“Încerc să mă pun în locul lui, dar eu n-aş proceda aşa în niciun caz!” – îmi spune.

“Te pui în locul lui rămânând tu însăţi, cu trecutul tău, cu modul tău de a gândi sau încerci să fii, pentru câteva minute, el, cu trecutul lui, cu viaţa lui, cu modul lui de a gândi şi a simţi?” – întreb.

Mă priveşte nedumerită, uimită, un timp pare să nu înţeleagă ce vreau.

 

Empatie

Rădăcinile empatiei
credit: lorettalovehuffblog.com

 

Apoi: “Acum, sigur, ştiu că a fost Cineva şi e obişnuit ca ceilalţi să-i acorde atenţie şi să-l asculte, iar de când s-a pensionat numai noi am rămas… Mda, cred că trebuie să fiu mai înţelegătoare…”

Tu ce înţelegi prin a fi empatic(ă)?



Dacă nu reuşeşti să te pui în locul celuilalt ieşind din viaţa ta, îndepărtându-te de propria identitate şi devenind, pentru câteva minute, el, cu biografia lui, cu valorile lui, cu structurile lui de percepţie şi interpretare, cu patternurile lui de acţiune, nu eşti empatic.

 

Eşti, dimpotrivă, egocentric: de fapt, îl “înţelegi” pe celălalt reducându-l la modul tău de a gândi şi simţi, la modul tău de a face lucrurile – la un mod de a gândi şi a face pe care condiţiile tale specifice de viaţă te-au obişnuit să îl consideri “normal”, uitând că normalitatea este o noţiune relativă.

Fiecare grup social are normalitatea lui, iar tu ai învăţat să consideri normal un lucru sau altul doar pentru că ai trăit în grupuri specifice, în care ai avut poziţii şi roluri specifice. La rândul său, celălalt consideră normal altceva, pentru că a trăit în alte grupuri specifice, în care a avut alte poziţii şi alte roluri specifice.

Când vrei să fii empatic(ă), nu-ţi spune: “Dacă aş fi în locul lui / ei, eu aş…”! Spune-ţi: “Hai să-mi imaginez că nu mai sunt eu, ci sunt el /ea. Cum aş gândi, ce aş simţi, dacă aş fi el / ea?”.

Ca în atâtea situaţii, limba română lasă loc pentru interpretări multiple, ambiguităţi şi distorsiuni. Limba engleză, de unde vine termenul “empatie”, exprimă foarte clar ideea: if I were you… = “dacă aş fi tu”, nu “dacă m-aş pune în locul tău”!

 

 

Articol preluat cu acordul autoarei de pe blogul ElisabetaStănciulescu.ro.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!


Contact
| T&C | © 2022 Scientia.ro