Astăzi vom privi din punct de vedere raţional şi ştiinţific un trend ce pare a se încadra la prima vedere în rândul revendicărilor grupului hippie ce susţine că „tot ce e natural e bun, orice e modern e imoral”: ideea că ne-ar fi mai bine dacă am merge desculţi.
Unii susţin că mersul desculţ e de preferat, aducând beneficii din punct de vedere al sănătăţii şi forţei picioarelor.
Fie că alergaţi în cadrul maratoanelor sau susţineţi prezentări într-o cameră de consiliu, susţinătorii mersului desculţ susţin că aceasta ameliorează şi previne rănile ortopedice.
Mărturisesc că prima dată când am auzit această idee am considerat-o prostească deoarece prezintă nişte semne de întrebare ce o fac a părea nimic mai mult decât pseudoştiinţă. Aceste semne de întrebare includ implicaţia unei conspiraţii medicale/industriale care să ne facă să dăm banii pe pantofi şi tratamente ortopedice scumpe fără să ne rezolve problemele ortopedice, şi, bineînţeles, problemele naturale. Dar ceea ce mi-a atras atenţia a fost faptul că am văzut că şi produsele scumpe precum încălţămintea pentru alergat ridică nişte semne de întrebare de care sunt foarte conştient. Până foarte recent în istoria speciei noastre, nimeni nu avea încălţăminte de alergare sau, în unele cazuri, orice tip de încălţăminte, şi o duceau foarte bine. Îmi aminteşte de modul în care mă strâmb când văd proaspeţi părinţi cumpărând suc de mere special pentru bebeluşi la preţ dublu: Chiar şi în zilele noastre, majoritatea bebeluşilor din lume sunt norocoşi dacă primesc de mâncare o crenguţă sau un bulgăre de pământ, şi totuşi cresc sănătoşi. Chiar am eu, rezultatul a milioane de ani de evoluţie ce au creat un animal biped capabil de a merge şi de alerga în picioarele goale în savană, nevoie de o pereche de încălţări sport de 100$ care să-mi facă picioarele să funcţioneze corect? Răspunsul meu automat la o asemenea întrebare, bazat pe evoluţie, este „probabil că nu”. Prin urmare, consider că această idee a mersului desculţ merită o privire mai atentă.
Din punct de vedere logic, argumentul în favoarea mersului desculţ – atât pentru mersul de zi cu zi, cât şi pentru atleţi – este unul convingător. Alergătorii ce au stabilit recorduri, precum Zola Budd şi Abebe Bikila, au dovedit că persoanele desculţe sunt perfect capabile să concureze la cel mai înalt nivel sportiv, fără să aibă nevoie de pantofi. Un prieten de-al meu a vizitat Africa şi a făcut poze picioarelor unui om care nu purtase în viaţa sa încălţăminte. Nu prea semănau cu picioarele de om, ci mai mult cu o căptuşeală groasă şi gri. Probabil că acea persoană ar fi putut să meargă pe orice suprafaţă şi la orice temperatură fără vreun disconfort. Şi nici să nu vă gândiţi la încălţăminte pentru susţinerea boltei piciorului – acel bărbat nici măcar nu avea bolte vizibile. Dacă nu vă deranjează să arătaţi precum un hobbit, modul lui de viaţă ar putea să nu fie chiar aşa de rău. Aţi putea merge oriunde, oricând, fără să vă îngrijoraţi în legătură cu stabilitatea. Până la urma, exact aşa au trăit majoritatea covârşitoare a celor din specia Homo sapiens pe durata întregii lor vieţii timp de 500.000 de ani, iar unii încă o mai fac.
Există un număr semnificativ de site-uri web care susţin mersul desculţ (precum Barefooters.org şi RunningBarefoot.org). Majoritatea beneficiilor pe care le promovează acestea au de a face cu libertatea, confortul şi modul de viaţă lipsit de griji. Dar citează şi nişte beneficii din punct de vedere al sănătăţii. Un studiu publicat în Jurnalului Asociaţiei Naturale a Pedichiuriştilor în anul 1949 a dezvăluit că mersul în picioarele goale împiedică apariţia ciupercilor. Au fost intervievaţi peste 100 de chinezi ce trăgeau şarete, în condiţiile în care cu toţii îşi petreceau zilele alergând pe un pavaj solid şi trăgând aceste trăsuri, şi, exceptând nişte umflături ale picioarele şi dureri temporare când şi-au început slujba, niciunul nu a raportat vreo problemă de picioare. Concluzia studiului a fost că „Pantofii nu sunt necesari pentru a avea picioare sănătoase şi sunt cauza majoritatea problemelor de picioare,” deşi se pare că această concluzie a fost prematură şi se bazează doar pe acele informaţii. A fost susţinut că principalii vinovaţi sunt pantofii prea mici, prea mari sau restrictivi, dar având în vedere faptul că încălţămintea modernă de la Nike nu prea poate fi descrisă drept „nepotrivită şi restrictivă”, ar fi cam greu de aplicat concluziile din 1949 alergătorilor din zilele noastre.
