Înainte de anii ’90, prevalenţa autismului infantil era în jur de 1 la 2500 de copii (autismul este diagnosticat în jurul vârstei de 2 ani). Acum estimările sunt în zona lui 1 din 150! Eşti cumva la maternitate şi poţi număra 150 de bebeluşi? Unul sigur va fi autist.
La prânz: 120 de grame piure de legume diluat cu lapte şi, ca desert, la alegere, compot de fructe sau fruct copt zdrobit. Meniul unui bebeluş de 4 luni. Simţi deja un fior de plăcere? Să schimbăm registrul: 600.000 de copii (nu neapărat bebeluşi) în fiecare an. Ce-i cu ei, nu au suficient dovlecel sau spanac la dispoziţie? Unii nu au, într-adevăr, însă nu la asta vreau să mă refer.
Paul Offit şi şi vaccinul împotriva rotavirusului
600 000 de copii mor anual din cauza unui anumit virus. Se numeşte rotavirus şi generează gastroenterita virală (a nu se confunda cu gastroenterita care dispare în 3 zile). Copiii mor. Mamele lor se roagă la zeii locali (în funcţie de religie, asta vreau să spun) însă zeii nu intervin. Poate pentru că sunt surzi? (zei cu handicap auditiv, ţi-ar fi trecut prin cap?) Sau sunt nepăsători? Sau sunt cruzi? Sau, ipoteza mea favorită, nu există? Cert este că zeii nu fac nimic, dar oamenii au unele idei (probabil pentru că nu-şi irosesc energia în dialoguri fanteziste).
Un astfel de om este Paul Offit. El a lucrat 25 de ani pentru a pune la punct un vaccin sigur împotriva rotavirusului. A reuşit! L-au ajutat Fred Clark şi Stanley Plotkin (Iisus din Nazareth nu este menţionat). U.S. Food and Drug Administration a aprobat, în 2006, includerea vaccinului în programul recomandat pentru americani. RotaTeq salvează, în fiecare zi, sute de vieţi.
Ce legătură este între un vaccin şi autism?
Îţi vine să crezi că Offit primeşte scrisori de ameninţare şi este numit „terorist”? Da, aşa se întâmplă, însă nu pentru minunata lui realizare medicală. Ci pentru altceva: în 2008 a publicat şi el, acolo, o carte, la Columbia University Press, intitulată Autism’s False Prophets: Bad Science, Risky Medicine and a Search for a Cure.
Ce l-o fi apucat? Hai să-ţi povestesc (dacă ai o cunoştinţă cu un copil autist îi poţi trimite un link): între 1993 şi 2003 statisticile americane au revelat o creştere cu 653% a ratelor de autism din întreaga ţară. În statul Wisconsin procentul îţi taie respiraţia: 15.117% (Rust, 2006, Autism Epidemic Doubted). Exact: epidemie de autism!
Înainte de anii ’90, prevalenţa autismului infantil era în jur de 1 la 2500 de copii (autismul este diagnosticat în jurul vârstei de 2 ani). Acum estimările sunt în zona lui 1 din 150! Eşti cumva la maternitate şi poţi număra 150 de bebeluşi? Unul sigur va fi autist, dacă e să credem aceste cifre. Cum e posibil aşa ceva? Se întâmplă ceva extrem de grav în America? Nu doar acolo, evident. Zeul ne trimite unul din avertismentele lui nevrotice?
Oamenii aveau nevoie de explicaţii (în primul rând părinţii acestor copii). Şi o astfel de explicaţie s-a conturat, după apariţia unui studiu în prestigioasa revista Lancet (Wakefield, 1998, Ileal lymphoid nodular hyperplasia, non-specific colitis, and regressive development disorder în children). Studiul părea să demonstreze o legătură între autism şi vaccinurile de imunizare (tocmai ţi-ai vaccinat copilul împotriva rujeolei? Fii atentă, e posibil să devină autist!). Vaccinurile conţineau tiomersal. Unul din constituenţii acestui conservant este mercurul, despre care să ştie că produce, în anumite doze, tulburări neurologice. Presa a popularizat imediat acest articol, iar părinţii au avut sentimentul că, în sfârşit, înţeleg de ce li s-au îmbolnăvit copiii.
Think about it: copilul tău are în jur de 2 ani şi trebuie să-i faci ROR-ul (rujeola, oreion, rubeola, pentru vizitatorii mai tineri). Eşti un părinte responsabil, faci asta şi constaţi, ulterior, la un control de rutină, că fiinţa la care ţii probabil cel mai mult primeşte un diagnostic dramatic (mulţi autişti nu pot stabili relaţii afective cu ceilalţi). Este imposibil să nu faci legătura între cele 2 evenimente. Şi care este următorul pas? Militezi pentru eliminarea tiomersalului. Poate chiar îţi sfătuieşti prietenii să nu-şi mai vaccineze copiii (în foarte civilizata Anglie, ratele de vaccinare au scăzut de la 92% la 73%, conform unui studiu din 2008 apărut în Pediatrics. Rezultatul? O epidemie bruscă de rujeolă.
Obama, aflat în campanie prezidenţială, nu putea rămâne indiferent: „Unii oameni, inclusiv eu, suspectează o legătură între autism şi vaccinuri”. Ei, dacă ţi-ai făcut o idee despre emoţia publică din jurul cauzelor autismului, imaginează-ţi cum e să vină cineva (Offit e.g.), să spună că avem de-a face cu un caz tipic de corelaţie iluzorie (studiul lui Wakefield a fost realizat doar pe 12 copii şi nu a fost replicat!) şi să prezică o epidemie de rujeola (profeţie împlinită, imediat)!
Tu nu i-ai trimite un mail furios? Poate chiar l-ai ameninţa cu moartea, privindu-ţi copilul captiv mişcărilor stereotipe şi repetitive (tipice pentru autism) şi gândindu-te la milioane de alţi copii care ar putea ajunge aşa dacă se vaccinează?
Totuşi, studiile arătau că deşi rata vaccinărilor era constantă sau chiar scădea, rata autismului continua să crească. Ce rezultă de aici, folosind o doză nepericuloasa de logică? Guvernul danez a mers până acolo încât a interzis vaccinurile care conţineau tiomersal. Ce crezi că s-a întâmplat cu rata autismului? A scăzut, nu-i aşa? Nu, a crescut în continuare! Offit a avut dreptate şi sute de mii de oameni s-au înşelat: nu există nicio dovadă puternică pentru o legătură între vaccinuri şi autism! Dacă există un efect al vaccinurilor, acesta este extraordinar de mic, practic nedetectabil.
Corelaţii iluzorii. Sunt peste tot! Cineva trebuie să ne înveţe să ne protejăm de ele. Dar cine naiba să facă asta? Când mizele sunt mari (sănătatea copiilor) se poate ajunge destul de departe: dacă ai fi Offit, după ce ţi-ai dedicat viaţa salvării vieţilor prichindeilor, nu ar fi prea plăcut să primeşti un telefon în care ţi se spune că băieţelul tău urmează să fie călcat cu maşina (şi asta, eventual, săptămânal).
Cu toate acestea, numărul enorm de cazuri de autism, în comparaţie cu anii anteriori lui 1990, este o realitate. Să tragem concluzia că este vorba, într-adevăr, de o epidemie? Ne pedepseşte Dumnezeu pentru stilul de viaţă decadent? Îngerul Gabriel, luptându-se cu o imaginaţie specifică galinaceelor, ne atrage atenţia asupra lăcomiei (corporatiste) şi a egocentrismului? Autismul nu apare, oricât de anti-dogmatici am fi, din senin şi nici măcar de la nivel cuantic.
Şi atunci, care sunt cauzele acestei explozii? De ce auzim tot mai des de copii autişti? Există răspunsuri raţionale, fireşte. Nu le dau eu, aici, dar poţi citi acest articol pentru a le afla (în limba engleză): Gernsbacher, 2005, Three reasons not to believe în an autism epidemic, articol apărut în Current Directions în Psychological Science, 14, 55-58.
Articol preluat de pe blogul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului.
