Vor cauza gazele atmosferice care sunt eliberate în urma unui război nuclear o răcire globală? Puneţi o haină groasă pe voi, căci astăzi ne vom pregăti pentru iarna atomică, acea perioadă catastrofală, care teoretic ar fi subsecventă unui război nuclear.
Unele persoane sunt de părere că în cazul în care va avea loc un război nuclear, iminenta iarnă atomică va devasta agricultura şi va ucide miliarde de oameni. Alte persoane susţin că acest fapt este supraestimat sau chiar inventat în totalitate de activiştii mişcării antinucleare. Constituie într-adevăr posibilitatea unei ierni atomice încă un motiv pentru care arsenalul nuclear ar trebui sa fie îndepărtat?
Cred că este evident faptul că scopul nostru în acest articol nu este să explorăm multitudinea de implicaţii a unui război nuclear sau să demonstrăm că acesta este un lucru rău. Efectele iminente ale unei explozii nucleare, explozia iniţială însăşi, cât şi particulele radioactive, sunt certitudini şi nicidecum nu se află în dispută. În ceea ce priveşte distructivitatea acestora, efectele lor pe termen lung asupra mediului sunt neglijabile. Întrebarea logică ar fi atunci: ce cauzează, de fapt, iarna atomică?
Conceptul de ”iarnă atomică” a intrat în lexicul curent în 1983, când echipa ”TTAPS”- numită astfel după fondatorii ei, Richard Turco, Owen Toon, Thomas Ackerman, James Pollack şi Carl Sagan – a revizuit informaţiile deja existente şi a dispus simulări climatice cu ajutorul tehnologiei pentru a vedea ce se întâmplă când cantităţi uriaşe de fum s-au adăugat atmosferei. Sursa acestei cantităţi de fum nu este doar explozia nucleară, ci şi inevitabilele incendii ale clădirilor şi ale vegetaţiei. Spre exemplu, 150 de arme nucleare lovind cele mai importante aglomerări urbane de pe mapamond ar cauza o multitudine de incendii, cauzând o cantitate de fum care ar depăşi vădit orice alt eveniment premergător în istoria umană. Membrii echipei TTAPS au publicat multe articole actualizate, revizuindu-şi sau îmbunătăţindu-şi estimările anterioare, dar în general, rezultatele au fost similare.
Iarna atomică - cea mai lungă iarnă (concepţie artist)
credit: chrisreach.deviantart.com
Aproape toate simulările efectuate de oamenii de ştiinţă ca răspuns la rezultatele echipei TTAPS au dus la rezultate care s-au potrivit, cel puţin în linii mari, când variabilele de intrare au fost aceleaşi. Trebuie precizat că există o multitudine de astfel de variabile, iar principalul punct slab al tuturor acestor studii îl constituie chiar una dintre cele mai importante dintre acestea: care este cantitatea exactă de fum pe care incendiile subsecvente unei bombe nucleare o vor produce? În 1986, Joyce Penner de la Laboratorul Lawrence Livermore National, a publicat un articol în jurnalul ”Nature”, în care a accentuat faptul că această variabilă va avea o contribuţie vitală în a afla dacă efectele unei explozii nucleare vor fi minore sau masive. De altfel, ea a spus că estimările în ceea ce priveşte această variabilă variază foarte mult.
Articolul lui Penner nu a fost singura critică primită de predicţiile echipei TTAPS. Dar aceste critici sunt adesea interpretate greşit, pentru că diferenţele găsite de-a lungul acestor simulări ţin doar de unităţi de măsură. De aceea, oamenii religioşi care aud aceste critici cred că ideea de iarnă atomică a fost desfiinţată ori că aceasta este un fel de mit discreditat, dar cu siguranţă nu este cazul pentru asemenea interpretări în ceea ce priveşte iarna atomică. Probabil cel mai critic articol, care este considerat etalon în acest sens, a fost ”Nuclear Winter Reappraised”, publicat de Starley Thompson şi Stephen Schneider în anul 1986 în Foreign Affairs. Cei doi nu au respins în totalitate ideea de iarnă atomică, ci au recaracterizat-o, dându-i denumirea de toamnă atomică.
În cele ce urmează ne vom îndrepta către miezul discuţiei. Ştim cu destul de multă certitudine cum o anumită cantitate de fum dispersată în atmosferă într-o anumită direcţie va afecta clima şi pentru cât timp. Dar în ceea ce prieşte fumul produs de un oraş care va arde în urma unei bombe nucleare, putem face doar estimări. Estimările noastre sunt bazate pe informaţii, dar ele sunt de cele mai multe ori eronate, deoarece oraşele variază foarte mult în toate aspectele relevante pentru această estimare. Să dăm totuşi pagina înapoi şi să aruncăm o privire în istoria umanităţii.
O întrebare logică este dacă aceste efecte despre care vorbim au fost constatate în testele nucleare pe care multe state le-au făcut, deoarece au fost detonate undeva în jur de 2.000 de bombe nucleare, dintre care mai puţin de jumătate au fost detonate în atmosferă şi ar putea fi comparate cu ceea ce s-ar folosi într-un război nuclear. În niciunul dintre aceste teste nu s-a raportat vreun impact negativ asupra mediului cauzat de fumul produs, iar explicaţia acestui fapt este destul de simplă. Testele nucleare nu sunt făcute în oraşe pline cu clădiri ca şi potenţial combustibil, ci în deşerturi îndepărtate sau dincolo de ocean, pe insule pustii, unde nu se poate crea niciun incendiu subsecvent.
Efectul armelor nucleare asupra celor două oraşe japoneze, Hiroshima şi Nagasaki. Probabil că vă întrebaţi ce s-a întâmplat când arme nucleare au fost folosite în Hiroshima şi Nagasaki, două oraşe japoneze locuite. Ei bine, discuţii pe tema unor incendii ulterioare sunt greu de găsit, dat fiind faptul că situaţia catastrofală nu le-a permis oamenilor să se concentreze pe aşa ceva. În Hiroshima s-a dezvoltat o furtună de foc – care a presupus un foc foarte mare cu un nucleu central de căldură care atrăgea oxigen din împrejurimi cu ajutorul unui vânt foarte puternic – care a ajuns până la paroxism în 2-3 ore după explozie. La şase ore după explozie, s-a consumat aproape tot ce înseamnă combustibil pe o rază de un kilometru şi jumătate, iar focul aproape s-a stins, lăsând o suprafaţă de 8 km distrusă în totalitate. Descrieri ale unor incendii secundare care au persistat în afara razei de un kilometru şi jumătate a furtunii sunt rare şi greu de găsit, dar este foarte probabil ca sute sau chiar mii de incendii mai mici să se fii menţinut pentru mai bine de 24 de ore. Fotografiile realizate la Hiroshima în zilele imediat următoare nu prezintă nicio dovadă semnificativă a unor cantităţi uriaşe de fum.
Oraşul Nagasaki a fost lovit de o bombă mai mare, dar poziţionarea geografică a cruţat oraşul de o furtună de foc. În timp ce oraşul Hiroshima este centrat pe o câmpie mare şi plană, Nagasaki are un relief neregulat cu numeroase dealuri şi văi, dispunând şi de un mare port. Incendii secundare au fost răspândite, iar pompierii din Nagasaki au trebuit să se descurce cu un sistem de apă deteriorat. A fost nevoie de câteva zile pentru ca aceste mici incendii să fie controlate şi stinse. Poziţionarea geografică a oraşului Nagasaki a însemnat mult mai puţine incendii decât în Hiroshima. La fel ca în Hiroshima, fotografiile realizate după catastrofa nucleară nu arată mase semnificative de fum în atmosferă.
Când armata irakiană a dat foc la 700 de sonde de petrol ale Kuwaitului (când aceştia s-au retras în 1991), acestea au ars timp de 8 luni, emiţând în atmosferă aproximativ un milion de tone de fum. Echipa TTAPS a anticipat o schimbare a climei la scară mondială atunci, efecte care din fericire nu s-au materializat. Carl Sagan a scris despre această eroare în cartea sa ”The Demon-Haunted World” (Pământul Blestemat), iar cercetări ulterioare au descoperit cauza acestei greşeli. Cele mai mici părţi ale masei de fum, întinse deasupra unei suprafeţe mari, nu au reuşit să se ridice de-ajuns încât să pătrundă în atmosfera superioară, deşi teoretic, suficient fum a fost produs. Temperaturile au scăzut într-adevăr deasupra Golfului Persic, dar proporţiile acestui fenomen au rămas locale.
Explozie nucleară
Alte evenimente cataclismice au dovedit că scenariul unei ierni atomice nu este deloc o utopie. Erupţia muntelui vulcanic Pinatubo din Filipine, tot în 1991, a aruncat aproape 17 milioane de tone de particule în atmosfera superioară, cauzând astfel scăderea temperaturii globale cu un grad pentru câteva luni. Ponderea luminii solare a scăzut cu 10% în acest timp. Această scădere nu a avut niciun efect pe lungă durată asupra agriculturii.
Pinatubo a fost doar o scânteie pe lângă extincţia K-T (Cretacică – Terţiară) care a avut loc cu 65 de milioane de ani în urmă, când teoretic, un asteroid a lovit planeta Pământ cu o forţă destructivă de o sută de milioane de megatone (o megatonă corespunde unei explozii a 1 000 000 tone de TNT) , luminând practic aproape întreaga planetă prin incendii. Dovada acestui fapt se numeşte Stratul K-T şi rezidă într-un strat de lut care poate fi găsit pe întregul glob. Ponderea luminii solare s-a redus cu 10-20% pentru 10 ani, cauzând o extincţie masivă şi rapidă a tuturor speciilor, de la plante până la animale erbivore şi carnivore.
Dar nu trebuie să ne aşteptăm ca aşa ceva să se întâmple în urma unui război nuclear. Vremurile noastre se schimbă în continuu, inclusiv arta războaielor. Statele nu mai posedă armele de puterea unei megatone, populare în anii 1950 şi 1960, puterea armelor de acum reprezentând doar o parte dintr-o megatonă. Deşi sunt convenţionale, dotările armatei Statelor Unite ale Americii sunt atât de performante, încât pot anihila efectiv doar cu arme convenţionale orice intenţie a adversarului de a purta un război, chiar şi la scară mondială. Dar asta nu înseamnă că nu mai este nevoie de forţele nucleare, deoarece în cazul în care SUA vor fi atacate cu arme nucleare de o altă superputere, atunci ”răspunsul” va fi cel mai probabil nuclear, acest lucru însemnând o distrugere mutuală sigură. Dar dacă o ţară mai ”mică” va ataca prima ? Sau dacă vor fi plasate bombe nucleare în portbagajul unor maşini aflate în mari aglomeraţii urbane? În era modernă, este mai puţin vădit dacă o superputere ar fi nevoită să răspundă unor atacuri.
Multe naţiuni de rangul al doilea au început ”înarmarea nucleară” şi îşi creează stocuri de arme nucleare. India şi Pakistan ar putea avea nişte divergenţe, iar Israelul ar putea avea parte de câteva surprize ”nucleare” din partea inamicilor săi. Sau cine ştie ce ar mai putea face Iranul sau Coreea de Nord. Războaiele nucleare regionale rămân deci o posibilitate reală. După cele mai pesimiste estimări ale studiilor echipei TTAPS, aproape un milion de tone de fum sunt aşteptate la fiecare atac nuclear, prefigurându-se că la aceste războaie nucleare se vor folosi aproape 50 de arme nucleare, în comparaţie cu o conflagraţie mondială, cu superputeri nucleare implicate, când s-ar putea folosi peste 150 de arme nucleare. Astfel, în momentul de faţă cel mai probabil scenariu nuclear prevede efecte climatice similare a trei erupţii ale vulcanului Pinatubo, conform celor mai pesimiste estimări şi efecte cu mult mai mici decât extincţia K-T.
Acestea fiind spuse, o iarnă atomică este o bună predicţie în cazul celui mai pesimist scenariu, când toate variabilele sunt cel mai puţin favorabile, fiind mult mai probabilă o toamnă atomică care nu se prefigurează a fi atât de destructivă. Dar acest lucru rămâne de văzut, încât efectele unui asemenea fenomen sunt puternic influenţate de variabile, cum ar fi spre exemplu dacă războiul nuclear se va desfăşura în timpul perioadei de vegetaţie. O bombă nucleară în mijlocul oraşului Los Angeles poate duce la cea mai devastatoare furtună de foc din istoria umanităţii, în timp ce aceeaşi bombă detonată în munţii Pakistanului ar putea chiar să nu cauzeze nici un incendiu. Există prea multe variabile neprevăzute pentru a şti ce efecte ar putea produce fumul subsecvent unui război nuclear, încât nu putem decât aştepta să se întâmple, dacă am dori aşa ceva. Este evident faptul că toţi suntem conştienţi de numeroasele implicaţii pe care le-ar putea avea un război nuclear, iar dacă acesta se va întâmpla vreodată, ideea unei toamne atomice ar fi probabil printre ultimele lucruri care ne-ar putea preocupa în acel moment. Fizicianul Freeman Dyson a descris probabil cel mai bine această situaţie când a spus ”TTAPS este o parte atroce a ştiinţei, dar aş vrea cu ardoare să pun o întrebare: cine vrea să fie acuzat de favorizarea unui război nuclear?”.
Articolul reprezintă traducerea articolului Nuclear War and Nuclear Winter, realizată cu acordul editorului de pe site-ul Skeptoid.com.
Traducere: Alexandru Olteanu
