În cele ce urmează vreau să-ţi ilustrez ”greutatea” unei predicţii în baza ştiinţei psihologice şi nu a unor teorii psihologice infantile, mai potrivite fanilor lui Harry Potter sau studenţilor la Şcoala Hogwarts. În acest scop îţi voi oferi un test, iar tu, fiind o persoană cumsecade, îl vei face, chiar dacă n-ai trecut prin facultatea de profil, deoarece contează mai puţin spre deloc.
Mi-ar fi plăcut să fi învăţat în așa fel în vremurile de studenţie, zic acuma, întocmai ca un moşneag tulburat de regrete. Așadar, iată testul (preluat dintr-un textbook):
Studenţii la un curs dificil se pregătesc să susţină prezentările dinaintea examenului, care vor reprezenta 50% din nota finală. Care student din următorii trei va avea cea mai bună prezentare?
Mihai nu e deloc stresat vizavi de prezentare. S-a descurcat bine de-a lungul semestrului şi e încrezător că se va descurca bine şi de data asta. Îşi pregăteşte cu o săptămână înainte slide-urile pe care la lasă deoparte. Apoi, îşi revizuieşte discursul înainte de prezentare cu două, trei ore.
Simona e relativ anxioasă vizavi de prezentare. Ştie materialul, dar recunoaşte că nota depinde de calitatea discursului. Anxietatea ei o împinge să-şi revizuiască slide-urile şi să exerseze discursul.
Andrei e foarte stresat de prezentare. O evaluare negativă a prezentării îi poate strica media şi rămâne fără bursă. Se decide să-şi petreacă fiecare moment treaz, pregătindu-se pentru discurs şi să lucreze intens la slide-uri, astfel încât să le viseze, iar dacă cineva îl trezeşte din somn să poată susţine discursul.
Deoarece ai în fața ta o descriere a situației actuale și anticipezi care student va avea cea mai bună prezentare, se cheamă că faci o predicție. Cele trei variante sunt predicții vizavi de comportamentele celor trei studenţi în situația evaluării.
Ai ales? Să zicem că ai ales a doua variantă. Simona, crezi tu, se va descurca cel mai bine.
De ce nu Mihai? E încrezător, capabil şi ştie ce are de făcut. De la o poștă pare că va avea cel mai bun rezultat.
Dar de ce nu Andrei? E cel mai harnic dintre ei. Exersează intens şi pare foarte motivat. Simona nu pare la fel de motivată și, mai mult, e anxioasă. Exersează ea, dar nu pe măsura lui Andrei.
În baza cărei teorii psihologice anticipezi că Simona se va descurca cel mai bine dintre cei trei studenţi?
Aici apare diferenţa dintre intuiţie psihologică, manifestată variabil de oameni, şi teorie psihologică (bazată pe experiment). Dacă ştii teoria psihologică (principiul/legea), nu te poţi încurca la acest simplu test. Predicţia ta va fi corectă. Evident, în termeni probabilistici. Dar nu vei greşi, deoarece nu mergi pe intuiţie. Și nu mergi nici pe teorii psihologice copilărești.
Nu vei ajunge să crezi, prin urmare, cum că Andrei are o masculinitate neintegrată, cu rădăcini în copilărie, nefiind validat de tată, spre deosebire de Mihai, care mergea la pescuit cu tatăl său. De aici supramotivarea lui de a excela în susţinerea discursului, fiind în căutarea inconştientă a beneficiului emoţional de validare din partea tatălui, proiectat în profesorul de la curs. Iar dacă era o profesoară, inventai ad-hoc o teorie potrivită.
Teoriile psihologice care explică realitatea post-hoc sunt inutile și neștiințifice. Dacă explici istoria relaţiilor cu părinții, în ce fel poți ajuta cu asta pe unul dintre ei, astfel încât să-i crești șansele de reușită la examen? Timpul nu merge înapoi, ci înainte. Timpul curge spre înainte, de aceea, ne interesează să anticipăm rezultatele celor trei studenţi. Care dintre cei trei studenți anticipezi că va avea (probabil) cel mai bun rezultat? Și de ce? Iei o decizie (și alegi) în baza unei teorii psihologice verificate empiric.
Vei anticipa, răspunzând corect, în baza cunoaşterii ştiinţifice. În general, plecând de la premisa rezonabilă că psihologia profesională e bazată pe cercetarea psihologică ştiinţifică (!), atunci aceasta e diferenţa între un psiholog profesionist şi un psiholog intuitiv (neprofesionist). Iar asta nu are legătură cu ”acreditarea” la Colegiul Psihologilor. Dacă m-aș lăuda cu titulatura de psiholog acreditat și meseriaș, trăind cu iluzia expertizei, dar n-aș ști răspunsul corect la acest simplu test, aș intra în pământ de rușine, ba chiar, într-o văgăună de orbete. N-aș ieși de acolo până ce nu mi-aș accepta rușinea și neștiința în timp ce învăţ de zor dintr-un manual de psihologie adevărată, deschis, de exemplu, la pagina cu Legea Yerkes-Dodson.
— • • • —
N. red.
Legea Yerkes-Dodson reprezintă o relaţie empirică între performanţă şi nivelul de motivaţie (manifestat prin stres). Creşterea performanţei este direct proporţională cu intensitatea motivaţiei. Dar doar până la un punct. Scăderea performanţei este dependentă de complexitatea sarcinii de rezolvat: pentru sarcinile simple scăderea performanţei apare la un nivel înalt (vezi graficul de mai jos), spre deosebire de sarcinile dificle, unde scăderea performanţei apare la un nivel mai jos.
Iată două exemple de aplicare a legii Yerkes-Donson: "La linia de start este aproape imposibil pentru atleţi să devină foarte emoţionaţi cu privire la cursă. Sarcina este directă şi simplă: trebuie să alerge cât de repede pot pe distanţa stabilită. Pe de altă parte, un jucător de baschet care este pus în faţa unei aruncări ce poate decide meciul este pus în faţa unei sarcini mai complexe. O emoţie prea puternică va afecta aproape sigur performanţele sale." (Coon & Mitterer, 2007)
Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului
