Cimpanzeii şi oamenii “sunt mai strâns legaţi unii de alţii decât sunt de alte primate” (Begun, 1992). Probabil aţi auzit că oamenii şi cimpanzeii sunt “99% identici” în ceea ce priveşte structura genetică. Acest lucru este adevărat, dar este puţin înşelător. Aşa cum au subliniat Plomin şi Kuse (1979), lungimea medie a ADN-ului uman este aproape 99% identică cu lungimea corespunzătoare ADN-ului cimpanzeilor, însă diferenţele mici din ADN pot duce la numeroase diferenţe în proteinele generate de ADN.

 

 

 Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.8: Comportamentul animal şi cunoaşterea) - Partea a IV-a: Cunoaşterea animală

Comparând proteinele cimpanzeilor şi ale oamenilor, doar 75% sunt identice. Totuşi, este o identitate parţială destul de semnificativă, aşa că nu este surprinzător că cimpanzeii se apropie cel mai mult de inteligenţa umană dintre toate speciile non-umane.

 

 

Cum este oarecum înşelătoare afirmaţia că cimpanzeii sunt 99% identici genetic cu oamenii?



Cimpanzeul lui Kohler, Sultan şi “discernământul” lui în rezolvarea unei probleme. Mai întâi a asamblat un băţ, apoi a aşezat cutiile, iar după aceea a folosit băţul pentru a ajunge la banana care atârna dintr-un copac. 


Care a fost studiul clasic al “discernământului” lui Kohler?


Pentru o lungă perioadă de timp, psihologii au fost impresionaţi de inteligenţa cimpanzeilor. Probabil cel mai cunoscut exemplu vine de la Wolfgang Kohler în cartea lui “The Mentality of Apes” (1925). Kohler a atârnat banane unde cimpanzeii nu puteau ajunge. A constatat că cimpanzeii puteau asambla două beţe pentru a face un singur instrument cu care să ajungă la banane. S-au dovedit de asemenea capabili să aşeze cutiile astfel încât să ajungă la banane. Şi au putut combina aceste tehnici când a fost necesar.

Kohler a pretins că maimuţele au discernământ, venind cu ideea proprie din intuiţie. Epstein, unul dintre psihologii comportamentali care a arătat porumbeilor cum să folosească imaginile din oglindă ale corpului lor, a decis să testeze o explicaţie comportamentală. Dacă Epstein putea învăţa un porumbel să facă ceva asemănător maimuţelor lui Kohler, poate oamenii ar realiza că nu exista aici nimic mistic sau misterios.


Cum a reuşit Epstein să facă un porumbel să imite îndemânarea lui Sultan?


Epstein nu a putut să imite complet observaţiile lui Kohler despre porumbei, deoarece un porumbel nu poate ridica o cutie. Aşa că Epstein a încercat ca un porumbel să scoată o cutie dintr-un alt compartiment, să se urce pe ea şi să ciugulească o “banană” mică de plastic pentru a obţine cereale. Experimentul a funcţionat. Prima dată Epstein l-a învăţat componentele comportamentului ţintă. El l-a învăţat pe porumbel să ciugulească banana de plastic pentru a obţine cereale. Apoi l-a învăţat să împingă cutia. În final, aşa cum a prezis, porumbelul a avut “discernământul” de a pune la un loc aceste componente atunci când banana nu a fost la îndemână. Porumbelul a scos cutia, s-a urcat pe ea şi a ciugulit banana.


Care au fost asemănările şi diferenţele dintre cele două performanţe?


Maimuţele lui Kohler au combinat în întregime acţiunile anterioare. Totuşi, creativitatea implică întotdeauna combinarea componentelor pre-existente în noi combinaţii. Kohler a pretins că cimpanzeii lui au găsit singuri soluţia, pe baza experienţelor anterioare cu beţe, urcare pe cutii şi banane. Porumbelul lui Epstein a avut nevoie de un antrenament lung şi atent. Astfel, diferenţele dintre cele două performanţe pot fi la fel de importante ca şi asemănările… depinde ce se vrea să se afirme. Epstein a arătat că nu abilităţile misterioase, magice au fost necesare pentru a explica discernământul şi că acesta a fost scopul său principal, deci a reuşit. Kohler a arătat că maimuţele au fost capabile să vină cu soluţii creative la probleme, fără o pregătire specială, lucru care a fost semnificativ în sine.


Cum a optimizat un cimpanzeu vânătoarea pentru hrană?  


Menzel (1973) a studiat organizarea memoriei spaţiale a cimpanzeilor lăsându-i pe aceştia să observe 18 locuri aleatorii dintr-o curte unde a fost ascunsă hrana. Eliberat din cuşca lui, cimpanzeul a adunat repede mâncarea, folosind ruta “optimă” care a minimalizat distanţa ce trebuia parcursă. Acest lucru a indicat că nu a imitat în totalitate drumul parcurs de oameni; el şi-a format o “hartă mentală” a locurilor unde a fost ascunsă mâncarea şi şi-a urmat propria hartă. 


Ce au demonstrat Sands şi Wright?


Sands şi Wright au demonstrat că o maimuţă rhesus poate memora o listă de elemente. La fel ca şi oamenii care fac acest lucru, ea a arătat influenţa primului şi a ultimului element, adică şi-a adus aminte mai bine de primul şi ultimul element din listă. Cercetătorii au descoperit şi că memoria imaginilor maimuţelor este aproape identică cu a oamenilor (Sands & Wright, 1982). Atât cimpanzeii, cât şi oamenii sunt deosebit de buni în recunoaşterea imaginilor pe care le-au văzut cu o zi înainte.


Ce test clasic al abilităţii cognitive a copiilor a trecut cimpanzeul Sarah?


Woodruff şi colegii (1978) au arătat că Sarah, un cimpanzeu adult, ar putea reuşi la unele teste create pentru copii de către psihologul elveţian Jean Piaget. Acesta este renumit pentru că a demonstrat cum copiii mici nu pot urmări conceptul de cantitate de lichid. Dacă umpli un pahar îngust cu apă colorată, un copil va afirma că are “mai mult” în el decât paharul de lângă acesta, care este de două ori mai gros, dar are un nivel uşor mai scăzut al lichidului. În jurul vârstei de 5 ani, copiii devin capabili să treacă testul lui Piaget. Ei ajung să îşi dea seama că respectiva cantitate de lichid nu se modifică doar pentru că se află într-un recipient de formă diferită. Şi Sarah, cimpanzeul, a putut să treacă acest tip de test.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.