea despre iridologie: „Natura ne-a pus la dispoziţie un mic ecran de televiziune pe care apar cele mai îndepărtate părţi ale corpului” adăugând că analizele iridologice „oferă mult mai multe informaţii despre starea fizică a corpului decât consultaţiile medicinii vestice”. Împreună cu alţi doi iridologi el a participat la un studiu clinic controlat, în care i s-au prezentat fotografii ale irisului, toţi trei fiind apoi rugaţi să le identifice pe cele care provin de la pacienţii cu boli de rinichi. Niciunul dintre cei trei iridologi nu a obţinut rezultate mai bune decât cele dobândite prin pură şansă, toţi trei fiind în dezacord unul cu altul. Până în prezent niciun studiu riguros controlat nu a demonstrat că iridologia ar avea abilitatea de a prezenta informaţii acurate ori utile legate de sănătatea corpului. Trebuie precizat că deşi numeroşi iridologi sunt chiropractori, există un număr mic de chiropractori care sunt şi iridologi, fiind în general vorba despre chiropractori ce aparţin şcolii clasice sau mixte, iar nu şcolii reformate.
Iridologia are o poziţie unică printre terapiile alternative, deoarece a fost inventată la mijlocul secolului 19 de un băiat în vârstă de 11 ani, ungurul Ignatz von Peczely. În timp ce se juca cu o bufniţă el şi-a rupt piciorul într-un accident, iar mai târziu a remarcat o pată neagră pe iris. Fiind doar un copil el a presupus că există o cauzalitate şi astfel s-a născut iridologia. După ce a ajuns la maturitate Peczely a practicat această profesie. Într-adevăr, medicina modernă este de acord că există o serie de boli care pot duce la modificări ale irisului, în special aglomerări anormale de melanină ce duc la formarea de pete permanente. Compuşi precum lipofuscina, un pigment ce apare odată cu înaintarea în vârstă, se pot acumula în ochi în anumite condiţii şi cauza decolorarea permanentă sau temporară, un fenomen urmărit îndeaproape de iridologi. Toate dovezile anecdotice ce suportă iridologia pot fi corelate cu aceste antecedente care din întâmplare coincid cu apariţia sau vindecarea unei boli ori traume, motiv pentru care pare că ar exista o corelaţie, deşi nu este aşa. Marea majoritate a analizelor iridologice implică examinarea unor pete normale ale ochiului sănătos, urmată apoi de stabilirea unui diagnostic fictiv şi de tratament ce presupune medicină chiropractică, metode holistice ori alte variante alternative.
Ar fi cu siguranţă foarte bine dacă iridologia ar funcţiona şi dacă toate răspunsurile în viaţă ar fi la fel de simple ca cele promise de frenologie, chiromanţie şi fiziognomonie. Cu toţi am trăi mult mai bine. Dar toate acestea nu sunt decât răspunsuri facile şi promisiuni ieftine, chiar dacă prezentate într-o formă seducătoare. Vă reamintesc o veche zicală „Întrebările inteligente sunt mai importante decât răspunsurile facile”. De aceea dacă aveţi o întrebare importantă legată de exemplu de sănătatea dvs. priviţi cu scepticism orice răspuns facil ori superficial.
Traducere de Brânduşa Băcilă după Do Your Body Features Measure Up? cu acordul editorului
