În timp ce majoritatea oamenilor de ştiinţă încearcă să explice timpul şi ireversibilitatea acestuia cu teorii mai mult sau mai puţin complicate, un fizician englez, Julian Barbour, a rezolvat problema într-un mod radical: timpul nu există!
Conform lui Julian Barbour, totul se petrece "acum". Timpul este o "iluzie" legată de incapacitatea noastră de a vedea realitatea aşa cum este.
Timpul – unul dintre cele mai profunde mistere. Ireversibilitatea acestuia, faptul că ne "deplasăm" doar spre viitor şi suntem incapabili să ne întoarcem în trecut, reprezintă unul dintre subiectele care fascinează nu doar oamenii de ştiinţă sau pe filozofi. Multe încercări de a explica ce este timpul au apărut de-a lungul mileniilor. O amintim pe cea care leagă timpul şi goana lui dinspre trecut spre viitor de noţiunea de entropie şi de legile termodinamicii.
Iată însă că un fizician englez susţine că nu are rost să ne mai facem griji legat de natura timpului. Nu are sens să fim preocupaţi că ajungem cu întârziere la o întâlnire sau că îmbătrânim prea repede – pentru că timpul nu există!
Explicaţia pe care Julian Barbour o dă are de-a face cu mecanica cuantică aplicată întregului Univers şi cu o ecuaţie, formulată de Wheeler şi De Witt, în care timpul dispare. Aşadar, în Univers timpul nu mai are nici un rol. Şi dacă aşa stau lucrurile atunci nu există!
Discuţie despre natura timpului între Julian Barbour şi Craig Callender, profesor de filozofie la Universitatea Statului California din San Diego
Cum se face totuşi că noi îl percepem ca ceva real? Julian Barbour face următoarea analogie: să ne imaginăm un film proiectat la cinema; toate fotogramele, toate imaginile filmului, există simultan şi sunt proiectate cu un ritm de 24 pe secundă. Creierul nostru vede o imagine după alta şi de aici, din succesiunea de imagini, naşte noţiunea de mişcare şi inclusiv cea de timp. Dar imaginile, insistă Barbour, există toate împreună, simultan! Timpul ar fi doar un rezultat al creierului nostru limitat – al modului în care vedem lumea şi al incapacităţii noastre de a accesa tot ceea ce de fapt deja există.
Ar exista deci un număr infinit de Universuri statice, fiecare caracterizat de o distribuţie diferită a materiei. Cum se face atunci că noi totuşi ne naştem, creştem şi murim? Nu ar fi o problemă: în fiecare dintre aceste Universuri există o versiune a noastră. Într-unul noi la naştere, în altul noi adulţi, în altul noi bătrâni. Deci o grămadă de "noi"! Fiecare Univers este static şi etern (chiar dacă e greu de explicat ce înseamnă etern, văzând că noţiunea de timp dispare).
Timpul deci, pentru Barbour, ar fi nu o realitate care există independent de noi, ci o noţiune subiectivă, care depinde foarte mult de cum suntem noi, oamenii, făcuţi.
Inutil de adăugat faptul că teoria lui Barbour are o grămadă de adversari în lumea ştiinţei; puţini sunt cei gata să renunţe la ideea existenţei timpului: majoritatea oamenilor de ştiinţă caută explicaţii alternative – care însă pleacă de la ideea că timpul există în mod obiectiv, independent de noi, însă nu am ajuns să îl înţelegem, cel puţin la ora actuală.
