Condiționarea clasică este cea mai primitivă formă de învățare. Apare chiar și la o formă rudimentară de sistem nervos, cum este cazul unui melc de mare (Aplysia), deci trebuie să fie așa, nu?

Condiționarea clasică apare când un animal învață că un stimul prezice un eveniment biologic important, cum ar fi apariția hranei. Astfel, animalul învață legătura, conexiunea dintre cele două: stimul și apariția hranei. Data viitoare când apare stimulul, animalul se comportă ca și cum se așteaptă ca același eveniment să survină.

Un răspuns condiționat este un răspuns anticipativ. Dacă revenim la melcul de mare, acesta își va întinde tubul cu care se hrănește, așteptând apariția hranei. Asta permite melcului să se hrănească mai rapid decât alți melci, care așteaptă să se lovească de hrană.

Condiționarea clasică este simplă, dar asigură avantaje majore vietăților de pe Terra, pentru că prezice viitorul. Pe scurt, regula este: „Dacă asta s-a întâmplat în trecut, s-ar putea întâmpla și în viitor”. Adică dacă un eveniment A este corelat cu un eveniment B de mai multe ori, este ca și cum A prezice apariția lui B.

Pentru că este atât de simplă, condiționarea clasică nu necesită gândire conștientă ori limbaj. Atât omul, cât și alte animale, pot fi influențate fără intermediul unui proces mental conștient.

— ••• —
Articolul este parte din cartea „Introducere în psihologie” de Russell A. Dewey
CUPRINS
(Cap. 5: Condiționarea) - (Partea 1: Condiționarea clasică) - Cum funcționează condiționarea clasică?

Textul este adaptare după cartea menționată.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.