„Cea mai mare parte din ceea ce numesc ei modestie este, de fapt, aroganță bine camuflată”, afirmă Nassim Taleb. Cum poate fi modestia o formă de aroganță?
În original: „Most of what they call humility is successfully disguised arrogance”.
Când cineva spune ceva de genul: „Umila mea părere este că...” este un indiciu destul de clar că persoana respectivă se așază într-o poziție de superioritate, afișând o falsă modestie intelectuală. Astfel de persoane trebuie privite cu scepticism și neîncredere. O altă variantă este: „Nu știu eu totul despre acest subiect, dar părerea mea este...”.
Când vorbim despre lideri politici, auzim adesea că tot ce doresc aceștia este „să slujească poporul” sau „să fie în slujba concetățenilor”, comportamentul lor însă indicând cu totul altceva. De pildă, merg cu bicicleta prin parc, cu presa de față, dar se deplasează cu elicopterul pentru a tăia o panglică pentru vreo lucrare aflată la 100 km.
Această falsă modestie este o formă sofisticată de ipocrizie, dar care, adesea, este dificil de identificat.
O altă formă de falsă modestie, sofisticată, o regăsim la cei care sugerează/ cer măsuri drastice, dar pentru alții. De exemplu, poți avea multiple venituri de la stat, mult peste media națională, dar să recomanzi reducerea veniturilor altora, fără a fi însă dispus renunți la privilegiile tale. Mesajul transmis poate părea unul onest, neutru, al unui economist preocupat de soarta țării, dar observi că lipsește riscul propriu, lipsește propria expunere la măsurile propuse. Iar să ceri/ impui decizii pentru alții este cel mai simplu. Nu e întâmplător că decizia de a interzice avortul vine de la persoane care nu pot fi subiecți ai avortului: bărbați și femei în vârstă.
Această „modestie” afișată este adesea o mască, menită să câștige simpatie, să evite critica sau să ascundă o încredere excesivă în sine.
Adevărata modestie implică însă o recunoaștere sinceră a limitelor proprii. Dar afișarea propriilor limite implică un exercițiu de curaj de care nu mulți sunt capabili.
Aroganța deghizată se manifestă prin gesturi calculate, care pot indica modestia, dar care, în realitate, ascund o nevoie de validare. De pildă, cineva care își subestimează public realizările pentru a primi laude sau care adoptă o atitudine de falsă modestie pentru a părea mai virtuos este, în fapt, arogant.
O altă formă de modestie mascată se manifestă prin afișarea unui scepticism de tipul „Nu putem ști niciodată cu certitudine”, urmat de propuneri diverse. În acest fel, de fapt, se evită responsabilitatea pentru măsurile sugerate/ propuse/ luate. Dacă măsurile sunt utile, își asumă meritele. Dacă nu, se invocă precauția inițială. Dar dacă aceste măsuri afectează alte persoane, această formă de falsă modestie nu este altceva decât un scut pentru neasumarea responsabilității și imposturii.
În fine, o ultimă remarcă, pornită de la propria experiență: cu cât o persoană pare mai umilă, smerită chiar, cu atât este mai sigur că ascunde un munte de aroganță și un complex de superioritate.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
