Un individ pe numele de familie Popper era de părere că ştiinţa ar trebui să înceapă cu criticile aduse miturilor. Aşa că m-am luat la harţă cu un concept de o popularitate echivalentă cu cea de complex oedipian. La inteligenţa emoţională (Emoţional Quotient – EQ) mă refer.
Am avut curiozitatea să investighez cu mai multă atenţie pe ce fel de dovezi se sprijină acest concept. Dacă e o revelaţie a lui Daniel Goleman? Poate domnul Goleman a avut o străfulgerare la fel ca cimpanzeul din experimentul cu banană şi cutiile? Aşa cum cimpanzeul a avut un insight despre cum poate utiliza cutiile ca să ajungă la banana agăţată de tavan, la fel domnul Goleman s-a prins că inteligenţa emoţională ar putea explica de ce oamenii se descurcă variabil cu emoţiile şi dorinţele lor şi în relaţie cu alţii. Precizare: a nu se înţelege de aici că dl. Daniel Goleman este un cimpanzeu ori că eu îl confund pe dumnealui cu surioara noastră.
Domnul Daniel Goleman a popularizat conceptul de inteligenţă emoţională (IE) începând cu anii ’95 şi i-a construit un suport empiric din diverse dovezi ştiinţifice disparate. Acest concept care a prins atât de bine în psihologia populară şi pe piaţa de dezvoltare personală nu s-a născut în urma unor cercetări ştiinţifice. Invers s-a petrecut: a fost creat şi, ulterior, au fost realizate studii în tentativa de a-i detecta o realitate empirică distinctă.
Blasfemie? Da, amice, te înţeleg. Era o credinţă, o dogmă pentru tine. Nu eşti singurul. Întrucât lucrez pentru serviciile de informaţii (Intelligence ABC, fiind când director, când agent) şi, uneori, fac “săpături”, ca în acest caz (am fanteziile mele), am ajuns la următoarea concluzie în privinţa IE:
Constructul de EQ are slabe ori inexistente dovezi empirice. Ceea ce se măsoară prin chestionarele de EQ este un ceva nu tocmai bine diferenţiat de alţi factori de personalitate (conform modelului Big Five) şi de tipurile de inteligenţă interpersonală şi intrapersonală (teoria inteligenţei multiple, Howard Gardner, 1983). Cu alte cuvinte, testele existente măsoară o entitate care s-ar părea că nu există ca entitate de sine stătătoare! Alambicat? S-ar părea că în realitatea (obiectivă) nu există evenimente /fenomene distincte corespondente constructului de inteligenţă emoţională. Încercăm şi în cuvinte puţine? Se pare că acest construct este superfluu.
Dacă ţii morţiş să-l credităm, este cel mult un construct „tras de păr”. Are un oarecare sens. Însă, practic, nu aduce nimic nou pe baze reale, ci doar oferă o explicaţie elegantă (cel mult) pentru capacitatea unor oameni de a gestiona situaţii sociale ori propria lor viaţa interioară.
Îţi ofer un rezumat pentru acasă din ceea ce ne sugerează cercetările ştiinţifice:
• Constructul de inteligenţă emoţională nu are corespondent în realitate. Deşi, s-ar putea lua anumite funcţii executive (asociate cortexului prefrontal) şi numi, dacă vrem, inteligenţă în plan emoţional (ex: autoreglare emoţională).
• Inteligenţa emoţională este, de fapt, o abilitate (un set de abilităţi) ori/şi o trăsătură de personalitate.
• Testele de inteligenţă emoţională măsoară, cel mult, o abilitate/o trăsătură de personalitate, iar unele nici nu au pretenţia că măsoară vreo inteligenţă!
• Inteligenţa emoţională (fie ca trăsătură, fie că abilitate) nu este un predictor pentru succesul în poziţiile de leadership şi management şi nici la locul de muncă. Însă e un predictor pentru performanţă când ocupaţia solicită emoţionalitate (consilier, medic, asistent medical).
• Inteligenţa emoţională face parte din psihologia populară şi nu din psihologia ştiinţifică.
• În psihologia ştiinţifică conceptul de inteligenţă emoţională este acceptat în sens de abilitate.
În încheiere, nu vreau să mă crezi pe cuvânt. Cu atât mai mult cu cât, după cum observi, nu am scris sursele investigate. Poţi cerceta, la rândul tău, şi ajunge la propria ta concluzie.
Îmi pare rău, că-ţi dau această veste! Cum ziceai cu leaderul inteligent emoţional? E o sintagmă cu sex-appeal, însă se bazează mai pe nimic – o frumuseţe artificială şi de la distanţă.
Articol preluat de pe blogul SasSeramis, cu acordul autorului
