Întreabă orice şofer cât de bine se descurcă la volan şi acesta îţi va răspunde cu siguranţă că se situează peste medie. Dar o mare parte dintre şoferi trebuie, prin definiţie, să se afle sub nivelul mediu. Acesta este doar un exemplu de supraestimare de sine.
Este vorba despre ceea ce psihologii numesc ”înclinaţie către supraestimarea sinelui” sau efectul ”peste medie”. Este o parte a tendinţei generale pe care majoritatea dintre noi o au de a se vedea într-o lumină favorabilă.
Explicaţia evidentă, egocentrică a motivului pentru care facem asta este că ne ajută să avem o părere mai bună despre noi înşine. Dar există cel puţin încă două explicaţii mai inocente, care sunt bazate pe mici defecte ale modului nostru de a gândi.
Prima posibilitate este aceea că ne vine mai uşor să evaluăm dovezile favorabile pentru o singură persoană decât pentru un întreg grup. În concordanţă cu acest fapt este descoperirea că oamenii tind să fie părtinitori atunci când compară orice individ, nu doar pe sine, cu un grup.
Mai există şi posibilitatea să fim părtinitori cu ”ţinta”, în cadrul oricărei comparaţii. ”Ţinta” este entitatea evaluată în funcţie de un etalon. Conform acestei logici, dacă te-aş întreba cât de buni sunt toţi ceilalţi şoferi în comparaţie cu tine (făcând astfel ca ceilalţi şoferi să fie ”ţinta”, iar tu etalonul), asta ar reduce înclinaţia către tine însuţi.
Un nou experiment a încercat să descopere cauza efectului ”peste medie” confruntând aceste trei explicaţii. Zlatan Krizan şi Jerry Suls Dozens au rugat zeci de studenţi să numească un grup de prieteni sau cunoştinţe, să ia un membru al acestuia şi apoi să-l compare cu restul grupului în funcţie de un atribut al său – de exemplu, generozitatea.
Cercetătorii au variat contribuţia celor trei factori despre care se presupune că erau la baza efectului ”peste medie”, alternând cazurile în care studentul sau o altă persoană era ţinta comparaţiei, lăsându-l sau nu pe studentul în cauză printre ceilalţi membri ai grupului, modificând mărimea grupului şi schimbând ţinta comparaţiei (ori grupul, ori individul).
Concluzia cercetătorilor după ce studenţii au făcut toate aceste comparaţii a fost că explicaţia egocentrică pentru efectul ”peste medie” este în realitate mult mai departe de adevăr decât se credea.
De exemplu, atunci când au fost rugaţi să compare generozitatea unui individ cu cea a restului grupului, studenţii tot au arătat o înclinaţie către individ, chiar dacă ei se numărau printre membrii grupului. Acest lucru a rămas valabil chiar dacă grupul (din care făcea parte şi studentul) a devenit ţinta comparaţiei cu un alt individ. Cu alte cuvinte, dificultatea pe care o experimentăm atunci când încercăm să ne gândim la dovezi favorabile unui grup (şi nu unui individ) pare să fie factorul crucial care determină ”efectul peste medie”.
Textul reprezintă traducerea articolului Why we think we're better than the rest - it's not all vanity, publicat de bps-research-digest.blogspot.com, cu acordul autorului.
Traducerea: Ana Cristina Dumitrache
