Animalele sunt în general “inteligente”, presupunând o continuă adaptare a speciilor. Dacă o anumită formă de procesare a informaţiei face ca membrii unei specii să aibă mai multe şanse de a se reproduce şi de a-şi transmite genele mai departe, acest tip de inteligenţă va fi selectat de specia respectivă.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.8: Dezvoltarea omului) - Partea a IV-a: Cunoaşterea animală - Inteligenţa specializată a albinelor



În ce mod vor fi animalele “inteligente” în general? De ce porumbeii sunt candidaţi buni pentru un test de diferenţiere vizuală? De ce sunt şoarecii atât de buni în labirint?

De exemplu, pentru a explica de ce porumbeii efectuează sarcinile de diferenţiere a literelor la fel de bine ca şi oamenii, trebuie să ne amintim că porumbeii sunt “animale vizuale”, deoarece păsările trebuie să identifice lucruri în timp ce se află în aer, pentru a supravieţui. Un porumbel este un candidat bun pentru a face aprecieri sofisticate ale recunoaşterii vizuale în laborator, pentru că trebuie să facă acelaşi lucru şi în natură. Un şoarece probabil ar fi un subiect slab la testele de recunoaştere vizuală, fiindcă şoarecele depinde mai mult de gust, atingere, miros şi de abilitatea spaţială.

Şoarecii au lăbuţe abile. Ei sunt “inteligenţi” în folosirea acestora pentru a manipula obiecte. Porumbeii nu s-ar descurca bine la teste ce implică manipularea obiectelor. Şoarecii se descurcă foarte bine prin labirint. De ce? Acest test de laborator seamănă cu activitatea lor în medii naturale. Şoarecii trăiesc explorând teritorii pentru a găsi hrană. Un porumbel nu s-ar descurca bine într-un labirint, dar ar putea traversa un teritoriu mai întins decât un şoarece, fără a se rătăci. În mod evident, inteligenţa este specializată şi se referă la nevoile şi capacitatea de adaptare a unei specii.

 




INTELIGENŢA SPECIALIZATĂ A ALBINELOR

Aşa-numitele organisme “inferioare” arată adesea că posedă capacităţi sofisticate de învăţare, atunci când acest lucru ajută la supravieţuirea şi reproducerea lor. Albinele şi rudele lor sunt bune în special în a învăţa localizarea şi aspectul florilor.

Ce este dansul de legănare al albinei?

Albinele comunică semenilor lor informaţii despre locaţie prin celebrul dans de legănare descris prima dată de Von Frisch (1974). O albină care se întoarce la stup, dacă a găsit flori, face un dans specific al abdomenului şi dansează până la marginea fagurelui. Unghiul albinei faţă de verticală indică unghiul florii faţă de soare. Un dans de 100 de grade în stânga poziţiei orei 12 arată că florile pot fi găsite la 100 de grade în partea stângă a soarelui, aşa cum se vede din stup.  

Dacă hrana este găsită zburând departe de soare, albina dansează în jos şi nu în sus. Durata dansului le comunică celorlalte albine distanţa sursei de polen (un dans rapid arată că hrana este aproape). Von Frisch a identificat şi alţi factori care ajută navigarea albinelor, cum ar fi particulele de miros purtate de albinele ce se întorc la stup.   
Von Frisch a câştigat un Premiu Nobel pentru munca sa, însă mulţi oameni de ştiinţă l-au contestat în diferite moduri. Unii au sugerat că albinele au răspuns mai mult la sunete decât la dans, deşi alţi cercetători credeau că albinele sunt surde. Alţii au sugerat că albinele foloseau mirosul doar pentru a-şi direcţiona colegii de stup şi că dansul de legănare era irelevant.

Aceste controverse au fost aparent îndepărtate de cercetarea detaliată efectuată de echipa lui  Wolfgang H. Kirchner de la University of Wurzburg din Germania şi a lui William F. Towne de la Kutztown University din Pennsylvania. Ei au conceput albine roboţi care au transmis mesaje folosind dansuri de legănare sau au adus mostre de polen ori au produs un sunet de vibraţie asemănător cu bătăile aripilor. Printre alte lucruri, Kirchner and Towne au descoperit următoarele:

Cum au testat cercetătorii teoria “dansului legănat”  folosind albine roboţi? Ce alte descoperiri au mai făcut?

- Albinele pot într-adevăr să audă, “iar urechile lor sunt adaptate pentru detectarea sunetelor asociate cu dansurile”.
- “Este nevoie atât de sunet cât şi de dans pentru a comunica informaţia despre locaţie şi hrană”. O albină cu aripile tăiate, care a crescut frecvenţa sunetului produs de dansator, nu poate recruta alte albine.
- Albinele care sunt auzite de către stup, îşi pot freca toracele de fagure, producând un zgomot strident care vibrează fagurele. Acesta face ca albina care dansează să se oprească şi să împartă mostre de hrană, “astfel încât audienţa ei să ştie nu doar direcţia şi distanţa faţă de locul unde se află hrana, ci şi gustul şi mirosul acesteia”.
- O albină robot acoperită cu un parfum floral uşor şi “legănată” de un motoraş, ghidează cu succes albinele la nişte zahăr plasat pe un câmp, la distanţă (Kirchner & Towne, 1994).

Care este dovada că albinele formează hărţi cognitive?

Gould (1986) a arătat că albinele formează “hărţi” cognitive detaliate. Ele îşi optimizează rutele pe unde ajung la locaţia florilor, luând-o pe drumul cel mai scurt când vizitează mai multe locuri. Albinele refuză să răspundă unui dans de legănare care indică mijlocul unui lac. Totuşi, ele răspund unui dans de legănare care indică malul opus al lacului.

Sună nerealist sugerarea că “imaginile” şi “hărţile” ar putea fi păstrate în capetele mici ale insectelor? Creierul albinei este mic în comparaţie cu al omului, dar este totuşi un sistem complex cu peste 200.000 de celule nervoase. Nu este de mirare că posedă o procesare complexă a informaţiilor.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.