Desensibilizarea a fost prima terapie care a primit denumirea de terapie comportamentală. Cercetătorii au folosit conştient intuiţiile din timpul experimentelor asupra reflexelor condiţionate pentru rezolvarea problemelor de comportament, fără a mai încerca să trateze tulburările mintale subsecvente. Deoarece desensibilizarea, propusă de Joseph Wolpe, a fost prima terapie larg adoptată pe baza unor principii behavoriste, Wolpe este adesea numit tatăl terapiei comportamentale.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.13: Terapii) - (Partea a III-a: Terapii comportamentale) - Wolpe şi terapia desensibilizării



Cum a produs Masserman pisici nevrotice? Ce a făcut Wolpe pentru a reduce anxietatea pisicilor?


Wolpe s-a inspirat din experimentele făcute de către un cercetător pe nume Masserman. Masserman a adus o serie de pisici în stare "nevrotică", administrându-le şocuri electrice când stăteau într-o anumită cutie. Curând pisicile au ajuns să manifeste reacţii de teamă severă ori de câte ori erau puse în cutie. Masserman a observat că pisicile îşi pierdeau totuşi "nevroza" dacă erau alimentate în acea cutie. El a interpretat acest lucru în termeni psihodinamici, ca "rupere a conflictului motivaţional". Wolpe însă a văzut aceleaşi evenimente în termeni de condiţionare. El a reprodus experimentul lui Masserman şi a demonstrat că pisicilor le putea fi indusă treptat scăderea fricii dacă erau alimentate mai întâi la o anumită distanţă, apoi din ce în ce mai aproape de cutia în care fuseseră şocate iniţial. Wolpe a numit acest fenomen contra-condiţionare, exprimând literal contraponderea dintre o asociere (cutie - hrană) şi o altă asociere (cutie - şocuri). Wolpe a denumit, de asemenea, procesul respectiv inhibare reciprocă, deoarece simţea că răspunsurile anxioase şi cele de hrănire se inhibau sau se preveneau unul pe celălalt. Încurajând animalele să dea un răspuns incompatibil cu anxietatea, în timp ce le expunea la stimulul care le cauzase anterior anxietatea, el a descoperit că putea slăbi şi elimina răspunsul anxios condiţionat, cauzat de punerea în cutie.

Cum funcţiona terapia desensibilizării în procedura iniţială a lui Wolpe?

Wolpe a conceput o procedură de contra-condiţionare pentru oameni. La început, el îşi învăţa pacienţii să se relaxeze profund, folosind o tehnică numită de relaxare progresivă jacobsoniană, care necesită o perioadă de până la câteva săptămâni pentru a fi stăpânită. Apoi, el îşi încuraja pacienţii să vizualizeze sau să-şi imagineze stimulii producători de nelinişte, timp în care ei rămâneau relaxaţi. Pentru a elimina treptat potenţialul anxios al stimulului temut, Wolpe cerea pacientului să alcătuiască o ierarhie a faptelor înfricoşătoare asociate şi să-şi imagineze mai întâi aspectele de care se temea cel mai puţin, ajungând în cele din urmă la cele de care se temea cel mai mult. De exemplu, în cazul în care pacientul avea fobia şerpilor (o teribilă frică de şerpi), el putea alcătui această listă:

1.  un şarpe micuţ stă la 50 de metri distanţă de mine (imaginea cea mai puţin temută)
2.  un şarpe mai măricel stă la 30 de metri distanţă
3.  un şarpe mare stă la 10 metri distanţă
4.  un şarpe mare stă jos chiar în faţa mea
5.  un şarpe se ridică în faţa piciorului meu apoi se îndepărtează.
6.  un şarpe este pus în mâinile mele
7.  un şarpe se încolăceşte pe braţul meu
8.  un şarpe se târăşte pe braţul meu până la gât
9.  un şarpe mă muşcă puternic de obraz
10. cad într-o groapă de şerpi veninoşi (imaginea cea mai temută)

Pacientul începea cu imaginea care îi stârnea cel mai puţin anxietatea (#1) şi se muta la următoarea numai după ce putea să vizualizeze prima imagine rămânând pe deplin relaxat. Dispunând de suficient timp şi având un antrenament suficient în tehnici de relaxare, un individ cu fobia şerpilor putea lucra prin intermediul ierarhiei. În cele din urmă, el era în stare să-şi imagineze lucrul cel mai rău, scena cea mai oribilă, rămânând pe deplin relaxat. În acel moment, răspunsul emoţional condiţionat (REC) era complet anulat sau se stingea. Pentru a utiliza terminologia de la capitolul Condiţionarea, stimulul condiţionat (vederea şarpelui) nu mai declanşa răspunsul condiţionat anxios.

Desensibilizarea funcţionează şi este uşor de administrat, cu toate că procedura clasică a lui Wolpe durează adesea luni de zile. După cum se menţionează în capitolul 8, anumite tipuri de fobii par a fi "pregătite" de evoluţie şi sunt mai dificil de tratat. Acestea includ fobia şerpilor, fobia păianjenilor şi fobia animalelor mici. Cu toate acestea, chiar şi în cazul acestor temeri instinctive, de obicei, desensibilizarea poate avea efect pe termen lung. Fobiile cu bază biologică mai redusă, cum ar fi anxietatea de testare şi teama de zbor pot fi eliminate de multe ori mult mai rapid.

Wolpe (1958) a conceput o procedură de desensibilizare sistematică în trei părţi:

1. Clientul este instruit în relaxarea profundă.
2. Clientul şi terapeutul construiesc o listă de stimuli provocatori de anxietate, aşa-numita ierarhie a fricii, ordonată de la factorul cel mai puţin stresant până la cel mai stresant.
3. Începând cu imaginea care suscită cea mai mică anxietate, stimulii temuţi sunt asociaţi cu relaxarea, până când stimulul cel mai temut este tolerat cu calm.

În anii următori mediatizării de către Wolpe a procedurii sale originale cercetătorii au încercat zeci de variante, în căutarea de proceduri mai eficace. De exemplu, ei au descoperit că drogurile sau amestecurile de dioxid de carbon / oxigen ar putea oferi o relaxare mai rapidă, făcând astfel inutil antrenamentul de relaxare care este mare consumator de timp.



Tradus de Maricica Botescu, cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.