Există o sincronizare uimitoare între mâini şi ochi. Când ne întindem mâna spre un obiect, ochii sunt primii care se deplasează, “apucând” ţinta vizual. Ceva asemănător se întâmplă şi când privim altă persoană încercând să apuce un obiect.
Ochii noştri sar către ţinta dorită, ca şi cum noi am face mişcarea. În cadrul unui nou şi curios studiu, Ettore Ambrosini şi echipa sa au testat dacă aceste mişcări anticipatoare, neintenţionate ale ochilor apar şi când mâinile ne sunt legate – la propriu. Cercetătorii s-au gândit că atunci când privim pe cineva făcând gestul de a apuca un obiect, este activat acelaşi program motoriu şi în creierul nostru, şi acest program este cel ce ghidează deplasarea anticipatorie a ochilor. Dar dacă mâinile ne sunt legate, au teoretizat ei, programul motor va fi încetinit, şi mişcările ochilor vor fi mai puţin accentuate.
Au fost înregistrate mişcările oculare a cincisprezece participanți în timp ce urmăreau filmuleţe scurte înfăţişând un bărbat care se întindea după una sau două roşii. Uneori bărbatul doar strângea pumnul şi atingea puţin una dintre roşi. Un pumn închis nu oferă foarte multe informaţii referitoare la ce mişcare urmează să facă, iar cercetătorii se aşteptau ca participanţii să nu prea prezinte mişcări oculare anticipatori.
În alte filmuleţe, bărbatul, înainte de a apuca roşia, făcea fie o mişcare precisă, de strângere a degetelor – în cazul roşiei mai mici, fie ţinea întreagă mână precum atunci când te pregăteşti să apuci ceva – în cazul celei mai mari. Aceste două moduri de a ţine mâna oferă indicii referitor la mişcarea de apucare, iar cercetătorii s-au aşteptat să provoace mai multă reacţie din partea ochilor participanţilor.
Ce s-a întâmplat? Modurile de a ţine mâna au avut exact efectul la care se aşteptau cercetătorii. Când a strâns degetele într-un mod precis, sau întreaga mâna, participanţii au avut tendinţa de a privi spre ţinta sa, mai des şi mai rapid decât atunci când acesta ţinea pumnul strâns. Ceea ce este important – şi curios – este că acest comportament a fost diminuat semnificativ atunci când mâinile participanţilor au fost legate la spate comparativ cu atunci când acestea erau libere. Faptul că aveau mâinile legate le-a afectat şi ochii.
“…a avea mâinile legate sau constrânse în vreun mod nu ne permite să ne bucurăm complet de anumite sau chiar de toate reflexele motorii, ce ne fac să apucăm [din priviri] ţinta acţiunii observate,” au declarat cercetătorii. “Acest lucru sugerează că acţiunile altora sunt procesate cel mai eficient atunci când putem să le efectuăm noi înşine.
Textul este traducerea articolului When-your-hands-are-tied-your-eyes-are, cu acordul editorului.
Traducerea: Anca Negulescu