Principalul fapt medical susţinut de cei ce propun mersul desculţ este că purtarea pantofilor slăbeşte muşchii piciorului deoarece aceştia nu sunt folosiţi. Deşi acest lucru ar putea suna ca evident adevărat, nu pare a fi fost studiat sau dovedit. Şi există un argument bun că exact contrariul ar fi adevărat. Când purtaţi un pantof cu talpa de grosime medie, în jur de 22mm, unghiul pe care îl face genunchiul cu solul creşte semnificativ, ceea ce, în mod logic, face vătămarea mai probabilă, fiind necesară altfel o forţa mai mare a muşchilor şi a tendoanelor pentru a stabiliza genunchiul, prin compensare.
Din articolele existente reiese că majoritatea cercetărilor se plâng de o lipsă a unor studii bune care să compare frecvenţa rănilor între cei ce aleargă desculţi şi cei ce aleargă încălţaţi, aşadar ar fi prematur să se facă orice afirmaţie categorică referitoare la prevenirea rănilor prin mersul fie în picioarele goale, fie încălţat. Dacă auziţi o astfel de afirmaţie, aceasta nu este susţinută încă de o cercetare concludentă. Dar ceea ce a fost stabilit destul de clar este că alergatul în picioare goale te face să păşeşti mai asemănător animalelor, mai mult pe vârfuri, în timp ce pantofii îţi permit să loveşti solul mai tare cu călcâiul. Aceasta înseamnă (şi nimeni nu neagă acest lucru) că încălţămintea te determină să alergi într-un mod care nu este natural; sau cel puţin cu paşi ce sunt clar diferiţi de cei ai strămoşilor noştri.
Acest mod de a păşi întâi cu călcâiul pare a se afla în legătură cu răsucirea piciorului, iar legătura este demnă de luat în seamă. Este uşor de imaginat cum aterizarea constantă pe călcâi poate cauza întinderea ligamentelor şi eventual deplasarea piciorului înăuntru, către boltă. Cu toate acestea, fie că această cauză este reală sau nu, nu este clar dacă o asemenea deplasare este o problemă. Nu pare a exista o legătură dovedită între frecvenţa vătămării şi o asemenea deplasare. Dar teoria că picioarele sunt slăbite de purtarea frecventă a pantofilor este peste tot şi este uşor de crezut, având în vedere faptul că sună atât de logică.
Ca şi răspuns, producătorii de pantofi au păşit subtil în arenă, făcând pantofi ce se aseamănă tot mai puţin cu încălţămintea. Vibram FiveFingers este în mare o mănuşă pentru picior, oferind puţin mai mult decât o talpă subţire pentru a proteja de obiectele ascuţite. Vibram susţine că: „Stimularea muşchilor labei piciorului şi ai părţii inferioare a piciorului nu numai că vă va face mai puternici şi mai sănătoşi, dar vă va îmbunătăţi de asemenea echilibrul, agilitatea şi percepţia spaţială.”
Vivo Barefoot arată destul de convenţional, dar nu are nicio structură rigidă, doar o talpă subţire ce protejează împotrivă obiectelor ascuţite. Beneficiile mersului fără încălţăminte, susţine Vivo, sunt că „vă întăresc muşchii picioarele; vă ajuta la redobândirea posturii normale; percepţia solului stimulează simţul tactil; face ca laba piciorului să se mişte aşa cum ar trebui în mod natural.”
Eu cred că toate aceste beneficii ar trebui privite drept mesaje de promovare a produsului. Nu sunt rezultatul unei cercetări. Sună satisfăcător de logice, iar unele ar putea chiar să fie adevărate; dar în momentul de faţă, nu ştim dacă sunt. Da, am evoluat fără încălţăminte, dar asta nu înseamnă că aşa este cel mai bine să mergem.
Faptul că evoluţia ne-a făcut bipezi ce merg şi aleargă în picioarele goale în savană nu este un argument perfect că suntem bine adaptaţi să o facem. Sunt multe exemple în natură de animale ce au dobândit, prin evoluţie, trăsături ce le dăunează. Muşchii laringali ai girafei se întind de la gât până la piept, înconjoară aorta, apoi ajung din nou la laringe; acest lucru îi face absurd de lungi şi predispuşi la multe tipuri de probleme. Cerbul irlandez a ajuns să aibă coarnele atât de mari încât energia necesară ca acestea să crească era mai mare decât cea pe care o putea obţine din mâncarea de care dispunea, iar specia a dispărut. Ritualul de împerechere al papagalului ce nu zboară Kakap are mai multe şanse de a atrage un prădător decât o pereche. Retina tuturor vertebratelor este înăuntrul globului ocular, creând un punct mort ce nu este necesar. Şi lista continuă. Ideea este că evoluţia nu creează creaturi perfect adaptate; doar adecvate.
Corpul uman este plin de eşecuri evolutive şi pe majoritatea am învăţat să le rezolvăm. Dacă încălţămintea ne creşte într-adevăr abilitatea de a merge, ar fi doar unul dintre multele exemple de cazuri în care medicina a fost utilizată pentru a ameliora slăbiciunile corpurilor noastre. Apendicele, spre exemplu, nu pare să facă prea multe, în afară de a avea potenţialul de a ne ucide – aşa că am inventat apendictomia. Măselele de minte încearcă să forţeze prea mulţi dinţi într-un maxilar prea mic, aşa că le scoatem. Aproape toată lumea are probleme de vedere, aşa că le corectăm. Din punct de vedere ortopedic, avem multe probleme cu genunchii din cauza cartilajului lateral, aşa că unele operaţii moderne de genunchi includ o tăiere de rutină a acestuia.
Există şi alte dovezi anatomice că tranziţia la postura bipedă a omului nu este una foarte completă. Mersul în picioare face ca femeile să aibă un pelvis care, în comparaţie cu alte primate, nu conferă mult spaţiu naşterii. Acest lucru face naşterea mai periculoasă la oameni decât este la maimuţele care merg în patru labe. Şi apoi mai este acea labă a piciorului ciudată pe care o avem. În timp ce aproape toate celelalte animale de pe planetă se deplasează pe degetele de la mâini şi de la picioare, noi mai punem un segment în plus pe sol şi mergem în patru labe (pe genunchi) sau chiar pe încheieturi când suntem bebeluşi. Să schimbăm o articulaţie pentru mai multă suprafaţă a fost o afacere bună pentru prinderea crengilor copacilor, dar nu prea are logică pentru mersul pe sol drept. Printre alte lucruri, face să avem mai puţine articulaţii care să absoarbă răsucirile, făcându-ne mai predispuşi la răni ale genunchiului şi gleznei.
Aşadar există un verdict clar, ştiinţific al probleme mersului fără încălţăminte? Din documentarea mea, am ajuns la concluzia că nu; dar orice beneficiu ce ar putea fi găsit fie al mersului desculţ, fie al celui încălţat este cel mai probabil să fie mic şi să varieze mult de la om la om, pe baza obiceiurilor şi anatomiei acestuia. Cea mai interesantă revelaţie o reprezintă pentru mine faptul că alergatul în picioarele goale pare a fi o opţiune viabilă atât pentru atleţi, cât şi pentru amatori. Singurul adevărat risc este înţeparea, care poate fi rezolvată fie prin dezvoltarea unor picioare precum ale acelui african, fie prin utilizarea unor aşa-zişi pantofi precum Vibram. O dată ce treceţi de faza iniţială de durere şi umflături, similară cu a acelor persoane ce trăgeau şarete, probabil că probabilitatea de a avea răni semnificative nu se va schimba faţă de cea care exista când purtaţi pantofi.
Zola Budd, apropo, s-a pensionat de mult, dar încă aleargă zece mile pe zi în ţara sa nativă, Africa de Sud. Dar lucrurile s-au schimbat. „Nu mai alerg desculţă,” a declarat ea în cadrul unui interviu acordat publicaţiei britanice Guardian în 2005. „Pe măsură ce am înaintat în vârstă, am avut tot mai multe răni ale tendonului. Am descoperit că purtatul pantofilor oferă mai multă protecţie împotriva unor astfel de răni.” Dar este doar o persoană şi nu este concludent. Avem nevoie de date colectate de la sute de persoane înainte ca ştiinţa să poate declara ceva în acest sens.
Textul reprezintă traducerea articolului Is Barefoot Better?, publicat de skeptoid.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Anca Negulescu
