Gândiți-vă la următoarele: omul, o vietate care cu puțin timp în urmă (raportat la vechimea speciei) abia inventase scrisul, după sute de mii de ani în care n-a lăsat prea multe în urmă, în foarte scurt timp a aflat vârsta planetei noastre, cum s-a format sistemul solar, i-a dat o vechime chiar și întregului univers!

Iar când un nou virus amenințător se mută de la un alt animal la om, acesta identifică vinovatul în câteva zile, îl dezasamblează complet la nivel atomic în câteva săptămâni, iar în mai puțin de un an produce un vaccin împotriva acestuia.

Ca să nu mai vorbim despre mașini care ne-au transportat pe Lună, de rețele de comunicații care ne permit să comunicăm instantaneu oriunde am fi pe planetă ori roboții care se deplasează (și zboară) pe planeta Marte.

Pe de altă parte, tot membrii ai speciei noastre își joacă toate veniturile la cazino ori în nou-deschisele săli de jocuri, refuză să se vaccineze, chiar riscându-și viața, cred în paranormal, în viața de după-moarte, în multe teorii ale conspirației absurde șamd.

Suntem, pare, o specie a extremelor. Dar rațiunea are rolul ei în a regla gândirea și comportamentul uman.

Într-o nouă carte denumită „Rationality” cunoscutul psiholog american Steven Pinker abordează subiectul rațiunii din toate unghiurile posibile.

Mai jos, timp de o oră, acesta prezintă o parte din conținutul cărții (videoclipul are subtitrare în limba engleză).

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro