Dr. Amir RazDr. Amir Raz desfăşoară activităţi de cercetare în domeniul neuroştiinţelor cognitive şi al atenţiei în cadrul Universităţii McGill, dar şi în cadrul unuia dintre spitalele asociate universităţii canadiene. Citiţi în continuare un interviu cu acesta.

 

 

Nu a fost nici o îndoială în privinţa asta. Dr. Raz a beneficiat în mod clar de atenţia mea, de la bun început. Şi pentru mine, cineva care se mândreşte cu capacitatea sa de multi-tasking dovedită de-a lungul unei cariere îndelungate, este un fel de erou. Însă, pe măsură ce interviul a progresat şi dr. Raz a început să discute despre cercetările sale, a ieşit la iveală că propria mea capacitate "multi-tasking" nu este aşa de eficientă cum credeam eu că este. De fapt, atenţia - şi ceea ce se întâmplă cu atenţia noastră în anumite situaţii - poate fi destul de capricioasă uneori. Cât priveşte telefoanele mobile şi mesajele text de pe Facebook şi Twitter - ei bine, acestea au devenit o problemă şi mai mare. Una care, probabil, ar putea fi tratată prin hipnoză, o practică în care dr. Raz este foarte priceput. Dar stai – se poate ca prin hipnoză sau prin manipularea procesului de gândire să ne vindecăm într-adevăr dependenţa de Twitter? Sau dorinţa noastră de a ne schimba statutul de pe Facebook, în timp ce ar trebui să ne concentrăm asupra prelegerii de la curs? Pentru că wow, dacă este aşa, poate că eu ar trebui să fiu primul care să se înscrie.

Deci dr. Raz, am venit. Începeţi. Citiţi-mi mintea. Acum spuneţi-mi, ce credeţi? Spuneţi-mi de unde sunteţi, cum aţi ajuns aici şi de cât timp sunteţi aici.

Sunt originar din Israel. M-am mutat din Israel în SUA pentru a face o cercetare postdoctorală şi de atunci am rămas în America de Nord. Am fost profesor asistent la Cornell şi mi-am făcut cercetarea postdoctorală la Cornell Medical School. Apoi m-am mutat la Universitatea Columbia, unde am lucrat ca profesor asistent. În 2007 am trecut graniţa şi m-am mutat la McGill pentru a conduce cercetarea universitară canadiană şi pentru a acorda neuroştiinţei cognitive puţină atenţie aici la McGill.

Pot să vă întreb ce aţi făcut în Israel? Aţi fost în armată?

Ei bine, eu sunt născut şi crescut ca israelian. Aşa că mi-am făcut armata şi parte din educaţia mea acolo, de asemenea. În armată, am activat în Research & Development for the Airforce – o unitate specială în care se fac mai multe cercetări secrete, ale căror rezultate sunt uneori utilizate în aplicaţiile militare.

Sunt sigur că aţi văzut o mulţime de lucruri interesante... Ştiu că vă ocupaţi de câteva domenii de cercetare. Puteţi să-mi vorbiţi despre unele dintre ele?

În primul rând mă interesează procesul atenţiei şi la ce acordă oamenii atenţie. Mai precis, atenţia atipică - formele atenţiei care nu sunt predate la şcoală. Cum ar fi, de exemplu, ce se întâmplă cu atenţia noastră atunci când suntem privaţi de somn sau atunci când suntem într-o stare modificată de conştiinţă, atunci când medităm sau atunci când suntem sub hipnoză, lucruri de această natură. Şi se pare că atenţia este o capacitate foarte importantă şi puternică pe care o avem pentru a bloca informaţii - senzaţii sau percepţii - şi pentru a ne modula, reglementa şi chiar pentru a ne administra starea emoţională. Majoritatea oamenilor îşi reprezintă atenţia prin analogie cu lentilele unui  aparat de fotografiat, care permit schimbarea rapidă a dimensiunilor imaginii înregistrate - dar asta este o analogie foarte simplistă şi nefolositoare. Calităţile atenţiei nu se verifică doar în urmărirea unei prelegeri. Ele sunt definitorii şi pentru robusteţea emoţională a unei persoane.

Într-adevăr...

Acest lucru se manifestă în cazul unei persoane care, atunci când i se întâmplă ceva rău, poate să acorde în continuare atenţie la ceea ce este bun; când poate persevera în faţa adversităţii; şi la oamenii care îşi pot investi de fapt energia lor în ceva, în ciuda posibilelor distrageri. Iar "distragerea atenţiei" este aproape inevitabilă. Primim e-mailuri şi mesaje text şi pagini - şi, astfel, în lumea noastră de mare viteză, întreruperea este numele jocului.

Deci, a fi atent a devenit practic un fapt "anormal". Din cauza acestor întreruperi multiple, faptul de a avea o deprindere puternică în a acorda atenţie şi de a rămâne concentrat pe sarcină este foarte important pentru o bună funcţionare. Cei mai mulţi oameni cred că pentru fi hipnotizaţi sau pentru a medita trebuie să se afle într-o cameră foarte liniştită, culcaţi pe o canapea de piele şi ca cineva cu barbă şi o pipă să le vorbească. În realitate, oamenii cu care lucrez pot să se concentreze în metrou pentru că ei trăiesc în interiorul minţilor lor.

Deci, pentru a clarifica ce vreţi să spuneţi. Vă referiţi la acordarea atenţiei?

Da, acordarea atenţiei. Şi acordarea atenţiei este, de asemenea, un lucru intern. De exemplu, poţi să acorzi atenţie corpului tău şi lucrurilor care se întâmplă în corpul tău. Şi asta este ceva care se învaţă. Poţi să-i înveţi pe oameni cum să facă asta, este o abilitate în care îţi utilizezi practic propria fiziologie. Iar noi ştim destul de puţin despre fiziologia atenţiei. Şi vedem că putem instrui oamenii să acorde mai multă atenţie anumitor lucruri cu ajutorul neurotransmiţătorilor şi a altor substanţe chimice din creier. Aceşti oameni capătă apoi capacitatea de a-şi modula, reglementa şi influenţa cunoaşterea, emoţiile şi acţiunile proprii.

Deci, are aproape un efect terapeutic.

În întregime. De exemplu, eu pot demonstra, iar acest lucru este prezentat în literatura de specialitate destul de bine, că sportivii ar trebui să investească, probabil destul de mult, în antrenamentul atenţiei. Deoarece, prin antrenarea atenţiei poţi stimula, consolida şi îmbunătăţi performanţa într-un mod în care pregătirea fizică ar da foarte puţine rezultate. Antrenamentul fizic va avea o anumită pondere, dar ulterior componenta atenţiei va fi aceea care va fi chiar mai importantă. Desigur, un atlet nu poate concura doar cu antrenarea atenţiei, dar acesta este un aspect important. Deci, ăsta e un aspect al cercetărilor mele.

Un alt aspect pe care-l cercetez are de-a face cu efectele placebo. Efectele placebo şi răspunsurile placebo sunt uriaşe în societatea noastră. Atât de mult, încât unii oameni susţin că cel mai mult din ceea ce facem este placebo. Unii oameni pretind că psihoterapia este placebo, alţii că a lua vitamina C atunci când eşti bolnav este un placebo, iar alţii cred că anti-depresivele pentru depresia minoră-moderată, sunt un placebo. Tot felul de opinii există în aceste zone! Dar fondul problemei este că factorii placebo sunt foarte puternici şi că ei afectează oamenii în mare măsură, în ciuda faptului că mulţi nu îi iau în considerare. Însă gândirea simbolică şi puterea de sugestie au un impact enorm asupra oamenilor şi, ca urmare, fiziologia se poate modifica în baza a ceea ce ei gândesc că se întâmplă.



Deci, să schimbi gândirea, astfel încât lucrurile să se poată schimba la nivel fiziologic.

Adevărat. Şi asta ne aduce înapoi la ceea ce spuneam despre atenţie, faptul de a acorda atenţie şi de a crede ceva – poţi schimba fiziologia uneori doar pentru că eşti atent la ceva. Deci, permite-mi să-ţi dau un exemplu pentru a ajuta la clarificarea lucrurilor. Să spunem că cineva merge la medic şi, printr-o eroare uriaşă, doctorul îi spune, "Radiografiile dvs. arată că aveţi cancer şi că nu prea mai aveţi mult timp de trăit". Dar să spunem că după o săptămână medicul îşi dă seama că a fost o mare eroare şi că trebuie să sune această persoană să îşi ceară scuze. Ei bine, dacă intervievezi aceşti oameni – aceia care au crezut că au cancer - ei îţi vor spune că au avut probleme reale de respiraţie.

Vreţi să spuneţi, legate de "sentinţa lor la moarte"...

Da. Ei au simţit, într-adevăr, că au fost pe moarte! Deoarece acestea sunt sugestii foarte puternice pe care le poţi face unei persoane. Acum, de obicei, atunci când luăm un placebo ne gândim, "Oh, ai de gând să-mi dai o bomboană".  Dar există situaţii care într-adevăr sunt foarte sensibile la anumite sugestii, mai ales când sunt realizate într-un mod serios şi când suntem convinşi că ele sunt autentice.

Efectul placebo este interesant, deoarece este un proces de sus în jos. El nu are nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă de fapt în corpul tău într-un mod de jos în sus. El are de a face cu ceea ce creierul tău crede că se întâmplă, lucru care poate schimba apoi fiziologia într-o manieră de sus în jos. Şi acest lucru este ceva despre care medicina ştie foarte puţin. Aceasta este ceva care, de obicei, vine de la psihologie sau de la ştiinţa comportamentului. Deci putem crea, de exemplu, o situaţie în care oamenii vin la un bar şi cred că primesc un pahar cu o băutură alcoolică.

Atunci când în realitate nu este nici urmă de alcool în ele...

Adevărat, dar de fapt ele sunt băuturi virgine, fără nici un fel de alcool. Şi veţi vedea că unii oameni vor acţiona ca şi cum s-ar fi îmbătat după două sau trei pahare - unii oameni vor avea tulburări de vorbire, le va fi greu să meargă pe jos în linie dreaptă. Unii ar putea chiar voma! Chiar dacă nivelul lor de alcool din sânge nu se va schimba. Dar, pentru că ei sunt atât de convinşi că după ce au băut o anumită cantitate ar trebui să se simtă beţi, corpul lor va începe să acţioneze ca atare.

Deci, acesta este un bun exemplu de cât de puternic poate fi un placebo. Şi, de asemenea, este o bună dovadă a puterii gândirii simbolice şi a influenţei culturale. În cultura chineză sau japoneză, de exemplu, numărul patru este considerat sinonim cu moartea şi cu soarta precară. Din acest motiv oamenii din China şi Japonia evită să călătorească în a patra zi a lunii, deoarece ei cred se vor întâmpla lucruri ciudate. Ei nu vor purta tricouri sau cămăşi cu patru pe spate, vor încerca să schimbe o programare, dacă are numărul 4, când acest lucru e posibil. Ei vor funcţiona, de fapt, din modul lor de a evita numerele "patru". Uneori facem studii retrospective pentru a vedea dacă nu cumva cele mai multe dintre accidentele sau decesele persoanelor originare din China au loc doar pentru că acestea se aşteptau şi credeau că traversează o zi proastă. Şi, după cum se pare, există cel puţin un studiu făcut şi multe altele în curs, în care se poate verifica statistic că aceste corelaţii sunt sau cel puţin par a fi semnificative. Oamenii care vin din China au mai multe decese legate de afecţiuni ale inimii decât cei care nu provin din China.

Pe data de patru.

Pe data de patru. Deci, este interesant de urmărit astfel de lucruri şi explicaţia lor. Toate se bazează pe credinţa proprie - dacă te afli în salonul de terapie intensivă al spitalului în a treia zi a lunii, poţi sesiza oameni care se aşteaptă ca următoarea zi să fie ultima lor zi de viaţă. Şi acest tip de gândire le influenţează într-adevăr sistemul imunitar - şi chiar îl poate dărâma. Doar din cauza acestor semnale culturale.

Ei bine, acestea se asociază, de asemenea, cu atenţia. Puterea gândului.

Da, la fel ca şi puterea efectului placebo. Ambele sunt reale. O altă traiectorie a cercetărilor pe care le întreprind se referă la ceea ce noi numim "antrenarea atenţiei". Şi aici este vorba de un set de programe pe care le-am dezvoltat împreună cu alţi oameni de ştiinţă, în care luăm practic copii şi îi învăţăm cum să-şi concentreze atenţia spre ceva. Le antrenăm sistemul atenţional, tratând atenţia aproape ca pe un muşchi. Noi practic antrenăm copiii - sau le oferim provocări atenţionale - la fel cum aţi putea face cu oricare alt subiect. Şi putem demonstra că, odată cu antrenarea atenţiei, se întâmplă lucruri ciudate. Putem obţine o creştere a scorurilor IQ, o capacitate mai bună de înfrânare a emoţiilor şi de acordare  a atenţiei. Acestea sunt observaţii foarte importante, pentru că cei mai mulţi oameni care cercetează atenţia încearcă să înţeleagă soluţionarea conflictelor şi să monitorizeze conflictele. Dar eu o abordez de fapt dintr-o direcţie uşor diferită, urmând să manipulez atenţia. Ca şi cu hipnoza, de exemplu. Iau indivizii şi-i hipnotizez şi apoi sub hipnoză le sugerez anumite lucruri. Şi văd cum aceste sugestii particulare îi afectează sau îi influenţează. Pot vedea astfel ce schimbări au loc în creierul lor, atât în timp ce ascultă, cât şi în timp ce urmează comenzile.

Asupra cărora dintre comportamentele cercetate aţi încercat şi aţi reuşit să aveţi un impact? Obţineţi scăderi în greutate sau îmbunătăţiri ale diverselor tipuri de comportamente sociale?

Cele mai multe dintre lucrurile de care mă ocup sunt de obicei orientate spre încercarea de a vedea dacă pot să dezautomatizez un proces automat. Îţi voi da un exemplu. Noi avem anumite comportamente în care ne angajăm cu toţii într-atât încât le considerăm a fi automate. Dacă aş pune nişte cuvinte în faţa ta, le vei citi. Vei face asta fără efort. Dacă am pus cuvântul "roşu" în faţa ta, te vei gândi la tot felul de lucruri care sunt asociate cu roşu. Dacă, însă, îţi cer să citeşti cuvântul "GALBEN", dar culoarea cuvântului este diferită de cea scrisă, atunci trăieşti un conflict pentru că încerci să citeşti cuvântul, dar vezi culoarea diferită şi nu îţi este clar ce ar trebui să răspunzi. Este greu să nu amesteci cele două comenzi. Deci, ce pot face este să trec peste aceste conflicte care au loc în interiorul creierului, sugerând oamenilor că ceea ce văd este de fapt într-o limbă străină. Dacă le voi spune subiecţilor că ceea ce este scris este într-o limbă străină, ei se vor opri din citit pentru că în acel moment vor prelucra informaţiile într-un mod foarte diferit. Ei vor modula felul în care vor privi lumea, ca urmare a faptului că vor acorda (sau nu vor acorda) atenţie unui aspect. Şi asta creează apoi un mod complet diferit de a se vedea pe ei în lume. Poţi face ca oamenilor să le fie cald, atunci când camera nu este încălzită, poţi face ca oamenilor să le fie foame sau sete. Toate aceste lucruri au efecte fiziologice. Practic, ceea ce vreau să spun este că prin cuvinte poţi suprascrie de fapt, fiziologia, într-o manieră de sus în jos – opusă celei de jos în sus.

Adevărat. Deci, "de sus – în jos", ca şi cum ar începe cu mintea.

Da. Acest lucru are implicaţii enorme pentru reglementarea şi controlul durerii. Aici, la Spitalul General Evreiesc, de exemplu, vom folosi hipnoza ca adjuvant pentru chimioterapie şi alte tratamente pentru cancer, deoarece am descoperit că aceasta face ca tratamentele să fie mai tolerabile. Asta este o abordare...

O altă abordare, oarecum mai ştiinţifică pentru tine este de a vedea care este limita până la care poţi influenţa de fapt indivizii. Există anumite lucruri pe care în mod evident nu le putem face. Dacă ţi-aş spune "nu clipi pentru următoarele două ore", nu vei putea face asta. De fapt, de îndată ce-ţi voi spune să nu clipeşti...

Foarte interesant. Deci, următoarea întrebare. Magie şi ştiinţă. Legătura? Relaţia?

Interesul meu în magie este - uneori este de fapt dificil pentru mine să spun dacă interesul meu în magie a venit ca o funcţie a interesului sau a atenţiei sau invers. Eu de fapt cred că a fost invers pentru că atunci când am început eram mic şi eram atras de ideea de a face să dispară lucruri şi de a le aduce înapoi. Şi iepuraşi, şi porumbei şi toate aceste lucruri. Dar cred că am avut o revelaţie când am început să citesc cărţi despre magie, anume că cei mai mulţi magicieni sunt oameni destul de obişnuiţi. Îmi amintesc, de pe vremea când eram copil, de tatăl unuia dintre prietenii mei care era magician şi ştiu că mergeam în casa lui şi nu eram foarte impresionat de el ca persoană -  îmi amintesc  de toate acele trucuri magice pe care le făcea. Îmi plăceau toate trucurile, dar nu am fost impresionat de el ca persoană. Nu-mi plăcea personalitatea lui. Şi acest lucru a creat în mine această idee că poţi fi un magician bun, fără să fii neapărat o persoană bună. Şi am crezut iniţial că magicianul este această persoană cu puteri.

Aceasta v-a marcat puternic!

Da, m-a marcat. Cred că aveam şase ani. Dar cel mai important pentru mine a fost că acea magie a constituit o introducere în laboratorul ştiinţei comportamentului. Pentru că poţi afla multe despre ceea ce gândesc oamenii.

Ei bine, aceasta este "puterea gândirii". Totul e magie.

Magia este o artă complicată deoarece amestecă teatrul cu ştiinţa şi cu ceva psihologie. Multe lucruri se împletesc cu magia; coregrafia, sincronizarea şi dexteritatea în unele puncte. Şi foarte repede, am constatat că mă interesează mai mult o ramură de magie care se numeşte "mentalism", care constă în mare parte în trucuri psihologice.

Ca de exemplu?

Cum ar fi citirea minţii tale sau ghicirea cărţii de joc la care te-ai gândit. Îţi pot spune data ta de naştere şi tot felul de lucruri care ar trebui să fie foarte personale pentru tine şi pe care le gândeşti despre tine şi "de unde ştiţi astfel de lucruri?" şi vei învăţa cât de creduli pot să fie oamenii.

Puteţi să faceţi asta? Puteţi face acest lucru chiar acum? Sau trebuie să fie într-un laborator şi într-un mediu adecvat.

Sigur. Oricine poate face aceste lucruri. Poate le vom face mai târziu.

Ok!

Ideea este că magia este într-adevăr un mod foarte interesant de a observa ceea ce îi interesează pe oameni cu adevărat. Pentru că uneori ei nu ascultă ceea ce spui tu, ei doar aleg un lucru pe care l-ai spus sau doar aleg un fel de machiaj din ce ai spus. Şi am fost întotdeauna fascinat de asta.

Acum, a existat o perioadă de timp în care a fost popular pentru magicieni să facă spectacole cu hipnoză. Hipnoza era la rubrica de magie. Şi un lucru pe care l-am observat de la început a fost că magicienii par să nu ştie nimic despre hipnoză. Eu le-am pus întrebări, chiar şi ca adolescent, despre cum funcţionează acest lucru și cum l-au învăţat. Iar ei doar îşi dădeau ochii peste cap.

Deci aţi fost cu adevărat interesat de subiect...

Da, şi realizez acum că răspunsurile pe care le-am primit au fost foarte superficiale şi limitate şi că nu existau întrebări şi răspunsuri acolo. Îmi amintesc foarte clar, de exemplu, un anumit tip de magie chimică în care am fost introdus  - un magician realiza un tip de răspuns sincronizat, în care ceva îşi schimba culoarea - şi i-am pus câteva întrebări foarte bazale, aveam vreo 12 sau 13 ani, l-am întrebat "puteţi să-mi spuneţi cum se face acest lucru?" şi el a răspuns, "Nu trebuie să te preocupe asta. Nu trebuie să-ţi faci griji cu privire la modul în care funcţionează acest lucru. Amesteci aceste materiale şi acest lucru este ceea ce vei obţine." Şi asta întotdeauna m-a deranjat. Faci lucrurile oarecum orbeşte, de o manieră tâmpită, în care doar se întâmplă ceva şi nu e de loc clar pentru tine cum s-a întâmplat asta. Şi atunci, pe lângă iniţierea în magie, am început să intervievez oamenii şi magicienii despre ceea ce fac, cum o fac şi am învăţat că magia presupune mai mult decât a interpreta ceva pe scenă. Există o întreagă ştiinţă în asta. Am început să fiu tot mai interesat de ştiinţa magiei şi de ştiinţa iluzionismului şi de lucruri de genul asta. Şi cred că încă mai am acest interes şi astăzi, într-o anumită măsură.

Se pare că v-aţi dezvoltat gândirea critică la o vârstă fragedă. Şi aud acum că aţi conceput acest curs despre gândirea critică. Ştiu că s-a vorbit o mulţime despre faptul că studenţii nu gândesc critic în zilele astea. Care sunt părerile dvs. asupra acestui lucru?


Eu cred că oamenii nu gândesc critic, nu doar studenţii. Cred că sistemul nostru educaţional nu ne învaţă să gândim critic. Cred că, la fel ca de antrenarea atenţiei, avem nevoie de antrenarea gândirii critice. Cred că trebuie să existe cineva care să-ţi arăte care sunt întrebările potrivite pe care le poţi pune atunci când se fac anumite afirmaţii şi cred că oamenii au nevoie să înveţe un pic despre logica probelor şi de ceea ce este considerat a fi o dovadă acceptabilă şi ce este considerat a nu fi dovezi acceptabile şi toate aceste lucruri, ele nu sunt  lipsite de importanţă.

Şi cum se numeşte cursul dvs.?

Se numeşte ,,Gândirea critică: prejudecăţile şi iluziile". Face parte din oferta McGill dată prin Departamentul de Psihologie. Cursul oferă exemple şi scenarii şi arată ce este considerat a fi fantastic şi ce este considerat a fi mai puţin fantastic şi care este procedura punerii întrebărilor. Cea mai importantă parte este aceea de a explica studenţilor că fiecare situaţie este diferită. Şi chiar dacă va trebui întotdeauna să improvizeze şi să abordeze lucrurile într-un mod puţin diferit, în funcţie de situaţie, există întotdeauna un fel de principiu conducător. O oră de curs nu are nicio condiţie prealabilă -  cu excepţia pre-condiţiei care este “viaţa”. Ai nevoie de un impuls şi de doi neuroni, care să fie legaţi unul de altul. Şi dacă îi ai, atunci eşti OK.

Asta ar trebui să se regăsească în descrierea cursului dvs. Cred că ar fi un element care ar atrage atenţia.

Traducere de Maricica Botescu după under-hypnosis-with-dr-raz, cu acordul autorului.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro