În unele cazuri, autoritățile doresc să prevină persuadarea. După războiul din Coreea, de care sunt legate relatările referitoare la spălarea creierului, psihologii au încercat să descopere metode de dezvoltare a rezistenței la persuadarea nedorită.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.15: Psihologia socială) - (Partea I: Influenţele grupului) - Inocularea şi prevenirea
William McGuire și colegii săi au pledat pentru o tehnică numită inoculare (McGuire și Papageorgis, 1961).(Termenul este folosit prin similitudine cu vaccinarea, prin care se inoculează o cantitate mică de virus, pentru a dezvolta anticorpi). A inocula o persoană împotriva persuadării înseamnă a o expune la atacuri slabe de pe o poziție favorizată. Atacurile trebuie să fie slabe pentru că nu se urmărește schimbarea atitudinilor, ci doar încurajarea persoanei pentru a lupta cu ele și a învăța să reziste atacurilor. McGuire și colegii săi au fost în măsură să demonstreze că, în situații experimentale, abordările inoculare au un impact mai puternic decât a-i spune pur și simplu unei persoane că are dreptate și că ar trebui să ignore încercările de persuadare.
Ce este "prevenirea"?
Similară inoculării este prevenirea: a-i permite unei persoane să știe din timp că o atitudine favorizată poate fi contestată. (Termenul este folosit prin similitudine cu creșterea rezistenței organismului prin administrarea de vitamine). Acest lucru permite persoanei respective să-și activeze mecanismele de apărare sau să se pregătească pentru a rezista mesajului. Când ești prevenit că un agent de vânzări va apela la o ofertă înșelătoare, este puțin probabil ca acesta să te convingă.
Cum au documentat Freedman și Sears efectul prevenirii la adolescenți?
Freedman și Sears (1965) au documentat un efect al prevenirii. Ei au măsurat forța de convingere a unei prelegeri adresate adolescenților, în care se susținea că "Adolescenților nu ar trebui să li se permită să conducă". Un grup de adolescenți a fost prevenit cu privire la subiectul respectiv cu zece minute înainte de lectură; celuilalt i s-a dat pur și simplu cursul. Grupul prevenit din timp a arătat o schimbare de atitudine mai mică. Probabil că ei nu erau de acord cu mesajul, și, când au avut mai mult timp pentru a-l recepta, au fost mai puțin convinși de acesta. Petty și Cacioppo (1977) au constatat că existența unui anumit interval între un avertisment și livrarea unui mesaj încurajează oamenii să genereze mai multe argumente împotriva mesajului.
Cum au fost utilizate tehnicile de inoculare și prevenire în programe anti-drog cu copiii?
Aceste principii au fost aplicate în programe anti-drog pentru copiii din Statele Unite, cum a fost Proiectul D.A.R.E. (Drug Abuse Resistance Education - Educația rezistenței la abuzul de droguri). Obiectivul vizat a fost acela de a preveni copiii să se lase convinși să folosească droguri. Pentru a fi inoculați și preveniţi, copiii participau la scenete în care unul dintre copii (ce juca rolul unui inițiator) cerea altui copil să ia droguri. Al doilea copil refuza. Această mică dramă era jucată iar și iar, în mai multe variante. Presiunea de grup era, de asemenea, utilizată. Copiii erau adunați într-o sală de spectacole și întrebați, "Ce veți face dacă cineva vă va oferi droguri?" și ei strigau în cor, "Spun Nu!". În programe de acest fel, copiii erau provocați, însă doar simbolic, și prin aceasta ei exersau o modalitate de apărare împotriva atacului.
În afară de inoculare, în programele anti-drog au fost utilizate și alte tactici de persuadare. Persoanele investite cu autoritate, ca ofițerii de poliție, emiteau mesajul anti-drog. Elevii erau rugați să poarte panglici colorate ca simboluri ale angajamentului lor pentru atitudini anti-drog și erau răsplătiți cu tricouri și autocolante după încheierea programului.
Ce a spus Petty despre proiectul D.A.R.E.? Ce s-a întâmplat câțiva ani mai târziu?
Petty (co-autor al modelului probabilității de elaborare și un lider al cercetărilor privind persuadarea și schimbarea de atitudine) a declarat într-un interviu, la începutul anilor 1990, că Proiectul D.A.R.E. a demonstrat faptul că principiile psihologiei sociale din laborator ar putea fi folosite cu succes în situațiile reale de viață care implică probleme importante (Krupat, 1994). Cu toate acestea, după câțiva ani, Programul D.A.R.E. a fost criticat ca fiind ineficient. Consumul de droguri la adolescență, care se diminuase începând cu anii 1970, a crescut în mod dramatic la începutul anilor 1990, adică în anii când copiii care beneficiaseră de programul D.A.R.E. în școala primară deveniseră adolescenți. Se pare că D.A.R.E. a sfârșit prin a ilustra dificultatea, mai degrabă decât facilitatea, de a generaliza concluziile studiilor de laborator la situațiile din lumea reală. Este chiar posibil ca programele timpurii de educație anti-drog, orientate către copiii mici, să fi dus la inocularea și prevenirea elevilor împotriva mesajelor ulterioare antidrog. În liceu, atunci când amenințarea reală este mult mai probabil să apară, majoritatea elevilor "a auzit deja despre toate”.
