Susan ReverbyGuvernul SUA şi-a cerut astăzi scuze în mod oficial pentru un experiment în care medici americani au infectat cetăţeni guatemalezi cu bacteria care provoacă sifilisul acum aproximativ 60 de ani. Cum a fost posibil? Cum comentaţi faptul?

 

 

 

Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin secretarul apărării, Hillary Clinton şi secretarul Serviciului Sănătăţii, Kathleen Sebelius, şi-a cerut scuze pentru experimentul condus de cercetători americani în Guatemala acum 60 de ani (1946-1948), când cetăţeni ai acestei ţări au fost infectaţi cu bacteria care provoacă boala sifilisului în scopul de a cerceta această maladie.

 

Experiment medical


696 de persoane au fost infectate fără să ştie, cu bacteria sifilisului. Acestea au fost selectate din închisori, baze militare şi spitale de boli mintale. Subiecţilor li s-au oferit prostituate infectate cu sifilis ori, pur şi simplu, li s-a inoculat bacteria în diverse moduri. Apoi s-a verificat dacă şi în ce măsură penicilina este eficientă în combaterea sifilisului. Conducătorul studiului a fost John Cutler, decedat între timp.

 

Ştirea transmisă pe MSNBC

 

 

Ştirea transmisă de CNN despre experimentul american


Scopul studiului a fost acela de a identifica căi de vindecare pentru bolile cu transmitere sexuală. Trebuie menţionat că cei responsabili de prizonieri, militari ori bolnavi mintal au fost în cunoştinţă de cauză privind experimentul, dar subiecţii înşişi nu au ştiut.

 

Susan Reverby

Susan Reverby, cercetătoarea care a dezvăluit oribilul experiment

 

Informaţia despre experiment a fost făcută public de Susan Reverby, care şi-a publicat rezultatul cercetării pe propriul site, iar un rezumat poate fi găsit aici (pdf).

Mai multe despre acest subiect:
Discover Magazine
Associated Press
Miami Herald

Puteți comenta folosind contul de pe site, de FB, Twitter sau Google ori ca vizitator (fără înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (aprobate de admin).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Ne poți ajuta cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro