Prima imagine a unei găuri negre. Imaginea nu este o fotografie, ci a fost creată cu ajutorul a multiple telescoape în cadrul proiectului EHT
Într-adevăr, fotonii, adică particulele purtătoare ale undelor electromagnetice, se consideră că nu au masă. Un foton se deplasează cu viteza luminii prin spaţiu-timp. Viteza luminii în vid este de 299.792,458 km pe secundă. Fotonii nu experimentează trecerea timpului. Asta înseamnă că nu contează distanţa pe care o parcurge un foton, din punctul de vedere al unui observator extern; pentru foton toată această distanţă este doar un punct, iar toată călătoria care pentru un observator extern poate dura miliarde de ani, din perspectiva fotonului este instantanee. Desigur, foarte ciudat lucru, iar vinovatul principal pentru această complicaţie este nimeni altul de Albert Einstein. Lumea era mai simplă înainte să apară el :).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Generarea undelor gravitaţionale ca urmare a orbitării reciproce a două găuri negre. Reprezentare grafică
Undele gravitaţionale au fost prezise de Einstein în urmă cu un secol, dar de unde vin acestea? Ce tipuri distincte de unde gravitaţionale ar putea exista în cosmos? De ce este aşa dificil să detectăm unde gravitaţionale? Cum funcţionează detectoarele gravitaţionale? Ce obiecte din spaţiul cosmic pot declanşa unde gravitaţionale?
- Detalii
- Scris de: Nicolas Arnaud
Gravitonii sunt particulele-forţă ipotetice asociate gravitaţiei. Datorită succesului modelului standard în descrierea celorlalte trei forţe fundamentale, care se manifestă prin intermediul schimbului de bosoni, se presupune că şi în cazul gravitaţiei avem de-a face cu un boson gauge.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Încerc să detectez undele gravitaţionale de 40 de ani. Când am început eram doar doar câţiva, undeva într-un laborator al universităţii. Astăzi sunt 1.000 de fizicieni, care au la dispoziţie observatoare de miliarde de dolari, care cred că suntem aproape de măsurarea undelor gravitaţionale. La 100 de ani după ce vom descoperi undele gravitaţionale, acest moment va fi unul de referinţa în istoria ştiinţei. Va fi ca descoperirea undelor electromagnetice în 1886 (află mai multe despre experimentele lui Heinrich Hertz), la un sfert de secol după ce acestea au fost prezise de către fizicianul James Clerk Maxwell.
- Detalii
- Scris de: David Blair
Fizica dezvăluie idei fascinante sub aspect filozofic. Faptul că parte din atomii care ne constituie au fost creaţi în stele îndepărtate este greu să nu fascineze orice pământean. Faptul că uriaşul univers în care existăm îşi are originea într-un punct de densitate infinită, de asemenea, uluieşte şi fascinează. Ciudăţeniile mecanicii cuantice, cum ar fi faptul că un foton este şi undă, şi particulă, în funcţie de modul în care-l măsurăm, de asemenea, stârnesc uimirea.
- Detalii
- Scris de: Tom Hartsfield
Simulare a fuzionării unor găuri negre, fenomen însoţit de emiterea de unde gravitaţionale
Cercetătorii ce utilizează telescopul BICEP2 (Background Imaging of Cosmic Extragalactic Polarization) au anunţat anul trecut că au detectat undele gravitaţionale, care sunt undulaţii ale continuului spaţiu-timp. Iniţial anunţul a fost aclamat ca cea mai importantă descoperire a secolului, dar ulterior s-a dovedit că a fost vorba despre o alarmă falsă: semnalul recepţionat era praf galactic.
- Detalii
- Scris de: Siri Chongchitnan
credit: Mark Garlick / Science Source
Spaţiu-timpul în universul lui Einstein se presupune a fi similar unei foi de cauciuc plină de pliuri şi îndoituri. Dar ideea unui spaţiu curb nu este cea mai intuitivă din lume. Şi ce legătură are lumina cu acest lucru? În acest articol veţi afla răspunsul la această întrebare.
