Carl JungOmul se orientează spre descifrarea viitorului încriptat în simbolurile visului, deşi, conform abordării sistemice a psihicului uman, visele conţin informaţii acumulate anterior, transpuse în vise cu mijloacele imaginaţiei şi reflectă caracteristici ale persoanei.

 

 


”Se afla la etajul de sus al unei case vechi, frumos mobilate, cu tablouri splendide pe pereţi. Era uimit că această casă îi aparţinea şi se gândea că habar nu are cum arată parterul, aşa că a coborât să-l vadă. Acolo totul părea mult mai vechi. Mobilele erau medievale, iar conturul lor  putea fi cu greu desluşit în întuneric. "Acum trebuie să cercetez toată casa cu adevărat", a reflectat. S-a uitat îndeaproape la podea. Era făcută din dale de piatră şi într-una din ele a descoperit un belciug. Când a tras de el, dala s-a ridicat, lăsând să se vadă nişte trepte de piatră coborând în adâncuri. A coborât şi a intrat într-o grotă joasă, scobită direct în stâncă. În ţarână erau răspândite oase şi cioburi de lut, rămăşite ale unei culturi primitive, printre care a găsit şi două cranii umane, cu siguranţă străvechi şi pe jumătate distruse. Apoi s-a trezit.”

Ce ar fi gândit cei mai mulţi dintre noi după o noapte în care am explorat o astfel de casă? În mod nejustificat, dar explicabil, omul se orientează spre descifrarea viitorului încriptat în simbolurile visului, deşi, conform abordării sistemice a psihicului uman, visele conţin informaţii acumulate anterior, transpuse în vise cu mijloacele imaginaţiei şi reflectă caracteristici ale persoanei: frustrări, dorinţe refulate, proiecţii care răspund unor necesităţi formulate anterior. Aşadar, ce am putea afla despre noi înşine descifrând un astfel de vis?

Freud - părintele psihanalizei - a remarcat ca fiind cel mai important detaliu al visului cele două cranii pe care le-a interpretat ca dorinţă a subiectului „visător” de a-i ucide pe proprietarii casei. De fapt, marele psiholog a înţeles visul acesta ca o pe o manifestare a impulsului morţii pe care îl consideră una dintre tendinţele de bază ale fiinţei umane alături de Eros - impulsul către plăcere şi viaţă.

Însă pentru Jung, eminentul elev al lui Freud, aceasta este visul care i-a schimbat viaţa. După noaptea în care a vizualizat această casă, psihologul elveţian a analizat  detaliile visului şi a înţeles ca acea casă era imaginea sufletului său: încăperea de la primul etaj reprezenta personalitatea conştientă, parterul era reflectarea primului nivel al inconştientului - numit inconştient personal mai târziu de către Jung, iar grota „adânc scobită” simboliza cel mai profund nivel – inconştientul colectiv. Acolo era lumea primitivă din fiecare din noi, iar craniile nu reprezentau moartea cuiva, cum remarcase Freud, ci moştenirea arhaică a umanităţii.

 



Evoluţia filogenetică a creierului uman susţine existenţa inconştientului colectiv: paleocortexul – creierul primitiv sau sistemul limbic ce asigură reglarea actelor de comportament instinctual şi dinamica afectivă ce reglementează viaţa psihică -  a apărut primul şi a asigurat conservarea specie umane prin adaptarea la cerinţele mediului. În acest creier primitiv se află primele condiţionări ale comportamentului uman care au stat la baza perpetuării speciei, primele seturi de conduită socială, primele informaţii relevante pentru supravieţuirea în grup. Acestea au fost traduse la nivel chimic şi încriptate în AND-ul uman, apoi au devenit parte a moştenirii arhaice umane pe care o avem. Acest lucru a fost posibil deoarece informaţiile au avut un caracter vital pentru supravieţuirea speciei. Paleocortexul reprezintă partea comună tuturor fiinţelor umane, întrucât viaţa psihică are aceeaşi dinamică pentru toţi oamenii, iar, pe măsură ce viaţa umană a evoluat şi provocările existenţiale s-au complicat şi diversificat, s-a dezvoltat o parte specializată  în elaborarea de operaţii cognitive de fineţe, numită neocortexul, sediul gândirii conştiente – „etajul” clădirii onirice.

Revenind la visul lui Jung, casa este construită metaforic pe temelia reprezentată de grota „adânc săpată”, greu accesibilă care simbolizează inconştientul colectiv - acel „datum universal” pe care fiecare fiinţă umană ȋl are de la naştere. Craniile umane,  oasele răspândite şi cioburile de lut sunt simbolurile structurilor arhetipale ce constituie structura inconştientului colectiv - ele sunt dispoziţiile înnăscute de a experimenta şi reprezintă seturi de conduite specific umane. În accepţiune extinsă, arhetipurile definesc acea latură a psihismului uman care s-a construit de-a lungul timpului prin esenţializarea experienţelor de supravieţuire şi codarea lor chimică la nivelul ADN-ului uman.  Astfel, relaţia mamă-copil, vitală pentru perpetuarea speciei umane, este guvernată de arhetipul maternal (la copil); relaţia tată-copil corelată cu mitul iniţializării - de arhetipul paternal. Naşterea, moartea, puterea şi declinul sunt controlate, de asemenea, de arhetipuri (spre exemplu, arhetipul eroului).


Filosoful Vlad Mureşan distinge trei niveluri ale arhetipurilor: 1. Nivel biologic; 2. Nivel psihologic şi 3. Nivelul transcendental – cel analizat de Jung. El consideră că arhetipul este transcendental, general uman, aşadar obiectiv şi este diferit de reprezentarea arhetipală care este subiectivă, contextuală. Jung a definit arhetipurile ca matrice antropomorfe, "structuri psihice identice, comune tuturor", „nuclee neuropsihice înnăscute” având capacitatea de a iniţia, controla conduite specific umane.

Animus şi Anima, Mama, Persona, Tatăl, Umbra, Eroul, Bătrânul Înţelept sunt o parte din arhetipurile pe care teoria jungiană le fundamentează.

“Cine priveşte mai întâi în oglinda apei vede mai întâi propria-i imagine. Cine se îndreaptă spre sine însuşi riscă să se întâlnească cu sine însuşi”(Jung). Ne datorăm nouă înşine un moment de autoreflecţie cu care să ne gratificăm Eul. Un pas esenţial ne-ar duce la “grota” din vis unde ne-am întâlni cu  Animus şi Anima, expresia bisexuată a persoanei sau, mai simplu, principiul feminin şi masculin care coexistă şi se manifestă în interrelație în cadrul aceluiaşi individ. Yin şi  Yan, Animus şi Anima relevă aceeaşi certitudine: deşi bărbatul se percepe ca masculin în plan conştient, el are în structura sa inconştientă o componentă feminină, iar femeia,  la nivel conştient se percepe feminină, însă posedă o componentă masculină în structura sa inconştientă. Jung denumeşte Anima zona inconştientă a bărbatului şi Animus sfera inconştientă a femeii. Aşadar, suntem o îmbinare armonioasă a celor două principii elementare umane: Erosul-Anima şi Logosul- Animus, iar tendinţele spre una din ele sunt dictate de experienţele socioafective din familie. Unii psihanalişti consideră că Anima este o construcţie între arhaic şi modelul matern, iar Freud afirmă că o viaţă întreagă ne căutăm părinţii în fiecare persoană pentru a ne confirma ceva nerezolvat în copilărie... Jung sugerează că dacă reuşim să coborâm în „grotă” şi să ne confruntăm cu propria Umbră, atunci putem suprima propriul inconştient şi să mergem mai departe.

Înainte de a încheia această scurtă incursiune în teoria jungiană asupra arhetipurilor, m-am gândit să expun o legendă care încercă să explice metaforic perpetua căutare a „sufletului pereche” a omului, de fapt, acea răscolire a peisajului uman în regăsirea prin celălalt.


Mitul Androginului (Platon)

„ Se spune că în vremurile de demult, trăiau nişte fiinţe mari şi puternice care aveau ambele sexe - arătau ca o creatură formată dintr-o femeie lipită de un bărbat şi se numeau Androgini. În timpurile acelea, cei care guvernau lumea erau Zeii  ce se considerau atotputernici şi stăpâni pe viaţa pământenilor. Însă văzând cum Androginii prind putere tot mai mare, Zeii au început să se teamă că pierd controlul şi s-au hotărât să îi pedepsească tăindu-i în două jumătăţi: una era o femeie, iar cealaltă un bărbat şi i-a blestemat ca să îşi caute jumătatea toată viaţa. Însă, văzând Zeii că pământenii mureau de dor şi tristeţe, s-au gândit să inventeze ceva care să-i mai învioreze şi aşa l-au creat pe Eros- cu scopul de a semăna dragoste. Aşadar, cei puţini norocoşi care se găseau, se contopeau formând fiinţa de odinioară....”

Dincolo de mit, legenda spune un mare adevăr: cei care reuşesc să se autocunoască vor putea să-şi întâlnească „jumătatea” pierdută în timpuri imemorabile, o vor recunoaşte dintre miile de personaje care ni se perindă prin viaţă fără să ne aprindă scânteia pentru care să vrem să trăim. Inţelepciunea românească spune simplu „fiecare sac îşi are petecul”, însă pentru aceasta trebuie să ştim cine suntem şi apoi vom înţelege ce căutăm...

 




Bibliografie:
carl-jung.info/visele.html
facultate.regielive.ro/cursuri/psihologie/sistemul-psihic-uman-pedagogie-3358.html
scribd.com/doc/56222680/Psihanaliza-Lui-Sigmund-Freud
physioanatomy.com/romanian/medicina/sistemul-nervos/paleocortexul-sistemul-limbic/
ymed.ro/functiile-paleocortexului/
scribd.com/doc/20488218/Carl-Gustav-Jung-Arhietipurile-Si-Inconstientul-Colectiv

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.