Nu-i aşa că iubiţi ideea că inteligenţa (IQ-ul) dumneavoastră se rezumă la un număr, plasat apoi alături de cele ale altor multe persoane din lume? Probabil că aţi dat un test IQ şi poate că ştiţi chiar şi ce scor aţi obţinut. Dar cât de relevant este un test IQ?
Testul IQ scoate în evidenţă inteligenţa dumneavoastră, adică abilitatea de a rezolva probleme şi capacitatea de a raţiona. Dar testul IQ are o istorie pigmentată cu aspecte tenebroase, gândit ca un instrument util în aplicarea ideilor mişcării eugenice. Testele IQ au reuşit să dezbine, indicând superioritatea unei rase în defavoarea alteia. Cât de relevant este testul IQ. Citiţi-i interesanta istorie mai jos...
Este un fapt trist, statistic demonstrat, că jumătate din oamenii de pe planetă au un nivel de inteligenţă sub medie – modul în care sunt punctate testele asigură faptul că 100 este atât jumătatea punctajului, cât şi media – şi uneori ne întrebăm ce valoare au de fapt aceste teste şi dacă este bine să le acordăm atâta semnificaţie culturală şi să existe atâtea discuţii din cauza lor, toate bazate pe un număr. Testele IQ par să facă obiectul ideal pentru o discuţie.
Există un număr de critici evidente faţă de ideea de a îi ierarhiza pe toţi cu un singur număr ce pretinde a reprezenta nivelul de inteligenţă. Unii ştiu foarte multe lucruri, dar nu au deloc bun-simţ, iar alţii sunt opusul. Unii au creativitate sau umor ridicate sau scăzute, dar pot să pice sau să treacă cu brio toate testele şcolare. Fiecare dintre noi este complex, cu o multitudine de calităţi şi defecte, aptitudini şi preferinţe şi s-ar părea că orice număr ce vrea a cuantifica inteligenţa noastră induce grav în eroare de fiecare dată.
Există critici evident chiar şi la adresa testelor însele. Sunt utilizate mai multe teste IQ diferite şi este bine stabilit că aceleaşi persoane vor obţine scoruri diferite la diversele teste: eu aş putea obţine un scor mai mare decât tine la un test, în timp ce tu mă depăşeşti la altul. Criticii remarcă adesea că orice test de IQ înclină spre un anumit punct de referinţă cultural, făcând incorectă măsurarea inteligenţei cuiva din Africa cu ajutorul unui test creat în Danemarca (spre exemplu).
La aceste critici simple le răspunde un studiu mai amănunţit despre ce îşi propun să măsoare testele IQ. Nu au nimic de a face cu cunoştinţele acumulate din cărţi şi nu vor a avea nicio relevanţă culturală. Testele măsoară doar inteligenţa ta. Există la fel de multe definiţii ale inteligenţei, pe cât de mulţi psihologi, dar putem extrage câteva teme principale din definiţiile oferite de aceia ce au jucat cele mai importante roluri în dezvoltarea acestor teste.
În general, inteligenţa dumneavoastră este reprezentată de abilitatea de a rezolva probleme şi capacitatea de a raţiona a dumneavoastră. Înglobează învăţatul, planificarea şi înţelegerea. Testele IQ au o istorie înfricoşătoare. Au apărut odată cu mişcarea eugenică din Statele Unite, de la începutul secolului al XX-lea. Ideea de bază a eugeniei era să identifice trăsăturile dezirabile, precum inteligenţa, sănătatea şi chiar succesul financiar şi să crească numărul naşterilor în rândul persoanelor de acest tip. În acelaşi timp, rata naşterilor în rândul oamenilor cu trăsături negative, precum inteligenţă scăzută, comportament criminal, sărăcie şi boală avea să fie descurajată.
Când s-a descoperit că ereditatea joacă un rol important în rândul anumitor boli mintale, sterilizarea forţată a fost impusă pacienţilor cu astfel de boli din anumite state într-un efort de eliminare a unor astfel de trăsături din rândul populaţiei. Conform majorităţii numărătorilor, în jur de 64.000 de americani bolnavi psihic au fost sterilizaţi până ce această practică a fost în final oprită undeva prin anii 1960. În cadrul proceselor de la Nurenberg a fost dezvăluit faptul că naziştii au considerat programul american atât de util, încât a inspirat sterilizarea forţată de către nazişti a aproximativ 450.000 de persoane.
Părintele eugeniei a fost englezul Sir Francis Galton, un văr al lui Charles Darwin. De-a lungul variatei şi productivei cariere a lui Galton, acesta nu doar că a codificat ştiinţa eugeniei, dar a fost şi pionierul psihometriei ca unealtă pentru măsurarea inteligenţei unei persoane şi determinarea celor potriviţi şi nepotriviţi pentru a se reproduce. Galton a inventat expresia natură versus educaţie (nature versus nurture) şi a identificat trendul de regres către răutate, deşi termenul său original pentru aceasta a fost întoarcerea către mediocritate. Atâta vreme cât oamenilor neinteligenţi li se permitea să se reproducă în voie, umanitatea nu s-ar fi putut niciodată ridica deasupra mediocrităţii sale native.
O unealtă pentru identificarea cantitativă a retardului mintal le era necesară eugeniştilor, aşa că s-au îndreptat către doi cercetători francezi, Alfred Binet şi Theodore Simon, care dezvoltaseră testul Binet-Simon ca un mod de a identifica copiii de vârsta şcolarizării ce necesitau asistenţă specială. Binet-Simon nu cuprindea întrebări despre cunoştinţe generale, în schimb impunea un sistem divers de sarcini, de la teste fizice simple la teste de memorie. Scorul rezultat era exprimat ca şi vârstă mentală.
Lewis Ternan, un psiholog de la Universitatea Stanford, a tradus şi îmbunătăţit testul în anul 1910 şi noua formă a devenit cunoscută drept testul Stanford-Binet. Rezultatul era coeficientul de inteligenţă, un coeficient obţinut prin împărţirea vârstei mentale la vârsta cronologică. Dacă aveai vârsta de 10 ani, dar aveai capacitatea de a raţiona a unei persoane de 15, Iq-ul tău era 150. Pentru prima dată, eugeniştii aveau un mod de a exprima, negru pe alb, valoarea unei persoane în societate.
Primul Război Mondial a răspândit testul IQ prin intermediul Armatei Statelor Unite. Scopul era ca majoritatea recruţilor inteligenţi să fie supuşi antrenamentului pentru a deveni ofiţeri, cei mai puţin inteligenţi să fie refuzaţi, iar celor cu o inteligenţă medie să li se dea sarcini tehnice, de luptă sau alte îndatoriri pe baza scorurilor lor. Dar procesul nu a mers atât de bine cum au sperat cei ce l-au propus. Au fost încercate diverse metode de testare; resursele pentru testarea unui număr atât de mare de oameni erau insuficiente şi multe dintre rezultate au fost controversate.
Rezultatul acestor teste a fost revizuirea sistemului de punctare, dezvoltat de David Wechsler, psiholog-şef la Spitalul Psihiatric Bellevue. În tinereţe lucrase cu armata în timpul încercării acesteia de a implementa testarea inteligenţei. Inovaţia sa a fost că a gradat testele pe o curbă, scorul unei persoane reprezentând locul în distribuţia tuturor scorurilor. Aceasta este acum metoda standard universală. Modul de punctare este gândit în aşa fel încât alcătuirea unui grafic cu rezultatele testului IQ al unei populaţii va duce la generarea unui grafic în formă de clopot.
Scopul este ca vârful curbei să atingă exact 100 (ceea ce ar trebui să reprezinte cam 2,7% din populaţie), cu părţile alungite terminându-se la în jur de 50 şi 150. Pentru cei cu un mod de gândire statistic, distribuţia este menită a avea o deviaţie standard de 15. Oricând testele sunt revizuite (acum este utilizat Stanford-Binet 5), sistemul de punctare se resetează ca media să fie din nou 100 şi deviaţia standard 15. Este numit încă IQ, deşi nu mai este un coeficient.
Ei bine, nu se mai practică eugenia, iar scorurile IQ nu mai restricţionează unde putem merge şi ce slujbă putem avea, aşadar, au dispărut controversele legate de testarea IQ? Nici pe departe. Dispăruseră, în mare, până la publicarea în 1994 a cărţii Curba lui Gauss: Inteligenţa şi structura pe clase în America, o carte a unui psiholog de la Harvard, Richard Herrnstein şi a politologului conservatorist Charles Murray. Controversele au reapărut brutal. Ideea principală a cărţii indică multe inconveniente şi implicaţii sociopolitice incorecte din punct de vedere politic ale scorurilor IQ.
Modul frumos de a o rezuma este că inteligenţa este cel mai puternic factor anticipator al succesului profesional, al activităţii criminale şi al ratelor de divorţ, astfel corelându-se mult cu diverse grupuri etnice şi sociopolitice din ţară. Modul dur de rezuma cele mai controversate capitole din carte este că oamenii negri sunt mai puţin inteligenţi decât cei albi. Această descoperire a produs un tsunami de critici academice şi populare de care publicaţia Free Press a profitat din plin şi care a ţinut cartea pe lista bestseller-urilor.
Cea mai îngrijorătoare descoperire a autorilor a fost că inteligenţa pare să fie un rezultat al naturii şi al educaţiei. În termeni mai simpli, aceasta înseamnă că rasa joacă un rol în determinarea inteligenţei. Criticile aduse acestei teorii au venit din multe direcţii: că Herrnstein şi Murray au folosit măsurători greşite în statisticile lor; că studiile lor nu au fost controlare corespunzător; că au ignorat cercetările contradictorii şi că îşi bazaseră cercetarea pe presupuneri nedemonstrate. Din păcate este aproape fără speranţă pentru un nespecialist să încerce să evalueze ceea ce se susţine sau se critică; se observă rapid că statisticile implicate sunt extrem de complexe.
La un an de la publicarea Curbei lui Gauss şi după ce acuzaţiile de rasism fuseseră învinse, Asociaţia Psihologică Americană a decis să îşi alcătuiască propriul raport care să se lege în mod special de descoperirile din carte. A fost înfiinţat un grup de diverşi profesori de psihologie care avea ca scop „identificarea, examinarea şi rezumarea cercetărilor relevant asupra inteligenţei”. Dintre diferenţele dintre albi şi negri, APA a confirmat că exista de mult o deviaţie de circa 15 puncte, care este standard; dar s-a descoperit de asemenea că nu există niciun motiv clar pentru aceasta şi că în mod cert nu există suficiente dovezi pentru a motiva acest aspect prin invocarea zestrei genetice. Societatea este foarte complicată şi mulţi factori par a afecta inteligenţa. Unii dintre factorii suspectaţi, majoritatea nedovediţi, includ nutriţia, educaţia, abilităţile de limbă engleză, experienţa cu testele şi ereditatea.
Concluzia finală a APA a fost critică nu doar la adresa Curbei lui Gauss, dar şi a dezbaterii în general:
Într-un domeniu în care există atâtea probleme nerezolvate şi atâtea întrebări fără răspuns, tonul sigur care a caracterizat mare parte din dezbaterea pe aceste subiecte este clar nepotrivit. Studiul inteligenţei nu necesită afirmaţii politizate şi învinuiri; necesită control, reflecţie şi încă foarte multă cercetare. Întrebările ce rămân sunt importante atât din punct de vedere social, cât şi ştiinţific. Nu există niciun motiv să fie considerate de neelucidat, dar pentru a se găsi răspunsuri va fi nevoie de un efort susţinut şi împărţit, cât şi de alocarea unor resurse ştiinţifice substanţiale. O asemenea dedicare este tocmai ceea ce recomandăm.
Două dintre aceste întrebări fără răspuns ies în evidenţă ca deosebit de intrigante: diferenţele rasiale şi ceva numit efectul Flynn; s-ar părea că cele două sunt în legătură. Politologul din Noua Zeelandă Jim Flynn a fost primul care a remarcat faptul că de fiecare dată când testele de inteligenţă au fost revizuite, rezultatele medii de pe întreg globul au crescut considerabil cu aproximativ o deviaţie standard; şi a fost necesar ca nivelul corespunzător pentru 100 de puncte să fie mutat din ce în ce mai sus. Oamenii devin din ce în ce mai inteligenţi de când au început testările şi unii cred că această îmbunătăţire este în curs de accelerare. Motivele existenţei acestui efect Flynn sunt necunoscute, dar ipotezele se bazează în general pe factorii educaţionali ce influenţează inteligenţa, precum mediul academic îmbunătăţit şi nivelul sănătăţii. Efectul Flynn s-a dovedit a fi capabil să schimbe scorurile cu cel puţin diferenţele descoperite dintre rase şi este posibil (deşi departe de a fi dovedit) ca distribuţia inegală a aceloraşi resurse educaţionale responsabile pentru efectul Flynn să explice şi diferenţele existente între scorurile diferitelor rase.
Astfel, în timp ce bazele testării IQ au fost puse în cadrul procesului negativ de identificare şi eliminarea a - chipurile - celui mai rău soi de oameni, în viitor instrumentul testării inteligenţei s-ar putea dovedi crucial în dezvoltarea unui potenţial mai înalt a oamenilor. Eugenia este una dintre acele nebunii ruşinoase ce nu pot fi dezinventate, dar lecţiile sale pot fi fructificate. Când Binet şi Simon au început pentru prima oară să identifice copii ce aveau nevoie de ajutor special, s-ar putea să fi deschis drumul spre ceva cu o mult mai largă aplicativitate. Ce au făcut ei nu a fost din dorinţa de a alege, ci de a ajuta; testarea inteligenţei va rămâne pentru totdeauna legată de ambele.
Textul reprezintă traducerea articolului IQ Testing, publicat de skeptoid.com, cu acordul editorului.
Traducerea: Anca Negulescu
