Un studiu clasic despre cum începe o prietenie a fost prezentat de către Theodore Newcomb în The Acquaintance Process (1961). Newcomb a identificat patru factori care afectează probabilitatea de a ne face cunoştinţe. Iată care sunt aceştia.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.16: Sex, prietenie şi iubire) - (Partea a III-a: Tipuri de relaţii) - Cum ne împrietenim. Factorii implicaţi
1. Proximitatea. Este mai probabil să ajungem să cunoaştem pe cineva cu care avem contact în mod regulat.
2. Reciprocitatea. Ne plac oamenii care, la rândul lor, ne plac şi ei pe noi.
3. Similitudinea. Ne plac oamenii care împărtăşesc aceleaşi valori şi credinţe cu ale noastre.
4. Complementaritatea. Suntem atraşi de oamenii ale căror competenţe şi abilităţi sunt complementare cu ale noastre. Complementaritatea înseamnă diferit, dar compatibil şi benefic reciproc, ca în cazul oamenilor cu abilităţi diferite care lucrează împreună pentru un scop comun.
Care este factorul pe care cercetarea îl consideră a fi cel mai important? Probabil cel care necesită cel mai mic efort sau inteligenţă: proximitatea! Proximitatea este apropierea fizică sau vecinătatea. Evident că aceasta poate influenţa o relaţie de prietenie. Nu putem ajunge să plăcem o persoană dacă nu o vedem niciodată. Pe de altă parte, dacă vedem pe cineva frecvent, este convenabil şi util să stabilim o relaţie de prietenie.
În mai multe studii, proximitatea a fost un predictor puternic de prietenie. Priest şi Sawyer (1967) au studiat elevii care s-au mutat într-un cămin de colegiu nou construit. După opt luni, colegii de cameră erau numiţi prieteni de două ori mai des decât colegii de palier, colegii de palier de două ori mai des decât studenţii din acelaşi dormitor de la alte etaje.
Segal (1974) a arătat efectele apropierii prin plasarea în ordine alfabetică a supraveghetorilor stagiari. La sfârşit, el le-a cerut să numească trei dintre cei mai apropiaţi prieteni. Rezultatul a fost o corelaţie aproape perfectă între alegerea prieteniei şi ordinea locului.
Reciprocitatea, în studiile despre prietenie, înseamnă să placi pe cineva care te place. Reciprocitatea a fost manipulată într-un studiu realizat de Aronson şi Linder (1965). Subiecţii „auzeau accidental” un alt subiect, de fapt un complice al cercetătorilor, exprimându-şi simpatia sau antipatia faţă de subiect. Apoi, subiectul a fost rugat să completeze un chestionar în care îşi exprima simpatia sau antipatia pentru subiectul complice. Chestionarul a reflectat comentariile auzite. Un complice care a făcut comentarii pozitive despre subiect a fost agreat, iar unul care a făcut comentarii negative a fost detestat.
Un al treilea grup a auzit complicele începând să facă comentarii rele şi terminând cu comentarii bune. Aceştia, cei care au crezut că au „l-au câştigat”, au acordat complicelui cea mai mare apreciere dintre toate.
Studiul intens al elevilor într-o pensiune specială l-a făcut pe Newcomb să constatate că similitudinea este un factor puternic de luat în calcul pentru prietenii. Colegii de cameră selectaţi ca fiind asemănători au fost mult mai predispuşi să ajungă prieteni. Byrne (1961) a arătat acelaşi lucru cu metoda chestionarelor „pix şi hârtie”. El le-a oferit subiecţilor o descriere a altei persoane şi i-a întrebat cât de mult cred că le place persoana descrisă pe hârtie. Cu cât asemănarea cu „cealaltă persoană” era mai mare, cu atât mai mult subiectul se aştepta să placă cealaltă persoană.
Este greu de găsit dovezi referitoare la puterea complementarităţii – a fi diferit într-un mod bun. Meyer şi Pepper (1971) au constatat că, în cuplurile căsătorite de cinci ani, similitudinea e un predictor mai bun al fericirii conjugale faţă de complementaritate. Cu toate acestea, Wagner (1975) a constatat că consilierii de tabără s-au plăcut reciproc mai mult dacă aveau nevoi complementare (de exemplu, unul cu nevoia de a domina, celălalt cu nevoia de a fi dominat).
Cuplurile căsătorite de mulţi ani mărturisesc că în anumite situaţii este importantă complementaritatea, iar în altele, similitudinea. Dacă este mai importantă complementaritatea sau similitudinea, depinde de care „dimensiuni” sunt măsurate. De exemplu, similitudinea ar putea fi importantă atunci când este vorba de simţul umorului sau de concepţiile religioase, în timp ce complementaritatea poate fi mai importantă în domenii precum temperamentul sau preferinţele responsabilităţilor domestice.
