Circuitele electrice pot fi folosite pentru transmiterea de semnale, stocarea informației, efectuarea de calcule, dar cel mai comun scop este acela de a manipula energia, cum este cazul alimentării unui bec cu ajutorul unei baterii.
Știm că becurile sunt definite în funcţie de wați, fiind vorba despre numărul de jouli pe secundă transformați în căldură și lumină, dar care este legătura cu fluxul de sarcini măsurat de ampermetru?
- Detalii
- Scris de: Benjamin Crowell
În articolul de faţă vrem să explicăm, la nivel conceptual, cum funcţionează un circuit electric. Aşadar... cum putem pune la lucru curentul electric? Singura metodă să controlăm sarcina electrică de care am vorbit până acum a fost să încărcăm electric diferite substanțe (de exemplu, prin frecarea unei blăni de o bucată de cauciuc). În imaginea de mai jos (poziția 1) puteți vedea utilizarea acestei tehnici pentru a aprinde un bec. Dar această metodă este nesatisfăcătoare. Adevărat, curentul se va deplasa prin bec, căci electronii se pot mișca prin fire de metal, iar electronii în exces de pe bucata de cauciuc se vor deplasa prin fire grație atracției blănii încărcate pozitiv și respingerii de alți electroni. Problema este că după o fracțiune de secundă blana și cauciucul vor rămâne fără sarcini, deci nu va mai fi niciun curent electric, iar becul se va stinge.
- Detalii
- Scris de: Benjamin Crowell
Dacă mişcarea particulelor încărcate electric reprezintă fenomenul fundamental, cum putem defini o măsură numerică folositoare pentru ea? Putem spune că debitul unui râu este caracterizat de viteza de curgere a apei, dar viteza nu este caracteristică problemelor electrice, deoarece trebuie să cunoaştem sarcina pe care o au particulele care se deplasează şi, în orice caz, nu există niciun aparat capabil să arate viteza de deplasare a particulelor încărcate electric.
- Detalii
- Scris de: Benjamin Crowell
Unul dintre cele mai contraintuitive aspecte ale universului nostru, şi din acest motiv larg dezbătute şi combătute de către pasionaţii de ştiinţă, este următorul: de ce nu putem călători cu viteze superioare vitezei luminii? Viteze superluminice ar putea permite călătorii în alte galaxii într-un timp rezonabil, de exemplu. Răspunsul cel mai adesea oferit de fizicieni în materiale de popularizare este: pentru că orice corp care se apropie de viteza luminii are nevoie de energie din ce în ce mai mare, iar, la limită, are nevoie de energie infinită pentru a atinge viteza luminii. Pus în context relativist, specialiştii în teoria relativităţii au însă opinii diferite.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Aceasta este o vizualizare a discului de acreţie şi a jeturilor de materie din proximitatea unei găuri negre. Vizualizarea este una bazată pe predicţiile teoriei relativităţii generale.
Acum mai bine o sută de ani (1915) Albert Einstein a propus teoria generală a relativităţii, care propune o abordare radical diferită a gravitaţiei. Una dintre predicţiile cele mai extreme ale relativităţii generale este existenţa găurilor negre. Iată în continuare câteva videoclipuri, realizate pe baza teoriei lui Einstein, care arată ce ai vedea dacă ai cădea într-o gaură neagră. Găurile negre sunt de mai multe feluri, caracterizate de masă, sarcină electrică şi spin; vă prezentăm ce aţi vedea pe când v-aţi prăbuşi în două tipuri de găuri negre, gaura neagră Schwarzschild şi gaura neagră Reissner-Nordström.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Interacţiuni ale neutrino detectate la Observatorul de Neutrino IceCube
Neutrino sunt particule produse în urma dezintegrării radioactive şi nu au sarcină electrică. Sunt particule fascinante, care-şi pot schimba identitatea (link). Aceştia sunt pretutindeni în univers şi sunt generaţi în abundență de Soare (în urma proceselor de fuziune nucleară). Pe de altă parte neutrino sunt particule foarte mici, atât de mici încât este nevoie de 10 trilioane care să traverseze Terra pentru ca unul să interacţioneze cu Pământul. Ce înseamnă această interacţiune? Înseamnă că un neutrino loveşte o particulă elementară din interiorul atomului. Pentru neutrino un atom este o entitate enormă, dominată de spaţiu gol; de aceea interacţiunea cu un corp atât de mare, precum Pământul este atât de rară. Şi atunci cum îi detectăm şi studiem în laboratoare?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Materia curbează spaţiu-timpul, iar spaţiu-timpul curbat dictează mişcarea materiei în univers. credit: LIGO/T. Pyle
