În vechime, în spaţiul Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului de munţi se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoștințe de fitoterapie. Într-o ţară acoperită în proporţie de aproximativ 80% de păduri, cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut.

 

 

În aceste situaţii, sihaştrii recoltau crăci de vîsc şi le duceau în sate, învăţându-i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C.

 


Un astfel de călugăr, purtând în spinare desaga doldora cu crăci sacre, era numit de săteni Moşul cu crăci sau Moş Crăciun.

 

Sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre (vâscul a fost şi este considerat o plantă deosebită, care încă este de găsit în multe case ale românilor, considerându-se că aduce noroc), vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital.

 

Textul de mai sus este o adaptare a unor paragrafe dintr-un amplu studiu dedicat originii Crăciunului, pe care îl puteţi citi integral aici: www.gandirea.ro/craciun.php.

 

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro