O simplă doză de antidepresiv este suficientă pentru a produce schimbări dramatice la nivelul arhitecturii funcţionale a creierului uman. Scanări cerebrale realizate pe oameni înainte şi după ce au primit o doză acută dintr-un SSRI comun (inhibitor selectiv al recaptării serotoninei) au scos la iveală modificări în ceea ce priveşte conexiunile de la nivelul creierului într-un interval de trei ore, se arată într-un studiu publicat în Current Biology pe 18 septembrie.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Consumul ridicat de sare ar putea agrava simptomele din scleroza multiplă şi favoriza riscul de apariţie al unei deteriorări neurologice ulterioare, se arată într-un mic studiu observaţional publicat online în Journal of Neurology, Neurosurgery & Psychiatry. Studii precedente au indicat faptul că sarea ar putea altera răspunsul autoimun care este implicat în dezvoltarea sclerozei multiple, dar nu este clar dacă are un efect direct asupra evoluţiei bolii înseşi.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Stimularea unei anumite populaţii de neuroni de la nivelul creierului poate altera procesul de învăţare, potrivit unei echipe de neurocercetători şi neurochirurgi de la Universitatea din Pennsylvania. Un articol în Journal of Neuroscience descrie pentru primă dată faptul că procesul de învăţare în rândul populaţiei umane poate fi modificat prin stimularea neuronilor care conţin dopamina, localizaţi într-o structură cerebrală profundă cunoscută sub denumirea de substantia nigra.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Identificarea unei noi diferențe între creierele femeilor și ale bărbaților cu scleroză multiplă ar putea explica de ce atât de multe femei dezvoltă boala în comparație cu bărbații, arată într-un comunicat cercetătorii de la Washington University School of Medicine din St. Louis.
- Detalii
- Scris de: Sergiu Vijiala
Cercetătorii de la Virginia Commonwealth University School of Medicine au descoperit un nou mecanism de acţiune al fingolimod, un medicament utilizat pe scară largă în tratamentul sclerozei multiple: eliminarea amintirilor traumatice sau dăunătoare. Această descoperire a făcut lumină asupra modului de acţiune al medicamentului la nivel molecular – fenomen care nu era prea bine înţeles până în prezent.
- Detalii
- Scris de: Eric Peters
Cercetători în imagistică de la Western University's Robarts Research Institute (Londra, Canada), au dezvoltat o mai bună metodă de monitorizare a progresiei sclerozei multiple din stadiile iniţiale. Conduşi de dr. Lavi Menon, cercetătorii au folosit ceea ce se numeşte Imagistică prin Rezonanţă Magnetică Nucleară (RMN) Susceptibil Cantitativă pentru a măsura pierderile în anumite zone de la nivelul creierului pe care studiul le-a demonstrat ca fiind obişnuite la toţi pacienţii cu scleroză multiplă. Rezultatele sunt publicate în jurnalul medical Radiology.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Naegleria fowleri este o amibă microscopică care trăieşte în apele calde, dulci (lacuri, râuri). Poate pătrunde în nas şi trece prin membranele sinusurilor pentru a ajunge în bulbul olfactiv, se înmulţeşte prin fuziune pentru a se răspândi ulterior la nivelul întregului creier unde produce meningoencefalita amibică primară. Amiba consumă ţesutul cerebral producând edem cerebral şi în cele din urmă moartea.
- Detalii
- Scris de: Sergiu Vijiala
Pornografia este atât de răspândită în Statele Unite ale Americii, încât merită să fie serios tratată ca o criză majoră în sănătate publică, afirma un grup de activişti în urmă cu o lună. Cu o seară înaintea unei conferinţe de două zile pe tema exploatării sexuale, acesta a sugerat ca pornografia să fie abordată în egală măsură ca fumatul în rândul adolescenţilor sau şofatul sub influenţa băuturilor alcoolice.
- Detalii
- Scris de: Robert Macpherson
Un nou medicament care are la bază zeci de ani de cercetare la Universitatea din Cambridge a fost aprobat pe 28 mai de către National Institute of Health and Care Excellence (NICE) pentru a fi folosit în rândul persoanelor care suferă de scleroză multiplă recidivantă-remitentă. Studiile clinice au demonstrat că Alemtuzumab, comercializat sub denumirea de Lemtrada, reduce activitatea bolii, limitează adăugarea unei dizabilități suplimentare de-a lungul timpului și ar putea chiar să permită o oarecare recuperare.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
O echipă de cercetători de la Universitatea Reading a făcut un mare pas înainte în înţelegerea uneia dintre cele mai rare tulburări de limbaj cauzată de către accidentele vasculare cerebrale. Dr Holly Robson a descoperit că în rândul oamenilor care suferă de afazie Wernicke, creierele acestora răspund într-un mod semnificativ mai mult la testele de limbaj şi cele vizuale în comparaţie cu persoanele care nu prezintă această tulburare.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Celule stem derivate de la nivelul ţesutului muscular uman au fost capabile să repare leziuni nervoase şi să restabilească funcţiile la un model de animal care prezintă o leziune a nervului sciatic, potrivit cercetătorilor de la University of Pittsburgh School of Medicine. Aceste rezultate, publicate pe 18 martie 2014 în Journal of Clinical Investigation, sugerează că terapia celulară a anumitor boli neurologice, precum scleroza multiplă, ar putea fi fezabilă într-o bună zi.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Majoritatea oamenilor este de părere că cei care nu dorm suficient prezintă tulburări ale performanţei cognitive. Pentru cei care sunt privaţi de somn în mod cronic, precum cei care muncesc în ture, studenţii sau şoferii de camion, o strategie obişnuită este reprezentată de recuperarea orelor pierdute în weekenduri.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress
Înainte de 1996 nu existau tratamente care să încetinească progresia sclerozei multiple, iar cele care au urmat le impuneau oamenilor să-şi facă singuri injecţii; acum există ca opţiune medicamentele orale. Două noi tratamente orale au devenit disponibile pentru persoanele care suferă de scleroză multiplă, ajutându-i să întârzie progresia dizabilităţilor și să reducă frecvenţa recidivelor.
- Detalii
- Scris de: Chris Thomas
Mercurul este un metal greu, cu diferite întrebuinţări, utilizat încă din cele mai vechi timpuri. Auzim despre intoxicaţia cu mercur şi pericolul pe care-l reprezintă acesta mai ales când este sustras ilegal pentru a fi vândut pe piaţa neagră. Dar cât de reală este intoxicaţia cu mercur în viaţa de zi cu zi şi mai ales în urma consumului de alimente, cu precădere de peşte?
- Detalii
- Scris de: Sergiu Vijiala
Cel mai extins studiu clinic necomercial menit să analizeze dacă principalul constituent activ al canabisului (tetrahidrocanabinol sau THC) este eficient în a încetini progresia sclerozei multiple arată că nu există nicio dovadă care să sugereze această încetinire; deşi ameliorări ale simptomatologiei au fost observate pentru cei care au înregistrat scoruri reduse la scala de dizabilitate. Studiul este publicat în revista medicală The Lancet Neurology.
- Detalii
- Scris de: MedicalXpress