Spaţiu-timpul, aşa cum îi spune şi numele, pune spaţiul şi timpul împreună, dar nu doar într-o formă convenţională, matematică, ci ca structură fundamentală a universului. Conceptul a fost creat în contextul cristalizării teoriei generale a relativităţii de către Albert Einstein, dar cel care a propus conceptul de spaţiu-timp a fost unul dintre profesorii de matematică a lui Einstein, Hermann Minkowski. Einstein a avut nevoie de câţiva ani pentru a accepta ideea, pe care o credea iniţial inutilă. Ulterior conceptul de spaţiu-timp a devenit fundamental în înţelegerea noii teorii a gravitaţiei conţinută în teoria generală a relativităţii.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Prima imagine a unei găuri negre. Imaginea nu este o fotografie, ci a fost creată cu ajutorul a multiple telescoape în cadrul proiectului EHT
Într-adevăr, fotonii, adică particulele purtătoare ale undelor electromagnetice, se consideră că nu au masă. Un foton se deplasează cu viteza luminii prin spaţiu-timp. Viteza luminii în vid este de 299.792,458 km pe secundă. Fotonii nu experimentează trecerea timpului. Asta înseamnă că nu contează distanţa pe care o parcurge un foton, din punctul de vedere al unui observator extern; pentru foton toată această distanţă este doar un punct, iar toată călătoria care pentru un observator extern poate dura miliarde de ani, din perspectiva fotonului este instantanee. Desigur, foarte ciudat lucru, iar vinovatul principal pentru această complicaţie este nimeni altul de Albert Einstein. Lumea era mai simplă înainte să apară el :).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Câmp cuantic (reprezentare computerizată)
Pentru a putea cântări spaţiul gol, trebuie să vedem despre ce vorbim, întâi de toate. Dacă ne străduim să eliminăm dintr-o zonă din spaţiu toate particulele şi radiaţiile posibile, atunci rămânem cu ceea ce numim vid. Vidul mai este definit şi „starea de energie minimă”. Spaţiul intergalactic este o bună aproximare a vidului, dat fiind că distanţele dintre corpurile cereşti sunt enorme în univers, iar în spaţiul dintre galaxii nu există aproape nimic. Ori nu e chiar aşa?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Generarea undelor gravitaţionale ca urmare a orbitării reciproce a două găuri negre. Reprezentare grafică
Undele gravitaţionale au fost prezise de Einstein în urmă cu un secol, dar de unde vin acestea? Ce tipuri distincte de unde gravitaţionale ar putea exista în cosmos? De ce este aşa dificil să detectăm unde gravitaţionale? Cum funcţionează detectoarele gravitaţionale? Ce obiecte din spaţiul cosmic pot declanşa unde gravitaţionale?
- Detalii
- Scris de: Nicolas Arnaud
Nu avem nevoie de dimensiuni suplimentare sau universuri paralele pentru a avea o realitate alternativă, suprapusă propriei noastre realități. Materia invizibilă este peste tot. De exemplu, luați neutrinii generați de Soare. Suntem în mod constant bombardați cu neutrini, dar trec direct prin noi. Aceștia împart același spațiu cu atomii noștri, dar nu interacționează aproape niciodată.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Câmp cuantic (reprezentare computerizată)
În discursul comun atunci când se vorbeşte despre elementele fundamentale care constituie universul se menţionează adesea atomii. Dar atomii nu sunt particule fundamentale, cum s-a crezut pentru o vreme, ci, în fapt, sisteme complexe, alcătuite din particule fundamentale. Dar cercetarea fundamentală din ultimi zeci de ani a schimbat paradigma. Este universul creat din particule elementare? Iată în continuare o explicaţie succintă a teoriei câmpurilor cuantice. Video inclus.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Vibraţie a unui electron
Nu e neobișnuit să primesc mesaje de la pasionaţi de fizică ce contestă mecanica cuantică și teoria relativității speciale. Admit că ideile prezentate de aceste teorii sunt stranii. Pentru unii sunt pur și simplu prea contraintuitive pentru a fi acceptate. Dar am o veste proastă pentru aceştia: fizicienii nu mai gândesc Universul în acești termeni simpli. Experimentele recente au arătat că tărâmul subatomic este mult mai uimitor decât cel prezentat de conceptele din cele două teorii. A trecut aproape un secol, la urma urmelor, de la fundamentarea acestora...
- Detalii
- Scris de: Don Lincoln
Simplificând un pic, dacă atomul ar fi de dimensiunea unui teren de fotbal, nucleul atomic ar fi de dimensiunea unui nasture. Restul - spaţiu gol. Dar de ce atunci când apăs pe o masă ori pe o tastatură mâna mea nu trece prin acestea? Ce o opreşte?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Gravitonii sunt particulele-forţă ipotetice asociate gravitaţiei. Datorită succesului modelului standard în descrierea celorlalte trei forţe fundamentale, care se manifestă prin intermediul schimbului de bosoni, se presupune că şi în cazul gravitaţiei avem de-a face cu un boson gauge.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.