Galagiosii

Într-un experiment desfăşurat în 1954, psihologul Muzafer Sherif a studiat comportamentul a două grupuri de copii aflaţi într-o tabără special organizată în care a urmărit modul în care se dezvoltă tendinţele conflictuale ale membrilor grupurilor şi cum se aplanează acestea.

Vă amintiţi probabil din anii de gimnaziu de rivalitatea dintre clase, de ierarhiile stabilite între acestea, de apelativele pe care elevii din diverse clase le foloseau unii împotriva celorlalţi, de etichetele puse pentru cei ce aparţineau unei clase etc.

În 1954, în cadrul unui program de cercetare organizat de Universitatea din Oklahoma, Statele Unite ale Americii, Muzafer Shefir (1906-1988), unul dintre fondatorii psihologiei sociale şi soţia acestuia, Carolyn, au desfăşurat un experiment care a avut ca obiectiv testarea relaţiilor  intergrupuri, urmărindu-se verificarea următoarelor ipoteze:
-    atunci când persoane care nu au o istorie comună sunt puse împreună pentru a desfăşura diverse activităţi, se creează rapid o ierarhie, iar fiecărui individ îi revine un anume rol;
-    atunci când două grupuri sunt puse să interacţioneze, vor apărea între acestea atitudini şi acţiuni de ostilitate.


Pentru efectuarea experimentului au fost selectaţi 22 de băieţi cu vârsta de 11-12 ani, din acelaşi an şcolar, aparţinând unor familii protestante, cu venituri medii, testaţi psihologic, fără trăsături de personalitatea extreme. Copiii au fost duşi în vara lui ’54 într-o tabără care era înconjurată de Parcul Naţional Peştera Hoţilor (eng. Robber’s Cave). Copiii ştiau că fac parte dintr-o cercetare anume, dar nu ştiau scopul real al experimentului. Aceştia au fost împărţiţi în două grupuri înainte de plecarea în tabără, fără a şti iniţial de existenţa celui de-al doilea grup. Experimentul a constat în trei faze distincte: faza cri
stalizării relaţiilor dintre membrii fiecărui grup, faza dezvoltării conflictelor dintre grupuri şi faza integrării grupurilor.


Faza cristalizării relaţiilor din interiorul grupurilor

După ajungerea la locul taberei, băieţii au fost cazaţi în clădiri separate, neştiind de existenţa celuilalt grup. A urmat o perioadă de acomodare în care copiii au legat prietenii mijlocite de activităţi comune ca înotul ori plimbările.  Grupurile şi-au ales câte un nume (Vulturii şi Gălăgioşii, pe care şi le-au imprimat pe tricouri) şi şi-au stabilit steaguri. După descoperirea – controlată – a existenţei celuilalt grup, au putut fi observate reacţii spontane de nervozitate, sentimentele de apartenenţă la grup s-au întărit şi fiecare grup,  prin unii reprezentanţi, au cerut să intre în competiţie cu "ceilalţi". De asemenea, unii au fost îngrijoraţi de posibilitatea folosirii utilităţilor taberei de către membrii grupului rival.

 

Faza dezvoltării conflictelor dintre grupuri

A doua fază a experimentului, stabilită să dureze 4-6 zile, a constat în antrenarea grupurilor în diverse competiţii. După ce au aflat de existenţa celorlalţi, copii au început să se adreseze celor din celălalt grup cu numele grupului, în loc să se obosească să afle şi să folosească numele real. După prima întâlnire, în sala de mase, ostilitatea a crescut simţitor; unii au vorbit despre arderea steagului celuilalt grup şi majoritatea a început să desconsidere membrii celuilalt grup. La scurt timp unii îşi puneau sugestiv mâna la nas, pentru a arăta că ceilalţi put.

După ce au fost stabilite detaliile competiţiei sportive dintre grupuri, „Gălăgioşii” şi-au petrecut ziua vorbind despre competiţie şi s-au declarat stăpâni ai terenului de sport, pe care au instalat steagul adoptat de ei. Cum conflictele dintre grupuri au depăşit aşteptările cercetătorilor, aceştia s-au temut de izbucnirea unor conflicte care ar periclita siguranţa copiilor şi au terminat mai rapid această fază, trecând la cea de-a treia, ultima, în care au încercat aplanarea conflictelor şi integrarea celor două grupuri.



Faza integrării grupurilor

Cea de-a treia fază a fost programată să dureze 3 zile, timp în care se urmărea identificarea unor căi de a reduce ostilitatea instaurată între băieţii celor două grupuri şi stabilirea unor relaţii de colaborare şi prietenie între acestea.

Primele încercări au eşuat. Acestea au constat în vizionarea împreună a unui film şi participarea la jocuri cu artificii prilejuite de o zi importantă. În urma acestor eşecuri, experimentatorii au recurs la stabilirea unor scopuri supraordonate obiectivelor grupurilor, care pentru a fi îndeplinite necesitau energiile tuturor copiilor, grupurile luate individual fiind neputincioase în faţa problemelor inventate de psihologi.

 

Vulturii

Prima problemă de rezolvat a fost aceea de a restabili funcţionarea sistemului de alimentare cu apă a taberei; cercetătorii au pretins că alimentarea cu apă a fost vandalizată, iar rezolvarea problemei impunea eforturi comune ale ambelor grupuri. După identificarea cauzei, un robinet stricat, copiii au lucrat împreună preţ de  45 de minute. Succesul comun a fost însoţit de unele semne de apropiere, ca de exemplu împrumutarea cănilor către celălalt grup, însetat, şi împărtăşirea astfel a bucuriei de a fi rezolvat problema alimentării cu apă. Nu s-au mai auzit cuvinte urâte adresate între grupuri. După acest  „moment tactic”, copii au fost solicitaţi să ajute la împingerea camionului cu provizii, la care, din nou, toţi s-au implicat cu entuziasm, reprezentând un alt pas spre conciliere şi integrare.

O altă situaţie creată de psihologi a constat în alegerea unui film la care să meargă ambele grupuri şi pentru care trebuia plătită o sumă în avans pentru rezervarea locurilor. Fiecare grup trebuia să plătească 3,5 dolari, iar responsabilii taberei 15 dolari. Deşi unii dintre membrii celor două grupuri au plecat acasă, făcându-li-se dor de părinţi, cei rămaşi au fost de acord cu plata, împărţind în mod egal, în interiorul fiecărui grup, suma necesară (membrii unui grup mai mult decât celălalt, dat fiind numărul inegal de membri ai grupurilor). După urmărirea filmului, cele două grupuri s-au deplasat către tabără împreună şi chiar au luat cina împreună (fără incidente).

Prin intermediul acestor scenarii bine stabilite s-a reuşit ca cele două grupuri să treacă de la faza de ostilitate făţişă la acceptarea reciprocă. Cercetătorii s-au convins că obiectivele funcţionale sunt cele supraordonate celor de grup, care să implice toţi membrii celor două grupuri.

Acest experiment, cunoscut sub numele de experimentul Peştera Hoţilor este unul dintre cele mai cunoscute din psihologia socială şi unul foarte citat în studiile de specialitate. Acesta a arătat cât de uşor poate apărea  ostilitatea între două grupuri şi, pe de altă parte, care sunt metodele funcţionale pentru rezolvarea problemelor dintre acestea.

 


BIBLIOGRAFIE
age-of-the-sage.org/psychology/social/sherif_robbers_cave_experiment.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Robbers_Cave_Experiment

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.