Ce vedeţi în imaginea de mai jos? Nu înţelegeţi mare lucru, nu?

 

Deşi creierul tău procesează petele de culoare şi liniile din imagine, deşi încearcă să identifice ceva în trecutul tău care să dea sens amestecului e alb şi negru de pe ecran, nu identifică nimic cu sens. Dacă daţi clic AICI, o să vedeţi imaginea originală din care  a fost creată cea de deasupra. Când o să reveniţi la imaginea iniţială, creierul o să ştie cum să o înţeleagă.

În videoclipul de mai jos o să mai participaţi la un experiment similar. Care e legătura dintre emoţii şi experimentul cu imagini? Citiţi articolul de faţă ori urmăriţi videoclipul. Textul articolului, după acest paragraf, este adaptarea transcrierii discursului din videoclip. În videoclip o să o auziţi pe Lisa Feldman Barrett, psiholog, prezentând principalele sale idei privind modul în care omul îşi construieşte emoţiile. În ultima parte va vorbi despre cum emoţiile pot fi controlate şi folosite pentru atinge diverse obiective personale.



„Mai multe bombe au explodat în timpul Maratonului din Boston în 2013. Atentatorul supraviețuitor, Dzhokhar Tsarnaev din Cecenia, a fost judecat, condamnat și condamnat la moarte.

Când un juriu trebuie să decidă între închisoare pe viață și pedeapsa cu moartea, se ia în calcul în general dacă acuzatul are remușcări pentru acțiunile sale. Tsarnaev a rostit cuvinte de scuze, dar când jurații i-au privit chipul, tot ce au văzut a fost o privire rece ca de piatră.

Ca om de știință, trebuie să vă spun că jurații nu pot detecta remușcările sau alte emoții la nimeni, niciodată. Nimeni nu poate, pentru că  emoțiile nu sunt ceea ce credem noi. Ele nu sunt universal exprimate și recunoscute. Nu sunt niște reacții necontrolabile și automate ale creierului. Pentru foarte mult timp, am înțeles greșit natura emoțiilor, iar înțelegerea acestora are consecințe importante pentru noi toți.

Studiez emoțiile de 25 de ani, iar în laboratorul meu am analizat fețele umane, măsurând semnalele electrice care fac mușchii faciali să se contracte, producând expresiile faciale. Am cercetat corpul omenesc prin prisma emoțiilor. Am parcurs sute de studii de fiziologie cu mii de subiecți. Am scanat sute de creiere și am examinat toate studiile cerebrale imagistice despre emoție publicate în ultimii 20 de ani. Rezultatele tuturor acestor cercetări sunt compatibile.

Poate vi se pare că emoțiile voastre sunt programate, că se declanșează și „vi se întâmplă”, dar nu e așa. Poate credeți că creierul vostru este programat cu circuite emoționale cu care vă nașteți, dar nu e așa. De fapt, nimeni dintre noi nu are circuite emoționale în creier. Mai mult, niciun creier de pe planetă nu conține circuite emoționale.


Ce sunt emoţiile?

Dar ce sunt, de fapt, emoțiile? Emoțiile sunt niște presupuneri. Sunt presupuneri pe care creierul le construiește pe loc, atunci când miliarde de neuroni lucrează împreună; aveți mai mult control asupra acestor presupuneri decât vă imaginați.

Ideea e că emoțiile nu sunt construite în creierul vostru de la naștere. Sunt doar construite.

Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, priviți.


Chiar acum, creierul vostru lucrează din greu. Neuronii se activează într-una, încercând să înțeleagă această imagine, astfel încât să vedeți mai mult decât niște pete albe și negre. Creierul cerne o viață întreagă de experiențe, făcând mii de presupuneri în același timp, cântărind probabilitățile și încercând să răspundă la întrebarea: „Cu ce seamănă mai mult acest lucru?” Nu: „Ce este aceasta?”, ci „Cu ce seamănă aceasta cel mai mult, din experiența mea anterioară?” Iar toate aceste lucruri se petrec într-o clipă. Dacă creierul vostru se chinuie să găsească ceva potrivit, dar vedeți în continuare pete albe și negre, sunteți într-o stare numită „orbire experiențială”, iar eu vă voi vindeca de această orbire.

→ Daţi clic AICI pentru a vedea imaginea originală.

Acum, mulți dintre voi văd un șarpe, dar de ce se întâmplă asta? Deoarece, pe măsură ce creierul vostru cerne experiențele anterioare, acolo apar cunoștințe noi, provenite din fotografie. Partea cu adevărat interesantă e că lucrurile pe care le-ați învățat cu câteva momente în urmă schimbă felul în care vedeţi acum aceste pete. Așadar, creierul vostru construiește imaginea unui șarpe acolo unde el nu există, iar acest tip de halucinație este ceea ce specialiștii în neuroștiințe numesc predicție.

Practic, predicțiile reprezintă modul în care funcționează creierul. Predicțiile stau la baza fiecărei experiențe pe care o aveți și a fiecărei acțiuni pe care o efectuați. De fapt, ele sunt cele care vă permit să înțelegeți cuvintele pe care le spun.

Predicțiile sunt fundamentale. Ele ne ajută să înțelegem lumea într-un mod rapid și eficient. Așadar, creierul nu reacționează la lumea înconjurătoare. Folosind experiențele anterioare, creierul prezice și construiește experiența voastră privind lumea.

Modul în care vedem emoțiile altora se bazează pe predicții

De aceea pare că ne uităm la fața cuiva și citim emoțiile din expresiile sale faciale, așa cum am citi cuvintele de pe o pagină. Însă, în realitate, creierul realizează predicții. Folosește experiențele anterioare pe baza unor situații similare pentru a încerca să înțeleagă. De data aceasta nu analizați pete de culoare, ci înțelegeți mișcări faciale, precum încrețirea buzelor sau ridicarea unei sprâncene. Iar acea privire rece, ca de piatră? Ar putea fi a cuiva care e un ucigaș fără remușcări, dar ar putea însemna și că cineva își acceptă cu stoicism înfrângerea, exact reacția prescrisă de cultura cecenă pentru situația lui Dzhokhar Tsarnaev.

Lecția este că emoțiile pe care pare că le detectați la alte persoane provin, de fapt, parțial de la ce se întâmplă în capul vostru. Iar acest lucru e adevărat în sala de judecată, dar și în sala de clasă, în dormitor sau în sala de consiliu.

Iată însă motivul meu de îngrijorare: companii tehnologice ca Google ori Facebook cheltuiesc milioane de dolari pe cercetare pentru a crea sisteme de detectare a emoțiilor, dar ele pun întrebarea greșită, deoarece încearcă să detecteze emoțiile după fața și corpul oamenilor. Dar emoțiile nu se văd pe față și pe corp. Mișcările fizice nu au nicio semnificație emoțională intrinsecă. Noi trebuie să le dăm o semnificație. O persoană sau altcineva trebuie să le conecteze cu contextul, iar acest lucru le face semnificative. De aceea știm că un zâmbet poate fi semn de tristețe, plânsul poate însemna fericire, iar o față stoică și imobilă poate însemna că plănuiești furios uciderea inamicului.

Modul în care experimentați propriile emoții implică exact același proces. Practic, creierul face predicții, presupuneri pe care le construiește pe moment, în timp ce miliarde de neuroni lucrează împreună.

Creierul este programat să creeze anumite sentimente, trăiri simple care vin din fiziologia corpului. Așadar, la naștere, puteți simți lucruri precum calmul și agitația, entuziasmul, confortul sau disconfortul. Însă aceste sentimente simple nu sunt emoții. Ele vă însoțesc în fiecare clipă de viață și sunt simple rezumate ale celor ce se petrec în afara corpului, ca un fel de barometru. Însă oferă foarte puține detalii și aveți nevoie de aceste detalii pentru a şti ce să faceți apoi. Ce faceți cu privire la aceste sentimente? Și cum vă oferă creierul aceste detalii? Ei bine, asta sunt predicțiile. Predicțiile leagă senzațiile din corp care vă oferă aceste sentimente simple de cele ce se petrec în jurul vostru, în lume astfel încât să știți ce să faceți. Și, uneori, aceste construcții sunt emoții.

Spre exemplu, dacă ați intra într-o brutărie, creierul vostru ar putea prezice că veți întâlni aroma delicioasă a fursecurilor proaspete cu ciocolată. Creierul meu cu siguranță ar prezice aroma delicioasă a fursecurilor proaspete cu ciocolată. Creierele noastre ne pot face stomacurile să bolborosească puțin în pregătirea pentru acele bunătăți. Dacă avem dreptate, dacă într-adevăr tocmai au ieșit din cuptor niște fursecuri, creierele noastre vor fi creat foamea, iar noi vom fi pregătiți să ronțăim fursecurile și să le digerăm într-un mod foarte eficient, ceea ce înseamnă că putem mânca multe, un lucru foarte bun, de altfel.

Dar iată care e problema. Acel stomac bolborosind, dacă apare într-o altă situație, poate avea o cu totul altă însemnătate. Așadar, dacă creierul vostru ar prezice un stomac bolborosind, de exemplu, într-un salon de spital, când așteptați rezultatele la analize, el ar construi teama, îngrijorarea sau anxietatea și v-ar putea face să vă frângeți mâinile, să respirați adânc sau chiar să plângeți. Așa-i? Aceeași senzație fizică, același stomac bolborosind, altă experiență.

Controlul emoţiilor

Lecția aici este că emoțiile care par „să vi se întâmple” sunt, de fapt, create de voi. Nu sunteți la mila unor circuite emoționale mitice îngropate adânc într-o parte antică a creierului. Aveți mai mult control asupra emoțiilor decât credeți. Nu înseamnă că puteți să pocniți din degete și să vă schimbați sentimentele așa cum v-ați schimba hainele, dar creierul vostru este programat așa încât, dacă schimbați ingredientele folosite pentru a crea emoțiile, vă puteți schimba întreaga viață emoțională. Așadar, dacă schimbați aceste ingrediente azi, practic, vă învățați creierul cum să prezică lucrurile altfel mâine și asta numesc eu a fi arhitecții propriilor experiențe.

Iată un exemplu. Cu toții am avut emoții înaintea unui test, nu-i așa? Însă unii oameni suferă de o anxietate debilitantă înaintea testelor. Suferă de anxietate de test. Pe baza experiențelor avute anterior cu testele, creierele lor prezic bătăi de inimă puternice și palme transpirate, în așa măsură încât nu sunt în stare să dea testele. Nu obțin rezultate bune, iar uneori pot să pice cursuri, iar altădată nu sunt în stare să promoveze anul şcolar. Dar iată ce e: bătăile puternice ale inimii nu înseamnă neapărat anxietate. Ele pot însemna că organismul vostru se pregătește să lupte sau să ia un examen... sau să țină un discurs în fața a sute de oameni, pe o scenă, în timp ce sunteți filmați.

Iar cercetările arată că, atunci când studenții învață să să fie hotărâţi, în loc să devină anxioși, obțin rezultate mai bune la teste. Această hotărâre le învață creierele să prezică altfel în viitor, astfel încât să-și poată organiza fluturii din stomac. Iar dacă fac acest lucru destul de des, vor putea să treacă mai ușor nu doar un test, ci toate cursurile și ar putea chiar să termine facultatea, lucru care are un impact imens asupra veniturilor potențiale viitoare. Asta e ceea ce eu numesc inteligență emoțională în acțiune.

Vă puteți cultiva singuri această inteligență emoțională și o puteți utiliza în viața de zi cu zi. Imaginați-vă, de pildă, că vă treziți dimineața şi, pe măsură ce deveniți tot mai conștienți, simțiți o groază oribilă, o adevărată nefericire și, imediat, mintea v-o ia la goană. Începeți să vă gândiți la toată corvoada de făcut la serviciu, că aveți un munte de e-mailuri de care nu veți scăpa niciodată, că trebuie să dați o mulțime de telefoane, că aveți o ședință la capătul orașului, că va trebui să vă luptați cu traficul, însemnând că veți întârzia să luați copiii de la școală, câinele e bolnav, trebuie să pregătiți cina. Doamne! Ce s-a întâmplat cu viața voastră?

Aceste gânduri copleșitoare sunt predicțiile. Creierul vostru caută o explicație pentru acele senzații din corp pe care le resimțiți ca nefericire, la fel cum a făcut cu imaginea plină de pete. Astfel, încearcă să explice ce a provocat acele senzații, ca să știe ce să facă în privința lor. Dar acele senzații pot să nu indice neapărat ceva în neregulă. Pot avea o cauză pur fizică. Poate că sunteți obosiți. Poate n-ați dormit destul. Poate vă e foame. Poate sunteți deshidratați. Data viitoare când simțiți o suferință intensă, întrebați-vă: ar putea aceasta să aibă o cauză pur fizică? E posibil oare să puteți transforma suferința emoțională într-un simplu disconfort fizic?

Nu vă sugerez că puteți să faceți câteva trucuri mintale Jedi și să vă convingeți singuri să nu mai fiți deprimați, anxioși sau să nu mai aveți vreo problemă severă. Vă spun, însă, că aveți mai mult control asupra propriilor emoții decât vă imaginați și că aveți capacitatea să reduceți suferința emoțională și consecințele sale asupra vieții voastre, învățând cum să vă construiți altfel experiențele. Cu toții putem face acest lucru și cu puțin exercițiu putem deveni specialiști. E precum condusul mașinii. La început, necesită mult efort, dar în final devine aproape automat.


Modul în care vă construiţi emoţiile azi are impact asupra predicţiilor de mâine

Există și o parte problematică, deoarece mai mult control înseamnă și mai multă responsabilitate. Dacă nu sunteți la mila acelor circuite emoționale mitice, îngropate adânc undeva în creierul vostru, și care se declanșează automat, atunci cine e răspunzător? Cine e răspunzător atunci când vă purtați urât? Voi. Nu pentru că sunteți culpabili pentru emoțiile voastre, ci pentru că acțiunile și experiențele pe care le creați azi devin predicțiile creierului pentru mâine. Uneori suntem responsabili pentru un lucru nu pentru că am fi de învinuit, ci pentru că suntem singurii care-l putem schimba.

„Responsabilitate” e un cuvânt important. Atât de important, încât oamenii simt uneori nevoia să se opună dovezilor științifice că emoțiile sunt construite. Ideea că suntem răspunzători pentru propriile noastre emoții pare foarte greu de acceptat. Însă ceea ce vă sugerez e că nu trebuie să respingeți ideea. Acceptați această responsabilitate, deoarece ea e calea către un organism mai sănătos, un sistem juridic mai corect și mai informat și o viață emoțională mai flexibilă și mai puternică."


Citiți și: Care sunt emoțiile umane



Credit traducere transcriere: Raluca Chifu.
Adaptare şi corectură: scientia.ro

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Mihai Alexandru · 1 years ago
    Buna ziuaa! Multumesc pentru materialele utile pe care le-ai postat. M-ai putea ajuta cumva cu o sursa de informatie pentru a putea intelege ce declanseaza emotiile? am Roata Emotiilor cu cca 70 de emotii scrise. Nu deosebesc unele emotii si vreau sa imi dau seama de ce simti o emotie. Astfel, sa invat sa inteleg ce emotie simt. De exemplu: ingrijorarea apare din lipsa de incredere ca vei reusi.

    Multumesc anticipat