Aristotel cu bustul lui Homer, de Rembrandt
Am recitit de curând Politica de Aristotel. Cartea este scrisă acum peste 2.300 de ani. Vine cu provocarea firească: dificil uneori de înțeles contextul celor scrise. Ce mă atrage la cărțile vechi este faptul că pot observa gândirea acelor vremuri. Credem noi uneori că ce gândim astăzi despre diverse subiecte este singurul mod posibil sau etic, dar în mod cert nu este așa. Iar din acest punct de vedere Politica este o carte captivantă, atingând multe subiecte care au legătură cu viața și etica grecească. Dacă se naște cumva tentația să încercați cartea, nu fiți îngrijorați, nu arată deloc precum o carte despre teoriile politice predată pe timpul facultății :)
Un singură mențiune înainte de a „plonja” în universul straniu al gândirii aristoteliene: nu fiți prea aspri cu ce veți citi; Aristotel este și astăzi o lectură formatoare, incredibil de utilă. De principiu, nu este recomandabil să utilizezi standardele etice curente pentru vremuri de mult apuse, cu contexte sociale și culturi pe care nu le putem înțelege în detaliu din cele câteva pagini care s-au salvat peste timp.
Cărțile lui Aristotel nu s-au salvat. Ce avem sunt notițe luate de diverși învățăcei care l-au ascultat predându-și teoria. Aristotel a scris dialoguri și circa 200 de tratate, din care au „supraviețuit” 31, sub forma unor note de lectură, care nu erau destinate publicului.
⇒ Cartea I
1. Toți oamenii fac toate lucrurile în căutarea a ceea ce li se pare a fi un bine.
2. Trebuie uniți în perechi cei care nu pot exista unii fără ceilalți, precum femeia și bărbatul. [...] apoi cel ce este conducător prin natură și cel ce este condus, în temeiul conservării. Cel ce este capabil de previziune, datorită inteligenței, este conducător prin natură, pe când cel capabil, datorită corpului, să îndeplinească lucrurile respective este condus și, prin natură sclav. Pentru stăpân și sclav este avantajos unul și același lucru.
Comentariu: după cum este clar din ce spune Aristotel, cuplul stăpân-sclav ar fi unul natural, iar, după vedeți mai jos, grecii sunt stăpâni prin excelență, iar toți ceilalți, în raport cu grecii, sclavi. Cu certitudine timpul scurs de la scrierea acestor lucruri a mai schimbat percepția :)
3. Femeia și sclavul se disting prin natură. [...] La barbari (cei care nu sunt greci. n.n.) femeia și sclavul au același rang. La barbari nu există ființe conducătoare prin natură. [...] De aceea poeții spun „cuvenit e ca elinii pe barbari să-i stăpânească”, socotind că totuna sunt prin natură ce e barbar și ce e sclav.
4. Și zeii au regii lor: pentru că ei înșiși sunt, unii, chiar și astăzi conduși de regi, alții erau în vechime; iar oamenii, după cum asemuiesc chipurile zeilor cu sine, fac astfel și cu viețile acestora.
5. Omul este prin natură o ființă a cetății, iar cel fără de cetate este, din natură și nu din întâmplare, ori josnic, ori mai presus de om.
6. Fără virtute, omul este făptura cea mai nelegiuită și mai sălbatică și cea mai josnică, atât în desfrânări, cât și în lăcomie. În schimb, spiritul de dreptate este ceva propriu cetății: dreptatea este rânduiala comunității civice, dreptatea fiind discernerea a ceea ce este drept.
7. O gospodărie completă se alcătuiește din sclavi și oameni liberi.
8. Altora a stăpâni sclavi le pare contra naturii - căci prin lege este unul sclav, iar altul liber, ei nedeosebindu-se cu nimic prin natură; tocmai de aceea, așa ceva nici nu este drept: căci este samavolnic.
9. Stăpânul este doar stăpân al sclavului și nu îi aparține lui, dar sclavul nu doar că este sclavul stăpânului, ci îi și aparține lui în întregime. Cine prin natură nu își aparține sieși, ci altuia, deși este om, acela este, prin natură, sclav.
10. Raportul dintre bărbat și femei este prin natură de la superior la inferior și de la conducător la condus.
11. Natura tinde să creeze și corpuri diferite pentru oamenii liberi și sclavi, pe acestea din urmă puternice, spre întrebuințarea în necesități de bază.
12. Că prin natură unii sunt liberi, iar alții sclavi, este evident: pentru aceștia din urmă este și avantajos a fi în sclavie și este și drept.
13. Felurile de viață ale oamenilor diferă mult.
Cei mai trândavi sunt nomazii, căci mâncarea pe seama animalelor domestice se obține fără trudă, în timp ce ei o duc în tihnă.
Alții trăiesc din vânătoare: unii din piraterie, alții din pescuit, alții au ca sursă de trai păsările sau fiarele sălbatice.
Dar genul de oameni cel mai numeros are ca sursă de trai pământul și fructele.
14. Arta războiului va fi prin natură oarecum o artă a dobândirii de bunuri (căci arta vânătorii este o parte a ei) care trebuie folosită atât împotriva fiarelor sălbatice, cât și împotriva acelor oameni care, deși natural meniți să fie conduși, nu primesc; acest război fiind drept prin natură.
Comentariu: oricât de șocant este, Aristotel spune că ceilalți, negrecii, sunt meniți să fie conduși, iar faptul că nu sunt de acord e vina lor, a barbarilor, războiul împotriva lor fiind unul drept.
15. Pentru că îl ponegreau din pricina sărăciei, sub cuvânt că iubirea de înțelepciune i-ar fi nefolositoare, Thales din Milet, prevăzând, se spune, din citirea în stele, că avea să fie o recoltă îmbelșugată de măsline, încă din vreme de iarnă, înzestrat cu puțini bani, i-a dat ca arvune pentru toate teascurile de măsline din Milet și Chios, luându-le cu chirie, la preț mic, în lipsa vreunui alt concurent. Când a venit sorocul, cum mulți cereau deodată și fără întârziere, a dat cu chirie teascurile la rândul lui, cu ce preț voia el și, strângând multe avuții, a dovedit că filozofilor le este ușor să se îmbogățească, dacă ar vrea, însă nu la aceasta râvnesc ei.
16. Sclavul nu are capacitatea de a delibera, femeia o are, însă lipsită de autoritate, iar copilul o are, însă incompletă.
„Femeii îi este podoabă a tăcea”, Sofocle.
Sursa: Politica de Aristotel (lucrare concepută în perioada 330-323 î.e.n)
