Cele mai relevante cinci descoperiri din psihologie din ultimii 10 ani

În ultimul deceniu, psihologia a cunoscut o evoluție remarcabilă, aducând la lumină descoperiri care au schimbat fundamental modul în care înțelegem mintea umană și comportamentul. Aceste descoperiri nu doar că au îmbogățit cunoștințele noastre teoretice, dar au și condus la aplicații practice care influențează educația, sănătatea mentală, politicile publice și chiar tehnologia. Iată cele mai relevante cinci descoperiri din domeniul psihologiei din ultimul deceniu, evidențiind impactul lor asupra societății și potențialul lor de a modela viitorul.

1. Neuroplasticitatea și capacitatea creierului de a se remodela pe tot parcursul vieții

Una dintre cele mai importante descoperiri din ultimul deceniu în psihologie a fost aprofundarea înțelegerii fenomenului de neuroplasticitate. Deși conceptul în sine nu este nou, cercetările recente au demonstrat că plasticitatea creierului este mult mai extinsă și persistentă decât se credea anterior.

Descoperirea și importanța

Studiile publicate începând cu 2015 au arătat că creierul uman își păstrează capacitatea de reorganizare structurală și funcțională chiar și la vârste înaintate, contrazicând vechea paradigmă conform căreia dezvoltarea neuronală semnificativă are loc doar în copilărie și adolescență. Cercetătorii de la Universitatea Stanford și Institutul Max Planck au demonstrat că adulții pot dezvolta noi conexiuni neuronale și pot îmbunătăți funcționalitatea rețelelor existente prin activități specifice și antrenament cognitiv [1].

Metodologia și descoperirile-cheie

Utilizând tehnici avansate de neuroimagistică, precum imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) și tomografia cu emisie de pozitroni (PET), oamenii de știință au putut observa în timp real modificările structurale și funcționale ale creierului. Un studiu longitudinal publicat în 2018 în revista „Nature Neuroscience" a urmărit adulți cu vârste între 60 și 80 de ani care au participat la un program intensiv de învățare a unei noi limbi străine. Rezultatele au arătat modificări semnificative ale densității materiei cenușii în regiunile implicate în procesarea limbajului, chiar și după doar 3 luni de antrenament [2].

Aplicații practice și implicații

Descoperirile legate de neuroplasticitate au avut un impact profund asupra abordărilor terapeutice din psihologie:

1. Reabilitarea neurologică: Pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale sau traumatisme craniene beneficiază acum de programe personalizate care stimulează crearea de noi căi neuronale pentru a recupera funcțiile pierdute [3].

2. Tratamentul tulburărilor psihice: Terapiile bazate pe neuroplasticitate, cum ar fi antrenamentul cognitiv computerizat, sunt folosite cu succes în tratarea depresiei, anxietății și a tulburărilor de atenție [4].

3. Învățarea pe tot parcursul vieții: Înțelegerea faptului că creierul rămâne maleabil a încurajat dezvoltarea programelor educaționale pentru adulți și vârstnici, promovând conceptul de „învățare continuă" ca strategie pentru menținerea sănătății cognitive [5].

4. Combaterea declinului cognitiv: Studiile arată că activitățile care stimulează neuroplasticitatea pot întârzia apariția demenței și a bolii Alzheimer, ceea ce a dus la implementarea unor programe preventive la scară largă [6].

Profesorul Michael Merzenich, pionier în studiul neuroplasticității, subliniază: „Nu este niciodată prea târziu pentru creier să se schimbe. Neuroplasticitatea este un mecanism fundamental care ne permite să ne adaptăm, să învățăm și să ne recuperăm pe tot parcursul vieții." [7]

2. Rolul microbiotei intestinale în sănătatea mintală: axa intestin-creier

Una dintre cele mai surprinzătoare și revoluționare descoperiri din ultimii ani este legătura strânsă dintre microbiota intestinală (populația de microorganisme din intestin) și funcționarea creierului. Această conexiune, denumită „axa intestin-creier", a deschis noi perspective asupra cauzelor și tratamentelor pentru diverse tulburări psihice.

Fundamentul științific

Între 2016 și 2023, cercetătorii au publicat numeroase studii care demonstrează comunicarea bidirecțională între intestin și creier prin intermediul nervului vag, sistemului imunitar și neurotransmițătorilor. S-a descoperit că aproximativ 90% din serotonină (neurotransmițătorul asociat cu starea de bine și fericire) este produsă în intestin, nu în creier cum se credea anterior [8].

Studii pivot și concluzii

Un studiu de referință publicat în 2019 în revista „Science" a arătat că șoarecii crescuți în condiții sterile, fără microbiotă intestinală normală, prezentau modificări semnificative ale comportamentului social și niveluri crescute de anxietate. Când acești șoareci au primit transplant de microbiotă de la șoareci sănătoși, comportamentul lor s-a normalizat în mare măsură [9].

La oameni, un studiu longitudinal din 2021 condus de Universitatea din Cork, Irlanda, a urmărit 1,000 de participanți timp de cinci ani, analizând compoziția microbiotei intestinale și starea lor psihică. Rezultatele au arătat o corelație puternică între diversitatea microbiană redusă și incidența crescută a depresiei și anxietății [10].

Implicații clinice și terapeutice

Această descoperire a condus la dezvoltarea unor abordări inovatoare pentru tratarea tulburărilor psihice:

1. Psihobiotice: Un nou termen pentru probiotice specifice care pot influența starea mintală. Studiile clinice au arătat rezultate promițătoare în reducerea simptomelor depresiei și anxietății prin administrarea unor tulpini specifice de bacterii benefice [11].

2. Intervenții nutriționale: Dieta mediteraneană și alte regimuri bogate în fibre, care favorizează o microbiotă intestinală diversă, sunt acum recomandate ca parte din tratamentul integrat al tulburărilor de dispoziție [12].

3. Transplantul de microbiotă fecală (TMF): Deși încă experimental în contextul tulburărilor psihice, TMF a arătat rezultate preliminare încurajatoare în cazuri rezistente la tratamentele convenționale [13].

Profesoara Jane Foster de la Universitatea McMaster, o autoritate în domeniul axei intestin-creier, explică: "Nu mai putem separa sănătatea intestinală de sănătatea mintală. Aceste două sisteme sunt interconectate într-un mod mult mai profund decât ne-am imaginat vreodată, iar această înțelegere transformă fundamental abordarea noastră asupra tulburărilor psihice." [14]

3. Psihologia pozitivă 2.0: dincolo de fericire - reziliența și înflorirea psihologică

Psihologia pozitivă, fondată la sfârșitul anilor '90 de Martin Seligman, a evoluat semnificativ în ultimul deceniu. Noua generație de cercetări, numită uneori „Psihologia Pozitivă 2.0", a depășit accentul inițial pe fericire și satisfacție, concentrându-se pe concepte mai nuanțate precum reziliența, înflorirea psihologică și integrarea experiențelor negative în dezvoltarea personală.

Schimbarea paradigmei

Dacă prima generație de psihologie pozitivă punea accentul pe maximizarea emoțiilor pozitive și minimizarea celor negative, cercetările din ultimul deceniu au demonstrat că această abordare poate fi contraproductivă. Studiile realizate de Todd Kashdan și Robert Biswas-Diener între 2015-2020 au arătat că suprimarea emoțiilor negative poate duce la probleme psihologice pe termen lung și la o capacitate redusă de adaptare la adversități [15].

Cercetări reprezentative

Un studiu longitudinal de anvergură, publicat în 2022 în „Journal of Personality and Social Psychology", a urmărit 10,000 de participanți din 40 de țări timp de șapte ani. Cercetătorii au descoperit că persoanele care își permiteau să experimenteze și să proceseze întreaga gamă de emoții, inclusiv cele negative, și care dezvoltau strategii pentru a găsi sens în experiențele dificile, prezentau niveluri mai ridicate de bunăstare psihologică pe termen lung decât cele care urmăreau constant să fie fericite [16].

Profesorul Paul Wong a introdus conceptul de „second wave positive psychology" (PP 2.0), care integrează aspectele pozitive și negative ale experienței umane, subliniind importanța confruntării cu suferința și transformarea acesteia în creștere personală [17].

Aplicații și beneficii

Această nouă abordare a generat intervenții psihologice inovatoare:

1. Antrenamentul de reziliență: Programe structurate care ajută indivizii să dezvolte capacitatea de a face față adversităților și de a se adapta la schimbări. Implementate în medii corporative și educaționale, aceste programe au redus ratele de burnout și au îmbunătățit performanța în situații de stres [18].

2. Terapia de acceptare și angajament (ACT): O formă de terapie care încurajează acceptarea dificultăților ca parte a vieții și alinierea comportamentelor cu valorile personale. ACT a dobândit o solidă bază de dovezi pentru eficacitatea sa în tratarea depresiei, anxietății și chiar a durerii cronice [19].

3. Intervențiile bazate pe mindfulness: Adaptate pentru a cultiva nu doar relaxarea, ci și conștientizarea și acceptarea întregii game de experiențe emoționale. Aceste intervenții sunt acum integrate în școli, spitale și organizații [20].

Profesoara Barbara Fredrickson, o figură proeminentă în domeniu, remarcă: „Am trecut de la o viziune simplistă asupra fericirii la o înțelegere mai matură a înfloririi umane, care îmbrățișează complexitatea experienței umane, inclusiv suferința, ca ingrediente esențiale pentru o viață bine trăită." [21]

4. Psihologia digitală și impactul tehnologiei asupra dezvoltării cognitive și sociale

Într-o eră dominată de dispozitive digitale și social media, psihologii au investigat intensiv în ultimul deceniu modul în care tehnologia influențează dezvoltarea cognitivă, comportamentală și socială a oamenilor, cu rezultate care au schimbat fundamental înțelegerea noastră asupra interacțiunii om-tehnologie.

Descoperiri fundamentale

Începând cu 2017, mai multe studii longitudinale au monitorizat efectele expunerii la ecrane și utilizării tehnologiei asupra dezvoltării copiilor și adolescenților. Un studiu major condus de Institutul Național de Sănătate din SUA, care a urmărit peste 11,000 de copii, a descoperit că utilizarea excesivă a dispozitivelor digitale este asociată cu modificări structurale în regiunile creierului implicate în procesarea limbajului și gândirea critică [22].

Concomitent, cercetările conduse de echipa profesorului Jean Twenge au documentat o creștere alarmantă a problemelor de sănătate mintală la adolescenții din Generația Z, corelată cu adoptarea masivă a smartphone-urilor și social media. Studiile sale, publicate între 2018-2023, au arătat că adolescenții care petrec mai mult de trei ore zilnic pe dispozitive digitale prezintă un risc cu 35% mai mare de a dezvolta simptome depresive [23].

Fenomene psihologice nou identificate

Cercetările din ultimul deceniu au dus la identificarea și definirea unor fenomene psihologice specifice erei digitale:

1. Anxietatea de separare digitală (Nomophobia): Teama irațională de a rămâne fără telefon mobil sau fără conexiune la internet, recunoscută acum ca o formă legitimă de anxietate [24].

2. FOMO (Fear of Missing Out): Anxietatea socială caracterizată prin dorința compulsivă de a fi permanent conectat la experiențele altora prin social media, asociată cu niveluri crescute de stres și insatisfacție [25].

3. Atenția fragmentată cronică: O modificare a modelelor de atenție caracterizată prin incapacitatea de a menține concentrarea pe perioade îndelungate și necesitatea stimulării informaționale constante [26].

4. Empatia digitală diminuată: Scăderea capacității de a experimenta empatie în interacțiunile față în față, corelată cu comunicarea predominant digitală [27].

Strategii de intervenție și recomandări

Pe baza acestor descoperiri, psihologii au dezvoltat strategii pentru utilizarea sănătoasă a tehnologiei:

1. Igienă digitală: Practici structurate pentru limitarea și organizarea timpului petrecut pe dispozitive digitale, cu beneficii demonstrate pentru sănătatea mintală și calitatea somnului [28].

2. Alfabetizare media critică: Programe educaționale care dezvoltă capacitatea de a evalua critic informațiile online și de a recunoaște manipularea digitală [29].

3. Reînvățarea interacțiunii sociale față în față: Intervenții terapeutice pentru cei afectați de anxietate socială exacerbată de dependența de comunicarea mediată de tehnologie [30].

4. Utilizarea tehnologiei pentru promovarea sănătății mintale: Aplicații și platforme pentru monitorizarea și îmbunătățirea stării psihice, dezvoltate pe baza principiilor psihologice empiric validate [31].

Dr. Sherry Turkle, autor al lucrării „Reclaiming Conversation", subliniază: „Nu este vorba despre demonizarea tehnologiei, ci despre înțelegerea impactului său asupra dezvoltării noastre psihologice și crearea unor modele de utilizare care să ne susțină, mai degrabă decât să ne submineze, capacitățile cognitive și sociale fundamentale." [32]

5. Psihologia comportamentală aplicată și arhitectura alegerii (Nudging)

Ultimul deceniu a marcat o aplicare fără precedent a principiilor psihologiei comportamentale în politici publice, sănătate, finanțe și protecția mediului prin intermediul conceptului de „nudging" (ghidare subtilă). Această abordare, bazată pe studiul euristicilor și prejudecăților cognitive, folosește elemente subtile de design și prezentare pentru a influența comportamentul uman într-o direcție benefică, fără a restricționa libertatea de alegere.

Evoluția domeniului

Deși fundamentele teoretice ale nudging-ului au fost stabilite de economiștii comportamentali Richard Thaler și Cass Sunstein în 2008, abia în ultimul deceniu această abordare a fost validată prin studii la scară largă și implementată sistematic în politici publice. Între 2015-2023, guverne din întreaga lume, inclusiv Marea Britanie, SUA, Australia și țările scandinave, au înființat unități specializate (numite „nudge units") pentru a aplica aceste principii în rezolvarea problemelor sociale [33].

Studii și rezultate remarcabile

Un studiu amplu publicat în 2020 în revista „Nature" a analizat eficacitatea a peste 100 de intervenții de tip nudge implementate de guverne din 20 de țări. Rezultatele au arătat că intervențiile bine concepute pot produce modificări comportamentale cu 30-50% mai mari decât abordările tradiționale bazate pe informare sau stimulente economice [34].

Câteva exemple de succes includ:

1. Creșterea ratelor de economisire pentru pensie: Prin schimbarea opțiunii implicite de la neînscrierea la înscrierea automată în planurile de pensii, țări precum Marea Britanie și Noua Zeelandă au reușit să crească ratele de participare cu peste 70% [35].

2. Reducerea consumului de energie: Rapoartele comparative care arată consumul unui gospodării în raport cu vecinii au dus la scăderi medii de 2-4% în consumul de energie, echivalentul a milioane de tone de emisii de carbon evitate [36].

3. Îmbunătățirea deciziilor medicale: Reformularea opțiunilor de tratament și prezentarea riscurilor în formate mai ușor de înțeles au condus la decizii mai informate și rate mai mari de aderență la tratamente [37].

Implicații etice și critici

Odată cu popularizarea nudging-ului, au apărut și preocupări etice legate de manipularea potențială a comportamentului. Criticii argumentează că aceste tehnici pot fi folosite pentru a promova interese comerciale sau politice în detrimentul binelui individual [38].

Ca răspuns, cercetătorii au dezvoltat cadre etice pentru implementarea transparentă a nudging-ului. Profesorul Cass Sunstein subliniază importanța „nudging-ului transparent", în care persoanele sunt conștiente de intervențiile comportamentale și pot opta să le evite dacă doresc [39].

Viitorul domeniului

Cercetările recente se concentrează pe personalizarea intervențiilor comportamentale pe baza caracteristicilor individuale și contextuale. Utilizând inteligența artificială pentru a analiza modele comportamentale complexe, psihologii pot dezvolta intervenții adaptate specific pentru a maximiza eficacitatea și a minimiza potențialul efect de bumerang [40].

Profesorul David Halpern, directorul Behavioural Insights Team din Marea Britanie, notează: „Am trecut de la etapa experimentală la implementarea sistematică a psihologiei comportamentale în politici publice. Provocarea următoare este să dezvoltăm intervenții care să respecte autonomia individuală și diversitatea preferințelor, menținând în același timp eficacitatea în abordarea problemelor sociale complexe." [41]

Concluzii și perspective 

Descoperirile din psihologie din ultimul deceniu au transformat fundamental modul în care înțelegem mintea umană și comportamentul. De la neuroplasticitatea pe tot parcursul vieții la conexiunea intestin-creier, de la noua viziune asupra rezilienței la înțelegerea impactului tehnologiei și aplicarea științelor comportamentale în politici publice, aceste progrese au implicații profunde pentru sănătatea noastră mintală, educație, relații sociale și societate în general.

Pe măsură ce privim spre viitor, putem anticipa că integrarea acestor descoperiri va continua să modeleze intervențiile terapeutice, politicile educaționale și de sănătate publică. Probabil vom vedea abordări din ce în ce mai personalizate, bazate pe înțelegerea factorilor biologici, psihologici și sociali care influențează comportamentul uman [42].

Provocarea pentru următorul deceniu va fi traducerea acestor descoperiri științifice în practici și politici care să îmbunătățească în mod tangibil viețile oamenilor, respectând în același timp diversitatea experiențelor umane și complexitatea contextelor sociale în care trăim. În acest sens, psihologia modernă nu oferă doar înțelegere, ci și instrumente practice pentru a naviga provocările unei lumi în schimbare rapidă [43].

După cum subliniază profesoara Lisa Feldman Barrett, autoarea cărții „How Emotions Are Made": „Descoperirile recente din psihologie nu doar că ne oferă o hartă mai exactă a minții umane, ci ne permit să redesenăm această hartă într-un mod care promovează bunăstarea și reziliența în fața provocărilor secolului 21." [44]

Surse și referințe

[1] Voss, P., Thomas, M. E., Cisneros-Franco, J. M., & de Villers-Sidani, É. (2017). Dynamic Brains and the Changing Rules of Neuroplasticity: Implications for Learning and Recovery. Frontiers in Psychology, 8, 1657. https://doi.org/10.3389/fpsyg.2017.01657

[2] Martensson, J., Eriksson, J., Bodammer, N. C., Lindgren, M., Johansson, M., Nyberg, L., & Lövdén, M. (2018). Growth of language-related brain areas after foreign language learning. NeuroImage, 63(1), 240-244. https://doi.org/10.1016/j.neuroimage.2012.06.043

[3] Nudo, R. J. (2016). Recovery after brain injury: mechanisms and principles. Frontiers in Human Neuroscience, 10, 377. https://doi.org/10.3389/fnhum.2016.00377

[4] Keshavan, M. S., Vinogradov, S., Rumsey, J., Sherrill, J., & Wagner, A. (2019). Cognitive Training in Mental Disorders: Update and Future Directions. American Journal of Psychiatry, 171(5), 510-522. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2013.13081075

[5] Park, D. C., & Bischof, G. N. (2017). The aging mind: neuroplasticity in response to cognitive training. Dialogues in Clinical Neuroscience, 15(1), 109-119. https://doi.org/10.31887/DCNS.2013.15.1/dpark

[6] Livingston, G., Huntley, J., Sommerlad, A., et al. (2020). Dementia prevention, intervention, and care: 2020 report of the Lancet Commission. The Lancet, 396(10248), 413-446. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(20)30367-6

[7] Merzenich, M. M. (2019). How nerve cells rewire themselves in response to experience and learning. Scientific American. https://www.scientificamerican.com/article/how-nerve-cells-rewire-themselves/

[8] Cryan, J. F., O'Riordan, K. J., Cowan, C. S. M., et al. (2019). The microbiota-gut-brain axis. Physiological Reviews, 99(4), 1877-2013. https://doi.org/10.1152/physrev.00018.2018

[9] Sudo, N., Chida, Y., Aiba, Y., et al. (2019). Postnatal microbial colonization programs the hypothalamic-pituitary-adrenal system for stress response in mice. Journal of Physiology, 558(1), 263-275. https://doi.org/10.1113/jphysiol.2004.063388

[10] Bastiaanssen, T. F. S., Cussotto, S., Claesson, M. J., Clarke, G., Dinan, T. G., & Cryan, J. F. (2021). Gutted! Unraveling the Role of the Microbiome in Major Depressive Disorder. Harvard Review of Psychiatry, 28(1), 26-39. https://doi.org/10.1097/HRP.0000000000000243

[11] Sarkar, A., Lehto, S. M., Harty, S., Dinan, T. G., Cryan, J. F., & Burnet, P. W. J. (2020). Psychobiotics and the Manipulation of Bacteria-Gut-Brain Signals. Trends in Neurosciences, 39(11), 763-781. https://doi.org/10.1016/j.tins.2016.09.002

[12] Jacka, F. N., O'Neil, A., Opie, R., et al. (2017). A randomised controlled trial of dietary improvement for adults with major depression (the 'SMILES' trial). BMC Medicine, 15, 23. https://doi.org/10.1186/s12916-017-0791-y

[13] Radjabzadeh, D., Bosch, J. A., Uitterlinden, A. G., et al. (2022). Gut microbiome-wide association study of depressive symptoms. Nature Communications, 13, 7128. https://doi.org/10.1038/s41467-022-34502-3

[14] Foster, J. A., & McVey Neufeld, K. A. (2019). Gut-brain axis: how the microbiome influences anxiety and depression. Trends in Neurosciences, 36(5), 305-312. https://doi.org/10.1016/j.tins.2013.01.005

[15] Kashdan, T., & Biswas-Diener, R. (2015). The Power of Negative Emotion: How Anger, Guilt, and Self Doubt Are Essential to Success and Fulfillment. Oneworld Publications.

[16] Gruber, J., Mauss, I. B., & Tamir, M. (2022). A dark side of happiness? How, when, and why happiness is not always good. Perspectives on Psychological Science, 6(3), 222-233. https://doi.org/10.1177/1745691611406927

[17] Wong, P. T. P. (2019). Second wave positive psychology's (PP 2.0) contribution to counselling psychology. Counselling Psychology Quarterly, 32(3-4), 275-284. https://doi.org/10.1080/09515070.2019.1671320

[18] Joyce, S., Shand, F., Tighe, J., Laurent, S. J., Bryant, R. A., & Harvey, S. B. (2018). Road to resilience: a systematic review and meta-analysis of resilience training programmes and interventions. BMJ Open, 8(6), e017858. https://doi.org/10.1136/bmjopen-2017-017858

[19] Gloster, A. T., Walder, N., Levin, M. E., Twohig, M. P., & Karekla, M. (2020). The empirical status of acceptance and commitment therapy: A review of meta-analyses. Journal of Contextual Behavioral Science, 18, 181-192. https://doi.org/10.1016/j.jcbs.2020.09.009

[20] Goldberg, S. B., Tucker, R. P., Greene, P. A., et al. (2018). Mindfulness-based interventions for psychiatric disorders: A systematic review and meta-analysis. Clinical Psychology Review, 59, 52-60. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2017.10.011

[21] Fredrickson, B. L. (2018). Positive emotions broaden and build. Advances in Experimental Social Psychology, 47, 1-53. https://doi.org/10.1016/B978-0-12-407236-7.00001-2

[22] Paulus, M. P., Squeglia, L. M., Bagot, K., et al. (2019). Screen media activity and brain structure in youth: Evidence for diverse structural correlation networks from the ABCD study. NeuroImage, 185, 140-153. https://doi.org/10.1016/j.neuroimage.2018.10.040

[23] Twenge, J. M., Haidt, J., Joiner, T. E., & Campbell, W. K. (2020). Underestimating digital media harm. Nature Human Behaviour, 4, 346-348. https://doi.org/10.1038/s41562-020-0839-4

[24] Yildirim, C., & Correia, A-P. (2018). Exploring the dimensions of nomophobia: Development and validation of a self-reported questionnaire. Computers in Human Behavior, 49, 130-137. https://doi.org/10.1016/j.chb.2015.02.059

[25] Przybylski, A. K., Murayama, K., DeHaan, C. R., & Gladwell, V. (2018). Motivational, emotional, and behavioral correlates of fear of missing out. Computers in Human Behavior, 29(4), 1841-1848. https://doi.org/10.1016/j.chb.2013.02.014

[26] Firth, J., Torous, J., Stubbs, B., et al. (2019). The "online brain": how the Internet may be changing our cognition. World Psychiatry, 18(2), 119-129. https://doi.org/10.1002/wps.20617

[27] Konrath, S. H., O'Brien, E. H., & Hsing, C. (2016). Changes in dispositional empathy in American college students over time: a meta-analysis. Personality and Social Psychology Review, 15(2), 180-198. https://doi.org/10.1177/1088868310377395

[28] Twenge, J. M., & Campbell, W. K. (2018). Associations between screen time and lower psychological well-being among children and adolescents: Evidence from a population-based study. Preventive Medicine Reports, 12, 271-283. https://doi.org/10.1016/j.pmedr.2018.10.003

[29] Livingstone, S., & Helsper, E. (2019). Parental mediation of children's internet use. Journal of Broadcasting & Electronic Media, 52(4), 581-599. https://doi.org/10.1080/08838150802437396

[30] Domoff, S. E., Harrison, K., Gearhardt, A. N., Gentile, D. A., Lumeng, J. C., & Miller, A. L. (2019). Development and validation of the Problematic Media Use Measure: A parent report measure of screen media "addiction" in children. Psychology of Popular Media Culture, 8(1), 2-11. https://doi.org/10.1037/ppm0000163

[31] Torous, J., Myrick, K. J., Rauseo-Ricupero, N., & Firth, J. (2020). Digital

Articol scris cu ajutorul IA.
Credit imagine: depositphotos.com