- Detalii
- Scris de: Dave Goldberg
Aceasta este o întrebare pe care am primit-o de multe ori de la cititorii mei şi cel mai simplu răspuns la ea este: nu se poate să vă deplasaţi cu viteza luminii şi deci nu are rost să încercaţi. Din păcate, fizicienii ne învaţă că noi întotdeauna ne vom deplasa cu viteze inferioare vitezei luminii. Au existat întotdeauna comentarii la adresa acestei afirmaţii a fizicienilor care au avut drept scop să arunce o umbră de îndoială asupra acestei certitudini care vine din partea fizicienilor.
- Detalii
- Scris de: Dave Goldberg
În articolul de azi vom aborda un subiect la modă în lumea pasionaţilor de fizică ori astronomie, dar un subiect care se referă la "partea întunecată" a Universului, adică la materia întunecată. Ce reprezintă această misterioasă componentă a Universului şi de ce ar trebui să fim interesaţi de ea?
- Detalii
- Scris de: Dr. Dave Goldberg
Ca de fiecare dată, şi astăzi puteţi citi un articol ştiinţific care pretinde că poate prezenta „cea mai bună imagine a materiei întunecate" de până acum. Dacă aceasta este atât de întunecată, atunci cum putem să o vedem? În acest articol vom afla cum putem face asta.
- Detalii
- Scris de: Dr. Dave Goldberg
De ce nu este spaţiu-timpul nostru 4-dimensional curbat în a 5-a dimensiune?
Ar putea fi, dar nu cunoaştem în prezent niciun experiment prin care să aflăm asta.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Cum este să fii într-un loc fără gravitaţie?
Cei mai mulţi cred că astronauţii care călătoresc pe orbită, în jurul Pământului, sunt în stare de „imponderabilitate”, dar de fapt există încă atracţie gravitaţională pe orbită, doar că este echilibrată de forţa centrifugă care acţionează asupra navei spaţiale. Câmpul gravitaţional poate fi în continuare detectat, deoarece produce un efect „de maree” chiar şi în interiorul navei spaţiale.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Dacă un observator A se deplasează accelerat faţă de un observator B, vor fi de acord cei doi că observatorul A este cel care câştigă în masă?
Dacă studiem ce se întâmplă clipă de clipă, vom constata că în fiecare clipă observatorii se distanţează cu viteză constantă şi astfel, A şi B vor vedea reciproc masele, unul pe a celuilalt, schimbându-se în conformitate cu relativitatea generală. Singurul lucru care sparge această simetrie este faptul că vedem observatorul A folosind o rachetă spaţială şi considerăm că observatorul B reprezintă sistemul de referinţă neaccelerat. Dacă B este pe Pământ şi A este într-o rachetă, este clar că orice modificare de masă va fi atribuită mişcării observatorului A, dar, în orice caz, B privind la A va vedea cum observatorul A se îndepărtează cu viteză crescătoare în raport cu sistemul său propriu de referinţă, care este un sistem perfect „adecvat” pentru a fi utilizat. Dacă B este pe Pământ, A va vedea la rândul său cum B şi Pământul câştigă în masă, chiar dacă A nu va afirma niciodată că el este staţionar şi observatorul B cu Pământul se îndepărtează de el, acceleraţi într-un mod misterios.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Care este cea mai simplă dovadă că există mai mult de 4 dimensiuni?
Nu este nicio dovadă. Toate "dovezile" sunt de natură teoretică, dar nici una nu a fost verificată, deoarece ... nu ştim cum! Tot ce ştim este că spaţiu-timpul nostru este 4 dimensional într-o aproximare de câteva părţi la o sută de miliarde, bazată pe cât de bine urmează gravitaţia relativitatea generală în sistemul nostru solar.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Există şi alte obiecte astronomice, în afară de pulsarul binar Hulse-Taylor, cu ajutorul cărora poate fi testată relativitatea generală?
În cartea redactată de G. Srinivasan în 1994 şi intitulată „Pulsarii”, publicată de Academia de Ştiinţe a Indiei, prof. Joseph Taylor prezintă cele câteva sisteme de pulsari binari cunoscute în prezent:
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald