Kelly McGonigal este psiholog pe probleme de sănătate, profesor la Universitatea Stanford şi expert în noul domeniu al science-help. Cartea sa, „The Willpower Instinct: How Self-Control Works, Why It Matters and What You Can Do to Get More of It” prezintă ultimele cercetări asupra motivaţiei, tentaţiei şi procrastinării. Bazată pe faimosul curs pe care îl predă la Universitatea Stanford, aceasta este prima carte ce explică noua ştiinţă a autocontrolului şi modul în care poate fi folosit pentru mai multă sănătate, fericire şi eficienţă.

 



Scrisă într-un mod ce o face accesibilă oricui, cartea reuşeşte să îmbine informaţii din psihologie, neuroştiinţe, medicină şi economie cu exemple din viaţa cotidiană. Aceasta explică de ce ne este atât de greu să rezistăm tentaţiilor şi nu ne putem mobiliza pentru a ne atinge obiectivele.

În cele zece capitole ale sale, autoarea înlătură nenumărate mituri legate de voinţă şi arată de ce aceasta este atât de uşor de epuizat, de ce este molipsitoare şi ce putem face pentru a obţine mai multă şi a ne crea astfel obiceiuri mai bune.

 

 

Kelly McGonigal afirmă că majoritatea cărţilor ce au ca obiectiv schimbarea comportamentului eşuează în a produce schimbări deoarece pun accent numai pe ceea ce este de făcut, nu şi pe motivele pentru care acel lucru este greu de obţinut.   

Încă de la început autoarea sfătuieşte cititorul să folosească cartea ca pe un experiment, să nu ia de bun tot ce spune ea, ci să colecteze propriile date pentru a verifica ce funcţionează şi ce nu pentru el. Pentru a putea face asta, la sfârşitul fiecărui capitol există două rubrici: „sub microscop”, unde cititorul este invitat să fie atent asupra unei idei şi modului în care aceasta operează în propria viaţă şi „experimente ale voinţei”, unde sunt prezentate strategii practice pentru îmbunătăţirea autocontrolului, bazate pe studii ştiinţifice sau teorii.

Capitolul 1. Voi face, nu voi face, vreau: ce este voinţa şi de ce contează

Primul capitol prezintă modul în care voinţa este împărţită în creier, prin cele trei puteri ale sale: „voi face”, „nu voi face”, „ vreau”. Atunci când o persoană afirmă că nu are voinţă doreşte de fapt să spună că îi este foarte greu să spună „nu” atunci când şi-ar dori să spună „da”. Faptul de a spune „nu” reprezintă tot o componentă a voinţei, numită puterea „nu voi face”. Deşi există numeroase situaţii în care aceasta contează, de cele mai multe ori este mai important să spunem „da” în loc de „nu”, acest lucru ajutându-ne să nu amânăm pentru mai târziu ce putem face acum. Ceea ce ne ajută să alegem între „da” şi „nu” este cea de-a treia putere care ne aminteşte mereu ce ne dorim cu adevărat. Aceasta este puterea „vreau”.   

Cea mai mare parte a deciziilor pe care le luăm au loc pe pilot automat, fără să fim conştienţi de motivaţia din spatele lor sau de consecinţele pe care le vor avea. Atunci când mintea este preocupată şi supraîncărcată de stimulii din exterior, impulsurile vor fi cele ce vor determina alegerile şi nu obiectivele pe termen lung.

Capitolul 2. Instinctul voinţei: corpul tău s-a născut să reziste prăjiturii cu brânză

De ce ne este atât de greu să rezistăm tentaţiei? Când ne aflăm în faţa unui lucru pe care ni-l dorim mult şi căruia trebuie să îi rezistăm, când tot corpul spune „da”, deşi ştim că ar trebui să spunem „nu”, acela este momentul în care ne aflăm în faţa unei adevărate provocări a voinţei. Este momentul în care în interiorul nostru se dă o bătălie. Şi totuşi, de ce uneori rezistăm, iar alteori nu? Ştiinţa arată că autocontrolul nu ţine de psihologie, ci de fiziologie. Aflaţi  în faţa tentaţiei, creierul nostru este temporar ademenit de promisiunea recompensei. Dopamina pătrunde în ariile ce corespund atenţiei, motivaţiei şi acţiunii, lăsându-ne astfel fără replică. Pe lângă răspunsul de „luptă sau fugi”, în creierul nostru există şi cel de „opreşte-te şi planifică”. Astfel, în momentul în care apare tentaţia, apare şi voinţa care ne anunţă ce este cel mai important pentru noi.

Capitolul 3. Prea obosit să rezist: de ce autocontrolul este asemeni unui muşchi

Din cel de-al treilea capitol aflăm că voinţa este asemeni unui muşchi ce devine mai puternic dacă urmează un tratament corect, însă se epuizează dacă este forţat în mod excesiv. Autocontrolul necesită foarte multe resurse energetice, iar limitele sale prezintă un paradox: nu putem controla totul, dar cu toate astea modul în care putem creşte autocontrolul este să ne forţăm limitele. Şi voinţa, asemeni mușchilor, se bazează pe principiul „utilizează-l sau îl pierzi”, astfel că, deşi oboseşti folosind autocontrolul, numai astfel poţi să îl întăreşti. Ce este important de reţinut este că, dacă încercăm să controlăm sau să schimbăm concomitent prea multe lucruri în viaţă, ne vom epuiza total.

Capitolul 4. Permisiune pentru a păcătui: de ce fiind buni ne permitem să fim răi

În acest capitol, ni se spune că atunci când transformăm provocările voinţei, oferindu-le valoare morală, fiind buni ne permitem să fim răi.  Acest lucru se întâmplă deoarece suntem foarte buni la a ne acorda credit moral atunci când facem o faptă bună şi a ne justifica în situaţiile în care cedăm tentaţiei. Cel mai bun lucru pe care îl putem face în aceste condiţii este să identificăm obiectivul în sine şi nu cum ne va face acesta să părem din afară.

Capitolul 5. Marea minciună a creierului: de ce greşim dorindu-ne fericirea

Dorinţa este strategia creierului pentru acţiune, prin asocierea în mod greşit a plăcerii cu fericirea. Atunci când înţelegem cu adevărat cum o recompensă ne face să ne simţim, vom fi capabili să decidem cum să ne recompensăm. Trăim într-o lume în care fiecare clipă ne aduce o dorinţă şi rar ajungem să fim satisfăcuţi. Astfel că dacă ne dorim să avem autocontrol trebuie să diferenţiem adevăratele recompense, ce oferă sens vieţii noastre, de cele false, care ne distrag atenţia şi ne fac dependenţi. Dorinţa în sine nu este nici bună, nici rea. Ceea ce contează însă este abilitatea noastră de a şti încotro ne îndreaptă şi când să o urmăm.

Capitolul 6. Ce naiba: cum faptul de a ne simţi rău ne face să cedăm

Toţi avem tendinţa de a ne îndoi de noi înşine şi a ne autocritica, însă acest lucru nu ne aduce mai aproape de obiectivele noastre. Când se întâmplă asta trebuie să încercăm să privim din punctul de vedere al unui mentor sau foarte bun prieten care crede în noi, ne doreşte binele şi ne încurajează. Pentru a trece peste stresul provocat de eşecurile voinţei trebuie să descoperim ce ne face cu adevărat să ne simţim bine. Atunci când întâmpinăm piedici trebuie să ne iertăm şi nu să le folosim ca o scuză pentru a renunţa. Lăsând la o parte vina ne vom simţi mai puternici, autocompasiunea fiind o strategie mai bună pentru creşterea autocontrolului decât autoînvinovăţirea.

Capitolul 7. Punerea viitorului la vânzare: economia gratificaţiei instantanee

Atunci când ne gândim la viitor imaginaţia noastră eşuează în a face predicţii. Recompensele îndepărtate par mai puţin convingătoare astfel că alegem gratificaţia imediată. Pentru a lua decizii mai înţelepte trebuie să ne susţinem sinele viitor şi să ne amintim că acesta este o consecinţă a acţiunilor sinelui prezent.

Capitolul 8. Infectat! De ce voinţa este contagioasă

Din acest capitol aflăm că alegerile noastre sunt puternic influenţate de ceilalţi şi ceea ce credem că aceştia îşi doresc de la noi. Atât voinţa, cât şi tentaţiile sunt contagioase. Oamenii sunt făcuţi să se conecteze. Răspundem la vorbele, durerile şi emoţiile celorlalţi prin neuronii oglindă. Cercetările arătă că atât fericirea, cât şi singurătatea se transmit de la un prieten la altul şi în interiorul familiei. Dacă vedem pe cineva care se află într-o provocare a voinţei, suntem tentaţi să îl însoţim. Creierul nostru încorporează obiectivele, credinţele şi acţiunile oamenilor pe care îi iubim, admirăm şi îi tratează pe aceştia ca şi cum am fi noi înşine.

Capitolul 9. Nu citi acest capitol: limitele puterii „nu pot”

Penultimul capitol prezintă limitele puterii „nu pot”. Atunci când încercăm să ne controlăm gândurile şi sentimentele obţinem exact opusul. Pe măsură ce încercăm să le dăm la o parte, ele se întorc având chiar o putere mai mare. Pe lângă aceasta, mintea noastră tinde să creadă că dacă un gând apare frecvent este adevărat. În acest caz, tot ce putem face pentru a avea o minte liniştită şi mai mult autocontrol este să acceptăm că nu putem controla tot ce ne trece prin cap.

Capitolul 10. Gânduri de final

În final autoarea îndeamnă cititorul să tragă propriile concluzii şi să îşi păstreze mentalitatea de cercetător, continuând să adune date, să asculte dovezile şi să înveţe atât din succese, cât şi din eşecuri.

Această carte reuşeşte să uimească în fiecare clipă prin informațiile oferite, iar poveştile prezentate şi modul practic în care poate fi abordată, o face ideală pentru oricine simte că are nevoie de mai multă voinţă. Şi totul, într-un mod ştiinţific!

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.