Introducere in psihologieÎn discuţia despre percepţia vizuală am argumentat faptul că halucinaţiile demonstrează natura constructivă a percepţiei. Percepţia auditivă este, de asemenea, construită la nivelul creierului. Sunetul, ca orice experienţă integrată, trebuie să fie sintetizat (pus laolaltă) de mecanismele neuronale. La fel ca în cazul vederii, procesul de sinteză nu copiază întotdeauna identic informaţia senzorială ce ajunge la sistemul nervos.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.4: Simţurile şi percepţia) - (Partea a II-a - Sistemul auditiv
) - Halucinaţiile muzicale în surzenie. Rezumatul părţii a doua.


Halucinaţiile muzicale în surzenie

Halucinaţiile auditive se produc atunci când aria din creier responsabilă cu auzul, muzica, generează o activitate spontană. Oamenii bătrâni care au devenit surzi în ambele urechi aud uneori halucinaţii muzicale atât de vii şi realiste încât cred că muzica vine din mediu.

Un bărbat în vârstă de 75 ani a venit în 15 martie 1973 la Boston Veterans Administration Outpatient Clinic cu plângerea că ”aude muzică în ambele urechi”. De 10-12 ani, pacientul suferea de pierderea progresivă bilaterală a auzului acompaniată de fluierături şi zumzete. El constatase cu trei luni înainte de a se prezenta în ambulatoriu că debutul avusese loc cu auzul unei voci de soprană sau bariton, sau cu auzul unei voci de tenor sau bariton cântând imnuri sau melodii familiare. Multe din imnuri erau melodii pe care le cântase în corul unei biserici. În cele mai multe situaţii, muzica era cântată fără cuvinte, dar ocazional auzea părţi din text ce îi permiteau să îşi amintească versurile uitate. Rareori melodia era produsă de un instrument precum un corn sau un clarinet. De obicei, muzica începea dimineaţa devreme şi continua de-a lungul zilei cu aceeaşi melodie ce se repeta de nenumărate ori. Singurul control pe care pacientul îl avea asupra halucinaţiilor era de a schimba melodia cântând tare sau gândindu-se la altă melodie. Uneori experienţa era aşa de agasantă, încât încerca să o oprească dând drumul la radio la volum maxim. Alteori îi plăceau halucinaţiile muzicale şi chiar cânta împreună cu ele. (Ross, Jossman, Bell, Sabin şi Geschwind, 1975).

De ce halucinaţiile auditive sunt relevante privitor la natura percepţiei auditive?

Acest fenomen este în mod evident cauzat de activitatea spontană din zona cerebrală ce procesează percepţiile auditive. O formă de agitaţie numită supersensibilitate de nefolosire se produce când celulele nervoase sunt lipsite de o stimulare normală. Într-un laborator ce experimentează pe animale precum şoarecii, supersensibilitatea datorată neutilizării poate fi demonstrată prin decuparea unei insule în cortex pentru a-l izola de alte ţesuturi din creier (dar păstrând alimentarea cu sânge). Iniţial, partea izolată din cortex este liniştită, dar curând devine irascibilă. Începe prin a genera singură impulsuri nervoase. Probabil ceva similar se produce când cei bătrâni devin surzi de ambele urechi. Intrările senzoriale normale din mediu sunt absente, aşa că zona auditivă devine iritabilă şi începe să se stimuleze singură. Rezultatul este halucinaţia auditivă.

Ross, Jossman, Bell, Sabin şi Geschwind au găsit un al doilea pacient cu aceeaşi problemă: ”o englezoaică şarmantă de 83 ani” care a observat cu trei luni înainte ”debutul subit al unei melodii în urechea ei dreaptă, de o asemenea claritate şi fidelitate încât iniţial a crezut că aparatul radio este pornit…” Iniţial melodiile erau imnuri cântate de cor, dar în momentul în care a părăsit spitalul halucinaţiile muzicale s-au transformat în ”varieteu de rock and roll”.

Ce exemple de alte simţuri în afară de auz produc halucinaţii similare?

O activitate similară, produsă spontan, se poate genera în cortexul vizual. Sindromul Charles Bonnet poartă numele unui pacient care avea halucinaţii vizuale după pierderea parţială a vederii. Uneori pacienţii care şi-au pierdut vederea doar într-o parte a câmpului vizual au halucinaţii doar în acea arie (Grady, 1993). Albertson (1984) observa că persoanele oarbe ”văd lucruri” în mod frecvent, dar nu obişnuiesc să discute despre asta de teama de a nu fi etichetaţi drept nebuni.

Fenomenul membrelor fantomă este similar. Membrele fantomă sunt membre amputate pe care le simţi ca şi cum sunt încă prezente. Aceasta este o halucinaţie ce implică simţul kinestezic (simţul părţilor corpului şi poziţiei). Ţesuturile din creier răspunzătoare de părţile corpului sunt încă prezente după ce braţul sau piciorul nu mai sunt. Rezultatul este halucinaţia unui membru.

Halucinaţiile senzoriale pot fi complexe şi realiste. V. S. Ramachandran a studiat senzaţiile fantomă şi relaţiile lor cu fiziologia creierului. El a povestit despre un pacient ce avea o mână fantomă realistă. Când Ramachandran i-a oferit o ceaşcă de cafea, ”a simţit-o” în mâna sa fantomă. Când Ramachandran a tras ceaşca de cafea, bărbatul s-a plâns că a simţit cum i-a smuls-o din mână (Shreeve, 1993). Pentru a citi despre cazuri de membre fantomă, vezi http://www.macalester.edu/~psych/whathap/UBNRP/Phantom/casestudies.html.



Ce vor să spună toate aceste exemple?

Aceste cazuri ar trebui să ne amintească faptul că nu ”auzim” fluxul senzorial din urechi sau ”nu vedem” impulsurile nervoase din ochi, sau nu ”simţim” nici măcar braţul sau piciorul într-o manieră directă. Mai degrabă creierul foloseşte informaţiile senzoriale pentru a construi o lume senzorială. Dacă această construcţie nu corespunde lucrurilor din lumea exterioară, spunem că avem de-a face cu o iluzie sau halucinaţie. Dacă acea construcţie este corectă, o numim percepţie normală. Dar chiar şi percepţia normală este o construcţie a creierului.

 

Sistemul auditiv. Rezumat

Urechea răspunde undelor de presiune din aer colectate de urechea externă şi direcţionate prin canalul auditiv către membrana timpanală sau timpan. Mişcările timpanului sunt amplificate de un lanţ de trei oase subţiri din urechea medie: oscioarele. Cohleea din urechea internă este partea sistemului auditiv responsabilă cu traducerea (convertirea energiei dintr-o formă în alta). Cohleea converteşte mişcările ferestrei ovale în unde staţionare de-a lungul membranei cohleare. Cilii aflaţi de-a lungul membranei reacţionează la mişcare. Ei produc impulsuri nervoase ce sunt trimise la creier prin nervul auditiv. Adulţii normali aud frecvenţe de la 20 la 20000 Hz (sau, cu înaintarea în vârstă, de la 50 la 15000Hz).

Halucinaţiile senzoriale pot fi foarte vii şi realiste. Ele se produc la nivelul tuturor simţurilor. Atunci când oamenii pierd intrările obişnuite către cortexul senzorial, datorită unui accident sau vârstei înaintate, ţesuturile creierului îşi sporesc iritabilitatea şi se stimulează singure. Percepţia normală este, de asemenea, o construcţie precum aceasta, dar percepţia normală este constrânsă şi ghidată de intrările senzoriale, producând rezultate ce sunt suficient de corecte aşa încât să fie considerate veridice sau fidele în raport cu lumea exterioară.

Traducere realizată de Alina Turcescu, cu acordul autorului.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.