Există patru interacțiuni fundamentale în univers, pe care le cunoașteți cu certitudine: gravitația, interacțiunea electromagnetică, interacțiunea nucleară tare și interacțiunea nucleară slabă. Primele două acționează la distanțe practic nelimitate, ultimele la distanțe foarte mici (10-15 m și 10-16 m).

Electronii (-) și protonii (+), particule de semn opus, se atrag ca urmare a interacțiunii electromagnetice, ceea ce explică  faptul că aceste componente ale atomului sunt ținute împreună.


Dar cum ar arăta un atom dacă i-am „dezactiva” cumva interacțiunea electromagnetică și am lăsa doar gravitația să acționeze?

Gravitația este interacțiunea cea mai slabă dintre cele patru. În fapt, este mult, mult mai slabă decât celelalte. Interacțiunea electromagnetică este de 1039 mai puternică (adică de 1.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 de ori) decât gravitația, pe când cea nucleară tare de 1041 ori, iar cea nucleară slabă de 1030 ori. După cum puteți observa, diferențele de tărie sunt enorme. Acesta este și motivul pentru care la scară foarte mică, la nivel subatomic, gravitația este practic neglijabilă.

Pentru că gravitația este atât de slabă avem dificultăți în a-i detecta particula care se presupune că este implicată în exercitarea acesteia: gravitonul. Dacă radiația electromagnetică este utilizată zi de zi într-o mulțime de tehnologii moderne (telefonie mobilă, Wi-fi, radare, lasere etc.), încă nu am reușit să identificăm radiația gravitațională...

Dacă am avea, așadar, doar acțiunea gravitațională, asta ar însemna că un atom ar fi enorm, având un diametru de circa 100 de ori mai mare decât universul observabil. Nu prea ai ce să faci cu astfel de atomi :)

Citește și: Cât de mare este universul observabil? Dar volumul Hubble?

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.