Descartes probabil se gândise la ceva atunci când a zis “Gândesc, deci exist”, dar oare “Gândesc, deci tu exişti” nu ar fi un pic prea mult? Nu şi pentru unele dintre cele mai luminate minţi ale fizicii secolului XX în timpul luptei cu implicaţiile stranii ale lumii cuantice.
Realitatea: un Univers creat din informaţie
Conform teoriei curente, o particulă cuantică cum ar fi un electron sau un foton poate fi descrisă ca o entitate matematică cunoscută drept funcţie de undă. Funcţiile de undă pot exista ca “superpoziţii” ale mai multor stări în acelaşi timp. Un foton, de exemplu, poate circula în două direcţii diferite atunci când se află pe o fibră optică; un electron poate avea, simultan, spin atât în direcţia acelor de ceasornic, cât şi invers sau se poate afla în două poziţii în acelaşi timp.
Atunci când are loc un experiment pentru a observa aceste existenţe simultane, totuşi, se întâmplă ceva foarte ciudat: vedem numai una dintre ele. Cum se poate ca din atât de multe posibilităţi să reiasă doar o singură realitate fizică?
Aceasta este întrebarea centrală a mecanicii cuantice şi din ea au derivat mai multe propuneri sau interpretări. Cea mai populară dintre acestea este interpretarea Copenhaga, care spune că nimic nu este real până nu este observat sau măsurat. Observarea unei funcţii de undă provoacă colapsarea stării de superpoziţie.
Totuşi, interpretarea Copenhaga nu spune nimic asupra a ceea ce constituie o observare. John vom Neumann a rupt acest văl al tăcerii sugerând ca observarea este acţiunea unei minţi conştiente. Aceasta este o idee promovată de Max Planck, fondatorul teoriei cuantice, care spunea în 1931 că ”Eu privesc conştiinţa ca fiind ceva fundamental. Eu privesc materia ca fiind un derivat al conştiinţei”.
Acest argument se bazează pe ideea că există ceva special în legătură cu conştiinţa, în special conştiinţa umană. Von Neumann a argumentat că orice lucru din Univers care se supune legilor fizicii cuantice este generatorul unei superpoziţii cuantice. Dar mintea conştientă este oarecum diferită. Este astfel capabilă să selecteze numai una dintre posibilităţile cuantice aflate la dispoziţie, transformând-o în realitate, acest lucru fiind valabil cel puţin pentru acea minte care a făcut alegerea.
Henry Stapp de la Lawrence Berkeley National Laboratory din California este unul dintre puţinii fizicieni care încă mai achiesează la această noţiune: noi oamenii, suntem “observatorii participanţi” ale căror minţi cauzează colapsarea superpoziţiilor. Înainte ca mintea umană să apară pe scena vieţii, exista un multivers care conţinea mai multe universuri potenţiale, spune Stapp. Apariţia unei minţi conştiente într-unul dintre aceste universuri potenţiale, cum este cel al nostru, îi acordă un statut special: realitatea.
Există totuşi şi multe puncte slabe în legătură cu această idee. O problemă ar fi că multe dintre fenomenele implicate nu sunt încă înţelese în totalitate. “Există o mare întrebare în filosofie asupra conştiinţei: oare conştiinţa există cu adevărat?“ spune Matthew Donald, filosof al ştiinţei la Universitatea Cambridge. “Atunci când adaugi şi mecanica cuantică la această întrebare, totul devine un pic cam confuz.”
Donald preferă o interpretare care poate fi considerată încă şi mai bizară: “mai multe minţi”.
Această idee, care prezintă o strânsă legătură cu interpretarea “mai multe lumi” a teoriei cuantice, care presupune faptul că orice concluzie a unei decizii cuantice are loc într-un univers diferit, argumentează că un individ care observă un sistem cuantic poate vedea toate acele stări, dar fiecare dintre ele într-o minte diferită. Aceste minţi sunt generate de către substanţa fizică a creierului şi împart între ele un viitor şi un trecut, dar nu pot comunica una cu cealaltă în cadrul prezentului.
Chiar dacă pare destul de greu de digerat, aceasta şi alte abordări făcute pentru a înţelege rolul minţii în perceperea realităţii sunt demne de a fi luate în seamă, argumentează Donald. ”Eu le iau foarte în serios”, spune el.
Cum putem şti că realitatea există?
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului reality, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Alexandru Hutupanu
