Ne omorâm semenii pentru că-i dezumanizăm şi-şi pierd caracteristicile de semeni?

Mai mult de 600 de mii de musulmani rohingya din Myanmar au părăsit ţara recent, refugiindu-se în Bangladesh. După ce militanţii rohingya au început să atace secţii de poliţie din Myanmar, ceea ce a dus la o serie de victime în august 2017, forţele de securitate din Myanmar au început o amplă campanie de purificare etnică. Acestea au dat foc la sute de sate rohingya, au violat şi ucis mii de locuitori ai acestora.

Dar ce motivaţie stă în spatele acestei acţiuni de purificare etnică? Este vorba despre faptul că pentru soldaţii din Myanmar musulmanii rohingya sunt subumani ori este vorba despre un exces de moralitate, iar moralitatea poate fi restabilită doar prin pedepsirea celor vinovaţi, în viziunea soldaţilor?

O explicaţie populară a violenţei extreme împotriva semenilor umani este aceea că făptuitorii îşi văd victimele ca fiind echivalentul unor animale ori obiecte. Prin urmare ei resimt puţină remuşcare atunci când îşi abuzează, torturează şi/ori ucid ţintele, pentru că este mai uşor să ucizi un animal decât să omori un om.

Dezumanizarea adversarului a fost folosită pentru a explica acte de violenţă diverse, de la Holocaust la abuzul asupra prizonierilor de la închiroarea Abu Ghraib.

Cu toate acestea recentul nostru studiu sugerează că această explicaţie este greşită. La urma urmelor, dacă adversarul nu mai prezintă caracteristicile unui seamăn, atunci mai degrabă ar trebui să vedem indiferenţă în ce-l priveşte, iar nu o dorinţă şi o plăcere deosebite în a-l vedea suferind.

Pentru a înţelege dorinţa activă de a provoca suferinţă unei alte persoane trebuie să privim către o altă sursă: moralitatea umană.

Dezumanizarea ne poate conduce la o violenţă instrumentală (împuşti pe cineva ca să-i iei portofelul), dar nu generează violența morală (o dorinţă activă de a vătăma pe altcineva pentru că merită, cum ar fi, de pildă, uciderea unui soţ infidel).

Prin urmare rezultă că violenţa morală pare să survină doar atunci când făptuitorii îşi văd victimele ca fiind capabile să gândească, să aibă senzaţii şi înţeleagă moralitatea. Cu alte cuvinte, atunci când făptuitorii îşi percep victimele ca semeni.

Asta nu înseamnă că făptuitorii nu au vederi rasiste şi că nu-şi compară victimele cu animale. Dar ceea ce am descoperit noi pe timpul studiului este că dezumanizarea prezice violenţa instrumentală, dar nu violenţa morală. De exemplu, subiecţii studiului nostru care considerau că civilii irakieni sunt inferiori au fost mai în favoarea utilizării dronelor în Irak. Deşi nimeni nu dorea să ucidă civili, dezumanizarea uşura vina. Pe de altă parte în ce priveşte teroriştii ISIS privindu-i ca suboameni nu a prezis  nimic sub aspectul utilizării dronelor.  Asta pentru oamenii vor să-i rănească şi ucidă pe terorişti. Dar dacă teroriştii nu sunt ca noi, cum ar putea să se simtă vinovaţi ori cum ar putea să resimtă durerea pe care considerăm că o merită?

Mulţi cred că este doar o suspendare a sensibilităţii noastre morale care duce la violenţă. Prin urmare am putea reduce violenţa restaurând moralitatea prin empatie faţă de victimă. Adică dacă am vedea victimele ca fiinţe umane, nu am mai putea să le facem rău. Numai că studiul nostru indică faptul că această teorie nu este adevărată. În situaţii de violenţă morală, tocmai angajamentul nostru de natură morală este cel care sprijină comportamentul violent.

Înseamnă că nu există niciun rol pentru dezumanizare în violenţă? Nu. Dezumanizarea generează indiferenţă, care face ca oamenii să nu facă nimic atunci când atrocităţi teribile au loc. Poate că dezumanizarea nu-l face pe un adept al supremaţiei albe să ucidă, dar "ajută" restul lumii să stea deoparte şi să nu facă nimic.